13.9 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialBanul la ban trage

Banul la ban trage

CFR Cluj se pregăteşte deja de grupele Ligii Campionilor, iar patronul său, Arpad Paszkany, a ţinut să anunţe că antrenorul Andrea Mandorlini va avea la dispoziţie opt milioane de euro pentru a întări echipa şi a-i da o „faţă” cât mai europeană la întâlnirea cu cele mai importante echipe de pe bătrânul continent. Adică mai mult decât a investit orice altă echipă din România, vreodată, în întărirea lotului unei formaţii într-o pauză competiţională.

Şi de această dată, CFR Cluj deschide o zonă de pionierat în fotbalul românesc. În urmă cu câţiva ani, gruparea din Gruia uimea atunci când transfera pe bandă rulantă numai jucători străini; apoi uimea când devenea prima echipă românească ce aliniază un unsprezece în care nu este nici un jucător român; apoi isca din nou semne de întrebare aducând în serie numai antrenori străini. Toate aceste mutări s-au dovedit a fi inspirate şi, mai ales, câştigătoare, CFR câştigând în ultimii trei ani două campionate şi două cupe, cu menţiunea că şi în acest sezon mai are de jucat finala Cupei, deci poate urca la cinci numărul trofeelor interne. Din şase posibile.

Fără discuţie, decizia lui „Arpi” de a investi opt milioane de euro în echipă se va dovedi mai mult decât inspirată. Banul la ban trage, iar investiţia sa nu va face decât ca echipa să devină mai puternică şi, implicit, cu şanse mai mari de a urca, poate, chiar în faza următoare a Ligii, cea a eliminărilor directe. Iar dacă se va întâmpla asta, cecul care va ateriza la Cluj va fi mai generos ca niciodată.

Cu câteva sute de mii de euro investite în transferuri (cazul Steaua), cu jucători expiraţi readuşi acasă pe post de vedete (Dinamo) sau fără nici o mutare (Rapid), performanţa nu este posibilă. De aceea, granzii Capitalei trebuie să mai ia o dată exemplul provinciei dacă vor ca anii în care au dominat fotbalul românesc să nu rămână doar o amintire. 

Bogdan Costea
Bogdan Costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă