Evenimentul Zilei ia în discuţie averile membrilor Guvernului Ponta II.
„Potrivit declaraţiilor de avere, cei mai bogaţi membri ai Guvernului sunt liberalul Relu Fenechiu, parlamentar din 2004, şi ‘baronul’ Liviu Dragnea, care a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman din anul 2000. Ambii au fost în atenţia mass-media prin anchetele procurorilor DNA deschise împotriva lor: Fenechiu pentru afacerile suspecte de corupţie, iar Dragnea pentru infracţiuni de fraudă electorală. Firmele lui Fenechiu au avut mai multe contracte cu statul”, arată EVZ.
„De asemenea, atrage atenţia pasiunea pentru artă a miniştrilor. Dan Şova are o colecţie de monezi de 15.000 de euro, iar profesorul Daniel Barbu a investit 90.000 de euro în mobilă, artă decorativă şi pictură”, continuă publicaţia.
Din Gândul aflăm totul despre taxa auto: „Un grup de lucru format din specialişti de la Ministerul Mediului şi de la cel al Finanţelor lucrează în aceste zile la finalizarea formulei de calcul al noii taxe de mediu pentru autoturisme, aşa numita taxă auto. Guvernul nu va avea însă gata o nouă lege până la 1 ianuarie, când efectele suspendate ale vechii taxe auto reintră în vigoare complet”.
„Astfel, de la 1 ianuarie, toţi posesorii de maşini care nu au plătit o taxă de primă înmatriculare sau de poluare, fie că maşina este cumpărată din România sau este adusă din străinătate, vor plăti o taxă la prima vânzare a autovehiculului. Până acum, taxa auto era plătită doar pentru autovehiculele înmatriculate în străinătate, care erau aduse pentru a fi înscrise în circulaţie în România”, detaliază articolul din Gândul.
„Apoteoza lui Ceauşescu – 21 august 1968”, titrează Adevărul.
„Condamnarea invaziei Cehoslovaciei l-a transformat pe Ceauşescu într-un erou. Pentru prima dată în istoria Tratatului de la Varşovia, un fapt dictat de Moscova crea opoziţie deschisă din partea altui stat membru al alianţei. Moment deosebit a fost vizita delegaţiei române de partid şi de stat la Praga pentru semnarea tratatuui de prietenie şi asitenţă mutuală cu Cehoslovacia (15-17 august 1968)”, scrie publicaţia.
Potrivit Curentul, „Ofiterii Securităţii au deschis porţile revoluţionarilor ca să intre în TVR”.
Unul dintre cei mai interesanţi şefi de direcţie din fosta securitate, dar şi singurul care n-a fost arestat în decembrie 1989, a fost colonelul Gheorghe Raţiu. Culmea, direcţia condusă de acesta, numită Direcţia I de informaţii interne, a fost cea care s-a ocupat cu poliţia politică”, arată publicaţia.
„Declaraţia dată de Raţiu în faţa Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din Decembrie 1989 conţine informaţii care n-au fost contrazise pånă azi, dar şi informaţii inedite cum este cea privind decizia de continuare a transmisiei tv din 22 decembrie 1989. Cum se ştie, atunci exista un dispozitiv simplu aflat la îndemåna directorului general al televiziunii dar şi al unui ofiţer de securitate, cu ajutorul căruia emisia putea fi întreruptă oricånd. Mulţi s-au întrebat de ce n-a fost acţionat acel dispozitiv, dacă securitatea era împotriva revoluţiei, şi cine a fost cel care a decis continuarea transmisiei. Ei bine, colonelul Raţiu, care avea oameni în televiziune, este cel care i-a spus atunci, directorului Petre Constantin, să nu acţioneze dispozitivul”, mai scrie Curentul.
Cotidianul vorbeşte despre cum „Ponta stopează pomenile bugetare pentru revoluţionari”.
„Prim-ministrul României, Victor Ponta, se arată decis să pună capăt risipei bugetare, care se rostogoleşte de mai bine de 20 de ani încoace, prin acordarea de indemnizaţii unor categorii contestate de revoluţionari. Statul, naţia, vor trebui să-şi arate întotdeanua recunoştinţa faţă de eroi. Nu, însă şi faţă de profitori!”, informează Cotidianul.
„Or, exact în această direcţie pare să se îndrepte decizia guvernului Uniunii Social-Liberale: renunţarea la pomeni din bani publici pentru cei cărora nu li se cuvin. La cele pe care nu le-au putut stopa, nici Ion Iliescu, nici Emil Constantinescu, nici Traian Băsescu. Cu toţii au tins să rezolve problema, dar s-au temut întotdeanua de protestele vehemente ale celor încasează bani de la buget doar şi doar pentru că s-au aflat – dacă s-au aflat ! – în stradă acum 23 de ani”, continuă publicaţia.