5.6 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialCea mai asiatică dintre europence

Cea mai asiatică dintre europence

Singura jucătoare de tenis de masă din România care a activat ani buni la un club din Japonia, Otilia Bădescu se numără printre puţinele sportive care au putut juca de la egal la egal cu asiaticele.

Otilia Bădescu, una dintre cele mai titrate şi longevive jucătoare de tenis de masă din România, continuă să sprijine sportul românesc din postura de consilier în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sport. Cele mai preţioase trofee ale sale au fost medalia de aur cucerită, la  individual, la Campionatele Europene din 2003, şi cea de bronz de la Campionatele Mondiale din anul 1993, oţinută tot la simplu. Otilia Bădescu a mai urcat pe cea mai înaltă treaptă a podumului european cu echipa, la întrecerile din 1992, şi-a adjudecat argintul continental la dublu mixt, în 1994 şi 1996, şi o serie de medalii de bronz la CE şi CM.

 

Te-ai retras destul de târziu din activitatea sportivă. Cum ai rezistat atât de mult în sportul de performaţă?

Într-adevăr, m-am retras în 2007, la 37 de ani, după 30 de ani de activitate, dar nu pentru că n-aş mai fi putut juca, ci pentru că am vrut să fac şi altceva. Un pas spre retragere am făcut, dacă pot spune aşa, în 2005, când am candidat la preşedinţia Federaţiei Române de Tenis de Masă. Atunci am fost un pic forţată să mă retrag din echipa naţională, pentru că mi s-a spus că este un conflict de interese să candidez la şefia federaţiei şi în acelaşi timp să fiu componentă a lotului reprezentativ. Am pierdut alegerile, dar n-am mai revenit la lot. Am mai jucat totuşi aproape doi ani în prima divizie a Italiei şi aş fi putut rămâne acolo, dar a venit oferta din partea domnului Florian Gheorghe (n.r. – la acea vreme preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport) să fac parte din echipa de consilieri din cadrul cabinetului preşedintelui ANS şi am acceptat-o cu bucurie.

Îţi place munca de birou?

Cred că mi se potriveşte foarte bine ceea ce fac la ANS, chiar dacă adevărata provocare ar fi să activez ca antrenor, într-o sală de tenis de masă, unde rezultatele muncii se pot vedea direct. La minister este un pic indirect. Aducem la cunoştinţă problemele sportivilor şi ale cluburilor şi încercăm să le rezolvăm, ceea ce este foarte important, dar rezultatele nu se văd imediat.

Crezi că te-ai descurca pe postul de antrenor al unei echipe reprezentative? Ai avut vreo astfel de ofertă?

Sunt convinsă că aş putea face faţă foarte bine în calitate de coordonator al unei echipe naţionale. Ştiu că cel mai important lucru pentru a avea succes ca tehnician este ştii cum să stabileşti legătura cu sportivii. Să ştii cum să comunici cu ei. Or, după 30 de ani petrecuţi în sală cunosc exact de ce are nevoie un sportiv de la lot, atât pe parcursul pregătirii, cât şi în timpul competiţiilor. Pe mine nu m-a interesat să antrenez pentru că din sală am venit direct la Agenţie şi n-am avut oferte în acest sens. Oricum, din păcate, la noi nu există condiţii optime  pentru  pregătirea de performanţă deoarece lipsesc lucrurile elementare: sălile de tenis de masă. Majoritatea celor existente n-au lumină suficentă, au pereţii nezugrăviţi, n-au apă caldă sau vestiarele sunt vai de ele. Am un nume ca sportivă şi aş dori să obţin rezultate cel puţin la fel de bune ca antrenoare. Or, dacă asta nu se poate, mai bine am ales altceva.

Te gândeşti să mai candidezi la preşedinţia  Federaţiei pentru a încerca să schimbi în bine tenisul de masă românesc?

Deocamdată nu. Până nu se va schimba mentalitatea oamenilor nu am de ce să mai candidez. Când voi simţi că electoratul va dori o schimbare, atunci poate mă voi angaja în lupta pentru şefia Federaţiei. Nici acum, după câţiva ani, nu s-a schimbat nimic. La ultimele alegeri, parcă am revăzut filmul candidaturii mele. Totul s-a derulat după acelaşi tipic. 

Cum a fost experienţa din Japonia? Nu te-a bătut gândul să rămâi acolo?

Japonia, unde am jucat şase ani, a fost o experienţă uluitoare. Iniţial a fost un experiment pus la cale de preşedintele federaţiei internaţionale, care a vrut să vadă dacă o europeancă se poate acomoda în Asia, unde se ştie că este cea mai bună şcoală de tenis de masă din lume. Am fost trimisă eu, care pe vremea aceea eram printre primele în topul mondial şi aveam cel mai apropiat stil de joc de cel al asiaticelor. Am petrecut trei luni de probă la clubul Juroku Bank, înainte de Campionatele Mondiale din 1995, iar la Mondiale am cucerit medalia de bronz la dublu mixt. Apoi am mai stat încă cinci ani, în fiecare an reînnoindu-mi contractul.

Acum eşti mulţumită financiar?

Sunt mulţumită pentru că am ştiut să-mi folosesc cu cap banii pe care i-am câştigat, evident, mult mai puţini decât la alte sporturi. N-am demarat nici o afacere, dar am un stil de viaţă decent. În plus, mă bucur de privilegiul de a avea şi salariu, şi rentă, pentru că am avut rezultate de top. Nu pot însă să nu mă gândesc că există mii de sportivi care după zeci de ani de performanţă n-au nici măcar carte de muncă şi trebuie să ia totul de la capăt când îşi încheie cariera. Am spus-o şi o repet  de câte ori am ocazia că trebuie să se găsească o formă ca sportivii să fie încadraţi în muncă cu meseria de sportiv. Poate până la urmă se va reglementa şi acest mare neajuns din sportul românesc.

Simţi că ţi-ai sacrificat copilăria pentru a deveni o mare sportivă?

N-am sacrificat nimic. A fost un drum lin pe care l-am urmat cu plăcere, fără să-mi lipsescă deloc joaca cu găletuşa în nisip. Mă bucur că mama mea m-a îndrumat spre tenis de masă, deşi eu aş fi vrut să fac gimnastică. De fapt, am fost o vreme la gimnastică, dar mama m-a obligat să aleg tenisul de masă pentru că a considerat că e mai longeviv, că se poate practica până mai târziu. Şi n-a greşit. Nu-i înţeleg pe părinţii care spun că nu a vrut copilul să facă sport. În opinia mea, dacă un părinte observă că are un copil talentat la sport, nu este nevoie decât de un minimum de efort pentru a-l îndruma spre disciplina potrivită. 

 

7 întrebări rapide

Care a fost cel mai fericit moment al vieţii?

În 1993, când am cucerit medalia de bronz la Mondiale. Am fost prima româncă medaliată la Mondiale după 35 de ani şi prima jucătoare din Europa care a urcat pe podium după 25 de ani.  Un moment la fel de important a fost în 2003, când am cucerit titlul european.

Care este cel mai mare regret?

Că n-am luat aur la Mondialele din 1993. Am avut un meci pe care l-am controlat foarte bine la început, dar l-am pierdut pe final. Pe moment n-am conştientizat, dar la trei zile mi-am dat seama ce aş fi putut realiza.

O dorinţă încă nerealizată?

Nu mi-am întemeiat o familie, dar sper să se întâmple acest lucru cât mai curând.

Poţi spune  trei lucruri pe care le-ai lua pe o insulă pustie?

Biblia, un laptop şi paleta.

De ce te temi cel mai mult în viaţă?

De prostie, pentru că nu poate fi combătută cu nimic. Eu nu am armele necesare să lupt contra ei.

Care este ultima carte pe care ai citit-o?

„Enigma Otiliei”. Dar îmi place ca, în puţinul timp liber pe care îl am, să merg la teatru. Sunt o mare admiratoare a lui Dan Puric, am văzut „Don Quijote”, „Sinucigaşul”, „Eduard al III-lea” şi, cel puţin ultimele două, m-au impresionat.

Care a fost modelul în carieră?

Jan Ove Waldner. A reuşit să demoleze „Mitul China” prin tehnica deosebită şi originală. A fost un fel de Nadia pentru tenisul de masă mondial.

Cele mai citite

ANAF îi controlează pe cei care închiriază locuințe în regim hotelier

Autoritățile fiscale i-au luat în vizor pe proprietarii care închiriază locuințe în regim hotelier, dar nu își declară veniturile, potrivit Pro Tv. Potrivit datelor ANAF,...

Sondaj INSCOP Research: Marcel Ciolacu 25,3%/George Simion 19,1%

Marcel Ciolacu (PSD) conduce în clasamentul intenţiei de vot pentru turul I al alegerilor prezidenţiale, cu 25,3%, urmat de George Simion (AUR), cu 19,1%,...

Netflix majorează prețurile abonamentelor în România, după scumpirile din industria de streaming

Netflix a anunțat o majorare a prețurilor pentru toate tipurile de abonamente în România, în contextul unor creșteri similare adoptate recent și de alte...
Ultima oră
Pe aceeași temă