4.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialAl 4-lea început

Al 4-lea început

Steaua va întâlni în această seară formaţia italiană SSC Napoli, meciul însemnând redebutul lui Marius Lăcătuş pe banca echipei din Ghencea.

După ce au rupt blestemul şi au reuşit să înscrie în poarta lui Liverpool în prima etapă, deşi au pierdut cu 1-4, roş-albaştrii se gândesc acum că a venit momentul să marcheze pentru prima dată împotriva unei echipe din peninsulă. În cele 11 jocuri disputate până acum împotriva italienilor, Steaua nu a câştigat niciodată, înregistrând la Bucureşti două remize albe şi două înfrângeri. Nu doar tradiţia pare a fi potrivnică grupării din Ghencea, ci şi forma pe care o arată cele două formaţii. Napoli vine după o victorie categorică în Seria A (4-1 la Cesena), în timp ce Steaua nu a mai câştigat de patru etape în Liga I şi, în plus, a avut în acest sezon patru antrenori cu patru viziuni diferite.

Nu schimbă nimic

Noul tehnician al Stelei, Marius Lăcătuş, cere în primul rând răbdare din partea fanilor, explicând că beneficiază de un lot valoros, dar care necesită timp pentru a forma o echipă. „Trebuie să construim repede o echipă, un grup puternic, care să abordeze într-o altă manieră jocurile. Le-am spus jucătorilor să uite de meciurile anterioare şi să privească înainte. Nu voi schimba absolut nimic în ceea ce priveşte sistemul de joc. Am avut puţin timp la dispoziţie pentru a-mi impune ideile. Napoli e o echipă care joacă foarte bine în deplasare, are jucători precum Hamsik, Cavani sau Lazezzi care pot face oricând diferenţa. Joacă perfect pe contraatac, dacă le oferi spaţii. Gestionează perfect această oportunitate”, a spus „Fiara”.

O dată cu revenirea lui Marius Lăcătuş pe banca Stelei, suporterii s-au înghesuit la caselele de bilete pentru a-şi procura tichetele pentru meciul cu Na-poli. Conducerea roş-albaştrilor se aşteaptă ca în tribunele arenei din Ghencea să fie prezenţi aproximativ 15.000 de fani. „Nu cred că Lăcătuş trebuie să fie cel susţinut de către suporteri, ci Steaua. Ea are nevoie de ei. Îi rog să fie alături de echipă”, a spus noul antrenor al roş-albaştrilor, care a precizat că în iarnă vor pleca cinci sau şase jucători de la Steaua. „E foarte greu să lucrezi cu 29-30 de jucători. Probabil la iarnă vor apărea unele schimbări, când vor pleca unii jucători şi vor rămâne 24.”   

Fără punct

Steaua va întâlni azi formaţia Napoli, de la ora 20.00, în etapa a II-a a Grupei K a Ligii Europa, în Ghencea, meciul fiind transmis în direct de Pro TV. Tot azi are loc şi celălalt joc al grupei, Utrecht-Li-verpool. În prima rundă, Liverpool a învins Steaua (4-1), în timp ce scorul Napoli-Utrecht a fost 0-0.

Cele mai citite

Israelul analizează posibilitatea unui atac asupra instalațiilor nucleare iraniene

Israelul explorează opțiunea de a lovi instalațiile nucleare ale Iranului, considerând că actualul context geopolitic oferă o oportunitate favorabilă, potrivit unui raport publicat de...

ANM anunță prognoza meteo pentru sărbători și începutul anului 2025

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va evolua vremea în perioada sărbătorilor de iarnă și în primele săptămâni din 2025. Conform estimărilor realizate...

Cum să-ți transformi bradul de Crăciun într-o operă de artă? Trei variante propuse de profesioniști

Crăciunul este momentul magic al anului în care casele se îmbracă în straie de sărbătoare, iar bradul de Crăciun este, fără îndoială, piesa centrală...
Ultima oră
Pe aceeași temă