Curentul titrează „Rugaţi-vă să nu vină un cutremur! Ponta a tăiat la jumătate banii pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic”.
„Mult-hulitul Emil Boc , deşi a fost obligat de realităţile crizei economice să ia măsuri drastice de austeritate nu a îndrăznit să se apropie de banii pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic, întrucât la mijloc e vorba de siguranţa şi securitatea populaţiei, lucruri cu care nu te joci. Nu şi dacă te numeşti Victor Ponta, după cum se poate vedea”, scrie publicaţia.
„Pentru finanţarea acţiunilor privind reducerea riscului seismic al construcţiilor existente cu destinaţie de locuinţă, în 2008 au fost alocate de la bugetul de stat 7,8 milioane lei, iar în 2009 au fost acoperite cheltuieli de 8 milioane lei. În 2010 alocarea a scăzut la 5,8 milioane lei, pentru ca în 2011 să urce la 6,4 milioane lei, iar în 2012 la 8,1 milioane lei. Proiecţia pentru următorii trei ani relevă însă că alocarea de la bugetul de stat va fi redusă la jumătate, respectiv la 4 milioane lei în 2014”, detaliază Curentul.
Din Adevărul aflăm cum vrea Gigi Becali să iasă din închisoare.
„Pe lângă o cerere trimisă la CEDO, avocaţii lui Gigi Becali iau în calcul să ceară şi graţierea acestuia la preşedintele Traian Băsescu”, precizează ziarul.
„(…) În cazul în care se va cere graţierea latifundiarului, această cerere trebuie să fie însoţită şi de o motivare. Aici, avocaţii au găsit deja soluţia: ei vor solicita eliberarea clientului lor pe motiv că e singurul susţinător al familiei sale”, mai scrie Adevărul.
Cotidianul vorbeşte despre referendumul pentru demiterea parlamentarilor migratori sau traseişti.
„Joi 23 mai, deputaţii PNL Dan Motreanu şi Octavian Popa au depus un amendamet la proiectul de revizuire a Constituţiei prin care se urmăreşte descurajarea migraţiei politice. Amendamentul este preluat din Constituţia americană”, arată publicaţia.
„Amendamentul ‘Motreanu – Popa’ prevede următoarele: ‘Calitatea de deputat sau de senator încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou alese sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de incompatibilitate, de deces ori ca urmare a rezultatului unui referendum iniţiat de Prefectură prin Hotărâre de Guvern, la solicitarea a 25% din electorii din colegiu, în cazul părăsirii formaţiunii pe listele căreia a candidat şi a obţinut mandatul’”, continuă Cotidianul.
Gândul ne spune cum împart gazele de şist Europa în două: „După semnalul pozitiv dat miercuri la Bruxelles, în Consiliul European, privind acceptarea gazelor de şist ca sursă de energie neconvenţională pe care ţările care doresc o pot explora şi exploata, Guvernul se gândeşte deja la acordarea licenţelor. Anunţul a fost făcut de ministrul delegat pentru energie, Constantin Niţă, a doua zi după Consiliul de la care premierul Victor Ponta a dat semnalul că UE ‘permite ţărilor membre ale UE să-şi adapteze legislaţia pentru a încuraja explorările şi exploatările”.
Ziarul Financiar anunţă că „moneda elveţiană a scăzut la minimul ultimilor doi ani”.
„Cursul de schimb al francului elveţian, urmărit îndeaproape de zeci de mii de români care au luat credite în această monedă exotică pentru piaţa locală, a coborât joi aproape de minimul ultimilor doi ani, de 3,47 lei/frac, în condiţiile în care moneda elveţiană s-a depreciat constant faţă de euro în ultimele săptămâni”, informează ZF.
„Aceasta înseamnă practic un moment de respiro pentru clienţii care în vara lui 2011 ajunseseră să plătească rate lunare duble faţă de momentul încheierii contractului de credit. Cursul urcase până la 4 lei/franc în august 2011, ceea ce s-a resimţit imediat în buzunarele românilor cu credite în franci elveţieni, dintre care mulţi s-au împrumutat când paritatea era de 2-2,2 lei/franc”, mai explică Ziarul Financiar.
Citeste mai mult: adev.ro/mn9kvw