4.4 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Parlamentarii vor să-și mărească și salariile, după proiectul pensiilor speciale

REVISTA PRESEI. Parlamentarii vor să-și mărească și salariile, după proiectul pensiilor speciale

În ziarele de vineri, citim că NATO respinge acuzațiile Moscovei cu privire la sistemul antibalistic îndreptat împotriva Rusiei, că parlamentarii vor mărirea salariilor, dar și că PNL va semna un protocol de colaborare cu UDMR. 

Din ziarul Adevărul citim că sistemul antibalistic NATO nu este îndreptat împotriva Rusiei, afirmă purtătorul de cuvânt al Alianţei, care a explicat că instalaţiile militare din România şi Bulgaria nu vor avea capacitatea tehnică de a doborî rachete intercontinentale ruse.  „Sistemul NATO de apărare antirachetă nu este conceput şi nu este îndreptat împotriva Rusiei. Nu reprezintă o ameninţare pentru capacităţile strategice ruse de disuasiune. Poziţionarea geografică şi capacităţile tehnice fac imposibil ca sistemul NATO să poată doborî rachete intercontinentale ruse cu ajutorul sistemelor din România şi Polonia. Capacităţile tehnice ale acestor instalaţii sunt prea limitate, numărul avut în vedere este prea mic, locaţiile sunt prea mult spre sud şi prea aproape de Rusia pentru a face acest lucru”, a explicat Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al Alianţei Nord-Atlantice. Lungescu a precizat că scopul NATO este protejarea aliaţilor europeni de ameninţarile reprezentate de proliferarea rachetelor balistice. Mai mult ea a respins şi acuzaţiile Moscovei privind amplificarea tensiunilor prin exerciţiile NATO efectuate în estul Europei.

În Evenimentul Zilei aflăm că, după ce mai bine de 250 de parlamentari au depus proiectul de lege prin care își acordă pensii speciale, unii dintre ei iau în considerare să își majoreze și salariile, potrivit unor surse parlamentare. Senatorul PC Ilie Năstase nu s-a sfiit să declare că nu ar fi rău dacă salariile parlamentarilor români ar fi la nivelul celor din Occident. „Ar trebui să le comparăm cu salariile din celelalte salarii europene. Mie nu-mi convine salariul de 1.000 de euro, eu nu am nevoie de bani, dar mă gândesc la ceilalți. E jignitor, sunt salarii de 7-8 ori mai mari în afară. Oamenii dau legi în funcție de salariile pe care le au. Trebuie să copiem tot ce e bun din Occident. Și salariile dacă sunt bune. Dup-aia ne întrebăm de ce sunt politicienii corupți sau nu dau legi bune”, a spus Ilie Năstase, pentru EVZ. În ciuda presiunii publice din ultimele zile, controversatul proiect al pensiilor speciale a fost depus, miercuri seară la Parlament. Motivele pentru care parlamentarii cer aceste indemnizații suplimentare pentru limită de vârstă sunt, multe dintre ele, absurde.

În Ziarul Financiar citim un interviu cu antreprenorul Dragoș Dragoteanu, care vorbește despre mediul de business din țara noastră. Băncile trebuie să fie mai fle­xibile cu micii antre­pre­­nori şi să ieftinească cre­ditele, care sunt de do­uă-trei ori mai scumpe fa­ţă de alte ţări europene cu care sun­tem în competiţei directă, afirmă Dra­goş Dragoteanu, proprietarul agenţiei imo­biliare Euroest. „Dobânzile la creditele pentru IMM-uri ar trebui să fie undeva sub 5%. La aceeaşi linie de start, antrepre­no­rii români, investitorii, cei care vor să mişte economia, plătesc acum un cost dublu pentru credite faţă de celelalte ţări importante din Uniunea Euro­pea­nă“, a declarat Dragoteanu, prezent la emisiunea ZF Live. Astfel, creditele pentru capital de lucru în lei acordate firmelor mici şi mijlocii por­nesc de la dobânzi de circa 10% pe an, în multe cazuri fiind mai scumpe chiar decât un împrumut de consum acor­­dat unei persoane fizice. Creditele pen­­tru investiţii în lei acordate de băncile locale au do­bânzi uşor mai mici, de 7-8% pe an, dar mult peste ni­­velul de 2,5-3% plătit de com­paniile de pe alte pieţe europene.

Din Capital.ro aflăm că grupul spaniol Hercesa, cunoscut pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Vivenda din Titan şi reconstrucţia hotelului Cişmigiu, ar putea începe în acest an construcţia unei clădiri de birouri în centrul Bucureştiului pe un teren destinat iniţial unui hotel cu 12 etaje. „Suntem în negocieri cu o companie din domeniul serviciilor IT interesantă de semnarea unui contract de pre-închiriere pentru 50% din suprafaţa comercială a unei clădiri de birouri pe care vrem să o construim în spatele Tribunalului Bucureşti. Clădirea va avea o suprafaţă de 6.500 mp, din care 5.000 mp închiriabili suprateran. Dacă vom avea acest contract putem accesa un credit în vederea construcţiei“, a declarat Mauricio Mesa Gomez, directorul general al Hercesa România şi Bulgaria. Terenul de 600 mp este amplasat la intersecţia Bulevardului Mircea Vodă cu strada Căuzaşi şi a fost cumpărat de Hercesa în 2008 pentru construcţia unui hotel cu 12 etaje. Planurile companiei au fost însă schimbate de venirea crizei.

În Wall Street citim că Draxlmaier, unul dintre cei mai importanți producători de componente pentru industria auto mondială și un important angajator în România, a lansat o nouă unitate de producție în localitatea Codlea, județul Brașov. Noul spațiu de producție a fost construit separat de fabrică deja existența și este alcătuit din două hale cu o suprafața totală de aproximativ 25.000 de metri pătrați, situate în afară orașului Codlea. Aici se vor produce borduri, console centrale și uși pentru unii dintre cei mai mari constructori auto din lume, potrivit grupului german de piese auto. Costul pentru construcția și dotarea acestor hale noi a fost de 50 de milioane de euro. Odată cu această investiție, compania creează 500 de noi locuri de muncă, pe lângă cele 15.000 deja existențe, în alte unități de producție din Pitești, Satu Mare, Timișoara, Hunedoara și, bineînțeles Brașov. La evenimentul de lansare a particpat și Victor Ponta care a declarat că Draxlmaier este genul de companie pe care orice țara sau guvern și-o dorește să fie prezența pe plan local. „În primul rând, acest gen de companii generează investiții consistente, de multe milioane de euro, pe termen mediu și lung, care creează locuri de muncă, nu doar aici în Brașov, dar și în Satu Mare, Timișoara și Pitești. Draxlmaier a ajuns la 15.000 de angajați. Așadar, nimic nu poate fi mai important decât o companie care creează locuri de muncă stabile. În al treilea rând, Draxlmaier își plătește întotdeauna taxele și impozitele și, de asemenea, vreau să subliniez implicarea să într-un proiect foarte important pe care-l dezvoltăm împreună cu guvernele Germaniei și Austriei, și anume: învățământul dual”, a declarat Victor Ponta. 

În Gândul.info aflăm că la aproape două luni de la lansarea programului de guvernare, liberalii se pregătesc pentru semnarea unui protocol de colaborare parlamentară cu UDMR, aceasta fiind prima acţiune concretă în demersul de schimbare a majorităţii parlamentare şi, implicit, de dărâmare a Guvernului Ponta. „Au existat nişte discuţii acum 2-3 săptămâni. A rămas că ne vom vedea cu UDMR-ul după congresul lor, iar discuţiile se vor purta pentru semnarea unui protocol de colaborare parlamentară şi pentru susţinerea programului de guvernare. Nu s-au făcut paşi în discuţie pentru a putea articula o perspectivă guvernamentală. A fost o discuţie foarte scurtă, dar da, s-au deschis ambasadele în sensul creării acelei majorităţi parlamentare”, a declarat, la GÂNDUL LIVE, co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu. Totuți, șefa PNL nu atât de optimistă  când vine vorba despre negocierile UNPR. „Eu pot să vă spun ce a spus domnul Oprea public: că-l susţine pe Victor Pont şi guvernul lui Victor Ponta cât Victor Ponta e premier. Nu-mi este limpede, şi domnul ministru nu a fost foarte explicit, ce se va întâmpla cu UNPR-ul în condiţiile în care Victor Ponta nu va mai fi premier. Dar vă mărturisesc că nici nu cred că mi-aş  dori o majoritate parlamentară cu cineva care nu are convingerea că trebuie să fie alături de PNL în susţinerea unui program de guvernare în care chiar crede. N-aş vrea să creadă cineva că-i răpesc prietenii lui Victor Ponta şi-i aduc aproape de PNL doar conjunctural. O guvernare presupune o majoritate parlamentară stabilă”, a spus Gorghiu. Admiţând „ferm şi sincer” că în acest moment PNL nu are majoritatea „să schimbe mâine Guvernul Ponta”, Gorghiu a anunţat că liberalii vor depune totuşi o moţiune de cenzură la finalul acestei sesiuni parlamentare, care, fără garanţia că va fi adoptată, îl va surprinde pe premier prin susţinerea pe care o va avea.

Din Prosport aflăm că Bogdan Mitrea poate deveni primul fundaş golgheter din istoria fotbalului românesc. Fundaşul Viitorului se află pe prima poziţie a celor mai buni marcatori din Liga 1, cu 14 reuşite, la o lungime distanţă de ocupantul locului secund, Claudiu Keşeru (13), atacant transferat de Steaua la Al Gharafa, în Qatar. Căpitanul echipei lui Gheorghe Hagi a marcat 10 din cele 14 goluri din penalty. După Revoluţie, doar Florin Costea, Ianis Zicu şi Liviu Antal au câştigat titlul de golgheter din postura de mijlocaşi. În rest, caimacul a fost luat doar de atacanţi.

Cele mai citite

Neymar s-a accidentat din nou! Doar 27 de minute pe teren în Liga Campionilor Asiei

Neymar, revenit după o absență de un an, a suferit o nouă accidentare în meciul Al-Hilal - Esteghlal, ieșind de pe teren după doar...

Dominic Fritz reacționează dur la numirea lui Nicolae Robu ca și consilier personal al președintelui CJ Timiș

Primarul Timișoarei pune sub semnul întrebării intențiile președintelui CJ Timiș Alfred Simonis, în urma alegerii fostului primar Nicolae Robu ca și consilier personal Primarul Timișoarei,...
00:01:34

VIDEO. Alegeri America: coadă le secțiile de votare

Votanții au făcut coadă în Phoenix, Arizona, la ușa unei secții de votare. Aceștia așteaptă să își exprime votul, scrie AFP. Americanii își valorifică ultima...
Ultima oră
Pe aceeași temă