2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Misterul relicvelor egiptene găsite la Galați

REVISTA PRESEI. Misterul relicvelor egiptene găsite la Galați

Din ziarele de marți aflăm că descoperiririle arheologice făcute în 1982 la Galaţi conduc spre ipoteza uluitoare că dacii aveau schimburi culturale cu Egiptul antic, sute de mii de firme şi PFA din toată ţara au sediile sociale în apartamentele de locuit. dar și că Braşovul furnizează anual 500 de specialişti în IT ieşiţi de pe băncile facultăţilor de profil.

Din ziarul Adevărul aflăm că descoperiririle arheologice făcute în 1982 pe actualul teritoriu al combinatului siderurgic din Galaţi conduc spre ipoteza uluitoare că dacii aveau schimburi culturale cu Egiptul antic. În acelaşi timp, însă, totul poate fi doar o coincidenţă, iar artefactele să fi ajuns în sudul Moldovei după cucerirea romană, prin intermediul unor soldaţi de origine africană. Istoricii balansează între mai multe teorii cu privire la motivul pentru care au fost „transplantate” elementele culturii egiptene, cale de mii de kilometri, tocmai de pe malurile Nilului, din nordul Africii, pe malul Siretului, în sudul Moldovei.

Capital.ro ne informează că sute de mii de firme şi PFA din toată ţara au sediile sociale în apartamentele de locuit. Din această cauză, începând din 2016, taxele ar putea fi majorate chiar şi de 20 de ori. Noul Cod fiscal îi obligă pe toţi cei aflaţi în această situaţie să depună o declaraţie până cel târziu pe 29 februarie 2016. Există, însă, şi cazuri care vor scăpa de plata impozitelor mărite. Firmele mici şi Persoanele Fizice Autorizate (PFA) au, de regulă, sediile sociale (domiciliile fiscale) înregistrate în apartamentele care sunt, totodată, propriile locuinţe. Din 2016, aceste mici afaceri şi activităţi pe cont propriu ar putea fi serios afectate de prevederile noului Cod fiscal care stabileşte taxele locale în funcţie de destinaţia clădirii: rezidenţială sau nerezidenţială.

Din Ziarul Financiar aflăm că Braşovul furnizează anual 500 de specialişti în IT ieşiţi de pe băncile facultăţilor de profil, iar disponibilitatea studenţilor care cunosc limba germană este un magnet important pentru firme. Companiile de outsourcing aleg de regulă Braşovul ca o a doua locaţie, după ce au deschis sediile centrale la Bucureşti sau la Cluj. De asemenea, Sibiu este un oraş cu potenţial de creştere pe sectorul IT&C, unde anual peste 500 de absolvenţi vorbitori de limba germană atrag angajatorii care caută această aptitudine.

Din Evenimentul Zilei aflăm că dacă toți bucureștenii și prahovenii păgubiți de mărirea nejustificată a tarifelor la apă, de 17 ori, ar da în judecată Apa Nova, compania ar fi nevoită să pună lacătul pe ușă. „În momentul în care sunt trimiși în judecată cei găsiți vinovați pentru săvârșirea infracțiunilor prin care s-au produs prejudicii Apa Nova, societatea se poate constitui parte civilă și să solicite ca inculpații să fie obligați să restituie prejudiciile create. Dar în acest caz nu există garanția că banii vor intra în buzunarele cetățenilor, ei vor ajunge în conturile companiei furnizoare. Cetățenii pot, teoretic, să solicite de la Apa Nova, ca și furnizor de utilitate să le fie restituită o sumă reprezentând creșterea nejustificată”, a explicat avocatul Daniel Fenechiu pentru EVZ.

Din Wall Street aflăm că jumătate dintre deținuți sunt recidiviști, mai ales în condițiile în care puțini sunt cei care urmează, în închisoare, cursuri de reintegrare socială. Din seria activităților de reintegrare socială derulate în penitenciare fac parte activitățile de instruire școlară, participând activ aproximativ 10,2% dintre deținuți, și cele de formare profesională cu o pondere de 9,8%. Vorbim, astfel, de ponderi foarte mici. 

Din Gândul.info aflăm că premierul Victor Ponta a prezentat, luni, înainte şedinţei de coaliţie, o listă întreagă cu reuşitele Guvernului pe care îl conduce, de la majorarea pensiilor la creşterea salariilor, lista în care a cuprins, fără a da mai multe detalii şi faptul că „Am scăzut cu 12 miliarde datoria publică”. El nu a precizat însă la ce datorie se referă şi nici moneda în care este exprimată această datorie, respectiv lei sau euro. Datele oficiale ale Ministerului de Finanţe arată că de la finele lunii aprilie 2012 până la finele lui iunie anul acesta datoria publică a administraţiei publice a crescut de la 212 miliarde de lei la aproape 260 de miliarde de lei, respectiv cu aproape 23% din PIB, exprimată în lei.

Hotnews ne informează că, în România, vor deveni obligatorii opt vaccinuri administrate împotriva unor boli care pot produce complicații grave la copii sau chiar moartea. Proiectul legii vaccinării, consultat de HotNews, precizează și amenzile aplicate în cazul nerespectării acestei obligativități și cine sunt cei vizați de amenzi. Astfel, vor deveni obligatorii opt vaccinuri administrate la copii împotrivă hepatitei B, a difteriei, tetanosului, pertussis, poliomielitei, rujeolei, oreionului și rubeolei. 

Prosport ne informează că echipa de fotbal Dinamo a ”zdrobit” Concordia, pe sinteticul de la Chiajna, unde s-a impus cu 3-1, după golul lui Rotariu şi dubla lui Gnohere. Revenit pe banca tehnică după o suspendare de trei meciuri, Mircea Rednic a fost din nou lovit de inspiraţie, iar tactica şi resursele lui Cornel Ţălnar s-au dovedit decisive. Deşi a jucat practic în 10 oameni, pentru că a ales să-l trimită pe teren din primul minut pe olandezul Van Haaren, a cărui inutilitate l-ar face invidios până şi pe Gabi Matei, Dinamo a dominat nestânjenită, iar motivaţia suplimentară cu care ameninţau Lazăr şi Bărboianu, plecaţi cu scandal din Ştefan cel Mare, a rămas pe drumul dintre vestiare şi teren.

  

 

 

Cele mai citite

Energia vântului aduce magie de Crăciun: Exporturi record de curent electric pentru România

Conform datelor Transelectrica, zilele propice pentru producția eoliană au fost rare în 2024 România s-a bucurat de un surplus energetic semnificativ în dimineața zilei de...

Economistul Bogdan Glăvan: România, un stat eșuat, în pragul colapsului financiar

Glăvan atrage atenția că o treime din cheltuielile statului român sunt acoperite din împrumuturi, ceea ce face economia extrem de vulnerabilă România se află pe...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...
Ultima oră
Pe aceeași temă