13.9 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialCraiova sau Iaşi? Sau amândouă?

Craiova sau Iaşi? Sau amândouă?

Ultima rundă a Ligii I la fotbal, care va avea loc mâine, are de răspuns unei întrebări: cine retrogradează, Universitatea Craiova sau Poli Iaşi? Asta, în condiţiile în care Unirea Alba Iulia, Ceahlăul Piatra Neamţ şi, în mare măsură, Pandurii Tg. Jiu sunt deja retrogradate. E drept, ultima ar mai avea şanse teoretice să se salveze, însă ar avea nevoie de multe rezultate favorabile, indirecte, pentru a le trimite în Liga a II-a şi pe „U”, şi pe Poli.

Tensiunea a atins cote maxime, iar asta se vede şi din faptul că, ieri, clubul Universitatea Craiova a trimis adrese la LPF şi FRF, dar şi la DNA, în care a cerut ca la meciurile din ultima etapă să fie delegaţi câte trei supervizori şi unii jucători să fie testaţi cu poligraful. Totul a pornit după ce Ioan Becali a declarat că meciul U Craiova- Oţelul Galaţi se anunţă a fi „un blat de zile mari”. Astfel, gruparea olteană vrea ca reprezentanţi ai DNA să fie prezenţi atât la partida Universităţii, cât şi la meciurile Alba Iulia-Pandurii şi Poli Iaşi-Urziceni, importante pentru stabilirea echipelor ce vor retrograda.

Interes există şi la vârf, deşi se ştie că CFR Cluj e campioană, iar Unirea Urziceni o va însoţi în Liga Campionilor, dar din preliminarii, de pe locul 2. Lupta, acum, se dă pentru locul 3, care asigură un traseu mai scurt în preliminariile Ligii Europa (un singur tur), în timp ce poziţia a 5-a „oferă” nu mai puţin de trei tururi preliminare! În această luptă în doi, Steaua-Timişoara (FC Vaslui, ca finalistă a Cupei, are deja asigurat un traseu „scurt”), a doua echipă pare a fi avantajată pentru că joacă acasă cu FC Braşov, în timp ce steliştii se vor deplasa la Piteşti pentru meciul cu Inter Curtea de Argeş.  

 

Pleacă Moldovan?

Antrenorul Viorel Moldovan a dat ieri de înţeles că meciul FC Timişoara-FC Braşov va fi ultimul al său pe banca „stegarilor”. „Nu îmi place să mă apuc acum să vorbesc despre ce a fost la FC Braşov, însă altfel stăteau lucrurile dacă strategia nu era «investiţie minimă, randament maxim». În fine, ce a fost a fost, eu nu regret această experinţă de la FC Braşov.”

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă