„Mihai Răzvan Ungureanu, lider Forţa Civică: ‘PNL ori se macină, ori schimbă tabăra'”, titrează Adevărul în ediţia de luni: „Preşedintele celei mai noi formaţiuni politice susţine, în interviul acordat ziarului ‘Adevărul’, că îi aşteaptă la masa dialogului pe toţi membrii PNL nemulţumiţi de actuala conducere a partidului.
Fost diplomat, fost şef de serviciu secret, fost prim-ministru. Sunt cele trei funcţii care şi-au lăsat amprenta asupra lui MRU (44 de ani), aşa cum îl cunoaşte toată lumea. Ocupându-le, a câştigat experienţă politică, dar a deprins şi arta de a vorbi relaxat şi elevat, ocolind întrebările incomode sau frontale. Iată câteva dintre răspunsurile sale”.
„Iată ce ascund Traian Băsescu şi camarila sa din parchete sau servicii secrete”, scrie Cotidianul: „Reamintim că celebrul Bout a fost prins de autorităţile americane, judecat şi condamnat la 25 de ani închisoare de abia după ce serviciile secrete române (partenere de trafic cu armament ale lui Viktor Bout) l-au trădat.
Parchetul General şi serviciile secrete române au deschis cu această ocazie dosarul strict secret de importanţă deosebită 628/D/P/2005, care şi astăzi este ţinut la sertarul cuplului Băsescu-Kovesi. Dosarul ‘Armamentul’, cum este acesta cunoscut, a fost disjuns în 4 iulie 2005, din dosarul ‘Răpirea din Irak’ şi conţine date importante din dosarul ţigareta 2. Inclusiv Anexa S207 a dosarului ţigareta 2, secretizată abuziv de Palatul Cotroceni”
Din Curentul aflăm despre cea mai recentă declaraţie a premierului Victor Ponta, şi anume că, din 15 noiembrie, statul român nu mai are bani: „Peste o lună, românii vor simţi pe pielea lor eficienţa guvernului Ponta care, la şase săptămâni de la ultima rectificare bugetară ne anunţă că nu mai sunt bani în visteria statului, începând cu 15 noiembrie.
Anunţul nu a fost făcut de vreun secretar de stat inconştient şi prost informat, cum s-ar putea crede la prima vedere ci chiar de către premierul Victor Ponta. ‘Prioritatea numărul 1 în acest moment a Guvernului este finalizarea anului 2012, pentru că începând cu 15 noiembrie nu există nicio resursă pentru funcţionarea spitalelor, pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru o parte din pensii’, a declarat ieri Ponta în cadrul unei emisiuni tv”.
„Scandal sinistru pe marginea mormântului TVR. Televiziunea lui Elvis: faliment şi mizerie”, comentează şi Evenimentul zilei: „Folosind serviciul de mail intern al televiziunii publice ca pe o tribună electorală, liderii taberelor care se bat pentru putere în TVR se denunţă unii pe alţii: acuzaţii de corupţie, de colaborare cu Securitatea, contracte oneroase. Peste toate se întinde umbra rotunjoară a lui Elwis C. Săftoiu.
Fierbe TVR. Înscăunarea lui Claudiu Elwis Săftoiu ca Preşedinte Director General, în loc să liniştească lucrurile, a fost capsa care a detonat butoiul de pulbere. Anunţul disponibilizării a o mie de salariaţi a fost gazul peste foc”.
„Cum gândesc şi ce planuri au candidaţii pentru şefia Parchetului General şi DNA. ‘Am un singur stăpân de care mă tem, sus de tot, undeva, în Univers'”, scrie şi Gândul: „11 procurori speră să devină procuror general sau procuror şef al DNA şi s-au înscris în concursul iniţiat de Mona Pivniceru pentru cele două funcţii, cu toate că fostul şef al DNA, Daniel Morar, spune despre procedura de selecţie că este o farsă.
Şapte din cei 11 au răspuns unui chestionar comun, alcătuit de gândul cu scopul de a afla ce vor face dacă ajung sefii procuraturii. Dacă un procuror spune că vrea să incrimineze intervenţia politicienilor asupra magistraţilor, altul promite că va crea un corp de control, pentru a avea posibilitatea să-şi pedepsească colegii din procuratură”.