Din ziarele de luni, aflăm către ce etapă se îndreaptă România, după valul de arestări şi condamnări din ultimii ani, că Protecția Pacienților primește sute de reclamații despre problemele din sănătate, investitorii imobiliari se arată interesaţi de proiecte noi în România, care este stadiul lucrărilor pe fiecare șantier de autostradă din țara, dar şi despre migraţia angajaţilor companiilor mici către multinaţionale.
Ziarul Adevărul explică de unde a pornit lupta împotriva corupţiei şi către ce etapă se îndreaptă România după valul de arestări şi condamnări din ultimii ani. Schimbările sunt mai uşor de observat în cazurile extreme: în 2002, procurorul Cristian Panait alegea să-şi ia viaţa, aruncându-se de pe terasa blocului în care locuia. Lucrase la un dosar în care erau implicaţi sponsori ai PSD, iar presa a scris că asupra sa au fost exercitate mari presiuni politice. În 2015, afaceristul Costel Comana se sinucide în toaleta unui avion care zbura spre Costa Rica. Era anchetat într-un dosar de corupţie. Cum şi de ce am evoluat de la un sistem de justiţie încremenit în obedienţa faţă de politic, la „războiul total” împotriva faptelor de corupţie închegate pe axa politicieni-funcţionari-oameni de afaceri? În ce măsură această revoluţie judiciară a fost dorită de români şi cât de mult ne-a fost impusă din afara ţării? Este lupta anticorupţie o şosea cu o singură direcţie, sau ne putem întoarce de unde am plecat? Trăim apogeul acestui fenomen, sau turaţia va creşte abia de acum înainte? Serialul “Adevărul” reuneşte mărturii importante ale celor trei procurori-şefi care au condus până acum Direcţia Naţională Anticorupţie: Ioan Amarie (în perioada în care instituţia se numea Parchetul Naţional Anticorupţie), Daniel Morar şi Laura Codruţa Kovesi. Fostul preşedinte Traian Băsescu vorbeşte despre momentul 2005 – când a schimbat radical traseul justiţiei – şi despre pericolul pe care îl întrevede astăzi: cel de transformare a României într-un stat poliţienesc. George Maior, şeful Serviciului Român de Informaţii în perioada 2006-2015, dezvăluie, între altele, cine s-a temut cel mai mult de colaborarea SRI-DNA, iar foştii miniştri ai Justiţiei, Rodica Stănoiu, Cristian Diaconescu şi Monica Macovei, fac radiografia intruziunii politicului în actul de justiţie pe parcursul ultimilor 15 ani. Serialul “Adevărul” prezintă evoluţia unui fenomen, dar şi micile poveşti care formează acest puzzle uriaş. La capătul a zeci de ore de interviuri cu procurori şi inculpaţi, reporterii “Adevărul” sintetizează lupta anticorupţie aşa cum se vede ea din cele două părţi ale “frontului”. La finalul demersului nostru vom încerca să prognosticăm, împreună cu analişti, scriitori şi observatori ai marilor dosare, către ce etapă se îndreaptă România după cutremurul care a şubrezit edificiul de corupţie clădit de politicieni şi afacerişti.
Din Evenimentul Zilei aflăm că Protecția Pacienților primește sute de reclamații despre problemele din sănătate, însă niciun român nu a reclamat până acum mita pe care a dat-o la doctor. Peste 50 la sută dintre români oferă bani sau atenții tuturor categoriilor de personal medico-sanitar, de la medici și asistente, la brancardieri și agenți de pază, relevă ultimul studiu coordonat de Ministerul Sănătății și Asociația pentru Implementarea Democrației. Studiul relevă și faptul că fenomenul corupției din sistemul de sănătate este întreținut, în mare parte, de către pacienți, prin oferirea voluntară de „atenții” către medici. Există însă și un efect foarte trist al șpăgii, sau al nevoii „tradiționale” de a da bani la medic, dezvăluit pentru „Evenimentul zilei” de către Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților (ANPP). „Sunt zile în care primim chiar și sute de plângeri, pe mail, despre medici care nu-și fac treaba, despre faptul că nu există medicamente în spitale sau plângeri în ceea ce privește cazurile grave de malpraxis. Anul acesta, de exemplu, nu am primit însă nicio plângere în ceea ce privește darea de mită în spitale. Asta ne duce cu gândul la faptul că pacienții români întrețin, în mare parte, acest fenomen și sunt împăcați cu situația. Cu alte cuvinte, problema corupției în spitale pleacă în primul rând de la pacienți”, ne-a explicat șeful ANPP.
În Capital.ro citim despre cei mai mari trei investitori imobiliari de pe piaţa locală care plasează încă 860 mil. euro în proiecte noi în România, majoritatea urmând a fi terminate până la finalul acestui an. Proprietăţile acumulate de New Europe Property Investments (NEPI), Immofinanz şi Globalworth au o valoare de 3,2 mld. euro, echivalentul valoric al rezervei de aur a Băncii Naţionale a României. Aceştia deţin împreună 19 proiecte de birouri, 17 centre comerciale, şase parcuri logistice şi două turnuri rezidenţiale, plus sute de hectare de terenuri pentru dezvoltări viitoare. Planul lor de investiţii pe termen scurt presupune construcţia sau achiziţia a încă opt proiecte de birouri, două malluri, un parc logistic şi două ansambluri rezidenţiale, plus extinderea a patru centre comerciale, pentru care au nevoie de circa 650 mil. euro. Diferenţa până la 860 mil. euro este rezervată pentru noi oportunităţi de achiziţii sau dezvoltare. Grupul austriac Immofinanz a dominat piaţa imobiliară românească mai bine de opt ani, valoarea portofoliului său local fiind depăşită abia în 2014 de NEPI, însă toate proprietăţile sale au fost cumpărate sau dezvoltate înainte de 2011. De cealaltă parte, NEPI şi Globalworth au avansat spre podiumul imobiliar exact în ultimii ani de criză, când au ţinut capul de afiş cu cele mai mare tranzacţii. Cei doi investitori şi-au împărţit piaţa în două, 74% din portofoliul NEPI fiind direcţionat către retail, iar 77% din cel al Globalworth către sectorul de birouri. Dacă ultimii doi au un profil ridicat de risc, Immofinanz este un investitor care suportă un grad de risc mediu, tocmai de aceea şi-a reactivat programul de dezvoltare abia spre finalul anului trecut, când piaţa locală a început să dea semne de revenire. Analizarea programului lor de investiţii oferă o imagine a sectoarelor imobiliare cu cel mai mare potenţial, deoarece aceştia dau tonul întregii pieţe.
În Wall Street citim despre companiile din energie, care au dezamăgit în primul trimestru din acest an. Astfel, câștigurile înregistrate în cel mai bine reprezentat sector de pe Bursa de Valori București (BVB) au fost, per ansamblu, mai mici decât cele din T1 2014. În schimb, băncile au fost în revenire, BRD, Banca Transilvania (TLV) și Banca Carpatica (BCC), cele trei insitutii de credit listate, anunțând fie câștiguri în creștere, fie o reîntoarcere pe profit. Nu doar băncile listate au avut evoluții pozitive în T1; BCR și Raiffeisen, ceilalți doi mari jucători din sector care nu sunt însă listați pe BVB, au raportat revenirea pe profit, respectiv o creștere a câștigului net cu 14% în perioadă ianuarie a€“ martie 2015. Chiar dacă a anunțat un profit net de 151,52 milioane lei (34,4 mil. euro), în creștere cu 46,5% față de cel din perioadă similară de anul trecut, rezultatele Banca Transilvania nu au impresionat toți analiștii, o parte din aceștia fiind dezamăgiți de scăderea câștigurilor nete din dobânzi. De cealaltă parte, BRD a făcut în primul trimestru din acest an un profit de 140 mil. lei, aproape triplu față de T1 2014, în condițiile în care cheltuielile cu provizioanele de risc s-au redus la jumătate. „€œIn cazul BRD au fost înregistrate provizioane mai mici, așadar nu vorbim chiar de o îmbunătățire foarte relevanță la nivel operațional, însă la nivel general văd un semnal pozitiv în sectorul bancar în T1. Am o părere bună despre sectorul bancar până la sfârșitul acestui an; contextul economic al României este unul pozitiv, coroborat cu dobânzi mici, așa că mă aștept la o revenire a€˜asezataa€™ a bancilor”, a declarat Daniela Ropota, șefa departamentului de analiză al casei de brokeraj Intercapital Invest. Rezultatele per ansamblu pozitive ale celor mari bănci listate confirmă astfel trendul pozitiv al acțiunilor din acest an, titlurile Bancă Transilvania fiind în urcare cu 28% în 2015, iar cele ale BRD cu 24%.
Din Ziarul Financiar aflăm că firmele româneşti de soft (dar nu numai ele) mici şi mijlocii, încă antreprenoriale, simt pe pielea lor puterea multinaţionalelor şi companiilor mari. Când multinaţionalele decid să facă o investiţie în România, când au ţinte de performanţă clar stabilite, când au clientul şi trebuie doar să execute comanda, nu se uită la ”preţul” angajaţilor, pe care trebuie să îi recruteze din piaţă, de la concurenţă sau de unde îi găsesc. Dacă trebuie să umple neapărat o poziţie specială, multinaţionalele dublează chiar şi salariile pentru a atrage acel candidat. Chiar şi o creştere salarială de ”numai” 50% nu este de lepădat. Angajatul/salariatul care pleacă nu trebuie judecat/blamat pentru că se duce la mai bine, chiar dacă tot ce a învăţat până atunci i s-a datorat acelei firme mici sau mijlocii de la care acum dezertează. Foarte multe companii româneşti sunt nervoase pe această situaţie, considerând că lupta cu multinaţionalele este inegală, pentru că ele beneficiază de ajutoare de stat, de covor roşu la nivel de administraţie sau de ”scutirea” de controale, având în vedere numele mari pe care le poartă la nivel internaţional. Cum se pot lupta companiile româneşti? Să facă o contraofertă celui care a primit o ofertă? Să-i dubleze salariul ca multinaţionala? Dacă dublează salariul, trebuie să majoreze salariile şi la ceilalţi oameni din echipă sau din companie, pentru că altfel, încercând să stingi un incendiu, ajungi să dai foc la toată clădirea. În acest caz tot bugetul de salarii al companiei sare în aer şi nu mai poţi să ai un preţ competitiv când îţi oferi serviciile. Între 2004 şi 2008 salariile s-au dublat, triplat de la an la an, pentru că au venit investitori străini, au făcut angajări, au ras piaţa, ceea ce a determinat şi companiile româneşti să intre în luptă ca să nu rămână cu organigrama goală. Unele companii româneşti au făcut faţă, altele s-au trezit în criză că au un buget de salarii mare versus noile condiţii din piaţă, cu vânzări în scădere de la o lună la alta şi au clacat. Piaţa angajărilor şi salariilor a început să se mişte din nou, în special în cele 10 oraşe mari. Cazurile în care se dublează salariile peste noapte sunt excepţii, dar şi creşteri între 20 şi 50% reprezintă o problemă pentru companiile româneşti, care nu îşi pot transfera noile costuri atât de uşor în preţul produselor pe care le vând.
Gândul.info ne informează că Parlamentul European a adoptat recent o serie de modificări la cadrul legislativ care priveşte cultivarea plantelor modificate genetic la nivelul Uniunii. Statele membre au primit astfel mână liberă la culturile transgenice, după numeroase proteste, moratorii, sancţiuni şi chiar acţionări în instanţă apărute pe fondul OMG-urilor. Practic, acum fiecare ţară din UE poate decide dacă vrea sau nu să cultive plante transgenice pe teritoriul ei, fără a mai fi nevoită să ofere argumente ştiinţifice legate de alegerea pe care o face. Reprezentanţii ţărilor care s-au opus vehement OMG-urilor au impus interdicţii apelând la clauza de salvgardare (au încercat să aducă probe care să arate că OMG-urile în cauză reprezintă un risc pentru sănătatea umană sau pentru mediu – directiva CE 2001/18) sau la măsuri de urgenţă (au argumentat că OMG-urile în cauză ar putea constitui un posibil „risc serios pentru sănătatea umană, pentru sănătatea animală sau pentru mediul înconjurător” – art. 34 CE 2003/1829). Printre statele care s-au luptat în ultimii ani împotriva OMG s-au numărat Franţa, Grecia, Italia, Ungaria şi Bulgaria. Este de aşteptat, potrivit reprezentanţilor industriei de biotehnologii, ca acestea să se numere şi printre primele care vor încerca să le interzică. Pe parcursul săptămânii trecute, reprezentanţii companiilor şi asociaţiilor interesate direct de hotărârea pe care o va lua România în privinţa biotehnologiilor verzi au participat la discuţii în Parlament şi în cadrul Academiei. Până acum, directorul asociaţiei de biotehnologii AgroBiotechRom, Nicolae Hristea, prezent la aceste discuţii, spune că Ministerul Agriculturii pare că ar putea susţine culturile OMG în România, în timp ce Ministerul Mediului dă semne că va face un pas înapoi, cel mai probabil din cauza presiunilor puse de organizaţiile non-guvernamentale „verzi” care nu le susţin. În acelaşi timp, reprezentanţii Academiei sunt foarte interesaţi de acest subiect, în principal din cauza numeroaselor studii şi date legate de noile tehnologii din domeniu. „Decizia se ia de către Guvern. Ministerul Agriculturii, în general, a fost favorabil noilor tehnologii şi cred că în continuare susţine promovarea acestora. O problemă apare însă la Ministerul Mediului, unde există o circumspecţie, să nu zic o opoziţie, prin faptul că anumite organizaţii non-guvernamentale, aşa-numiţii ‘verzi’, le critică fără să aibă baze ştiinţifice”, a declarat pentru gânduldirectorul AgroBiotechRom. „Academia este partenerul nostru pentru că este interesată de promovarea rezultatelor cercetărilor mai avansate pe plan mondial şi a fost partenerul nostru şi al fermierilor încă de la introducerea noilor hibrizi modificaţi genetic în culturi”, ne-a mai explicat el. Liviu Harbuz (PSD), vicepreşedintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaţilor, locul în care s-a discutat problema OMG-urilor în România, vede deja posibilitatea apariţiei unui „boom economic” în ţara noastră graţie plantelor transgenice. Din punctul său de vedere, dacă soia modificată genetic – pe care România o cultiva înainte de intrarea în UE şi la care a fost nevoită să renunţe pentru a adera – va apărea din nou pe câmpuri, ne putem aştepta ca economia să înregistreze o creştere de 4%. „Orice porc din România şi din Europa se hrăneşte cu soia transgenică adusă din Brazilia, din Statele Unite. Dacă România ar cultiva din nou soia modificată genetic, economia ar creşte cu 4%. România ar deveni principalul trader de soia din zona europeană. Ar fi un boom economic”, a declarat el pentru gândul. „Toţi producătorii şi toţi procesatorii sunt pentru modificarea genetică. Nu există niciunul care să spună nu”, a mai adăugat el. Înainte ca ţara noastră să devină membră a UE, cultivarea plantelor modificate genetic era un lucru normal în România. Până în anul 2006, pe câmpurile româneşti se putea găsi soia transgenică rezistentă la ierbicidul glifosat.
Hotnews ne prezintă stadiul lucrărilor pe fiecare șantier de autostradă din țara. €‹In momentul de față în România se lucrează la aproape 215 km de autostradă, iar Compania de Autostrăzi speră să deschidă traficul pe circa 37,5 km până la finalul lui 2015, bifând o contraperformanță mai mare că în 2014 când s-au deschis doar 50 de km de autostradă, potrivit informațiilor oficiale solicitate de HotNews.ro. Dacă totul merge conform planurilor , atunci în următoarea perioadă se va inaugura întreagă autostradă Arad – Nadlac împreună cu punctul de trecere al frontierei cu Ungaria, iar până la finele anului va fi deschisă și Timișoara Lugoj Lot 2, făcând că întreagă distanță de la Lugoj și până la graniță cu vecinii maghiari să fie pe autostradă. Astfel, autostrăzile planificate să fie deschise traficului rutier în 2015 sunt: A1 Nădlac – Arad și Drum de Legătura, lot 1, km 0+000 – km 22+218 – Sectorul I de la km 0+000 pana la km 1+800, inclusiv Punctul de Control la Trecerea Frontierei; A1 Nădlac – Arad şi Drum de Legătura, Lot 2, pentru remedierea lucrărilor existente şi finalizarea lucrărilor rămase de executat – km 28+740 – km 38+882; A1 Autostrada Timişoara – Lugoj, Lot 2, km 54+000 – km 79+625. În total, dacă lucrurile merg conform estimărilor autorităților, până la finalul lui 2015 vor fi deschiși circulației 37,5 km de autotrada, mai puțin și decât ce s-a reușit în 2014, când doar 50 de km de autostradă au fost deschiși traficului rutier. Practic, cu cei 37,5 km planificați deschiderii, anul 2015 va fi cel mai slab din ultima jumătate de deceniu în ceea ce privește numărul de kilometri de autostradă finalizați.
Din Prosport aflăm că un fotbalist are tot timpul explicaţii pentru lucrurile care nu-i ies cum trebuie. Dacă greşeşte o pasă, e clar că nu e complet refăcut după ultima accidentare, dar se sacrifică pentru club, jucând cu infiltraţii. Dacă ratează o centrare şi echipa ia gol, a mâncat ceva stricat şi a stat ore întregi la toaletă. Dacă pierde un adversar din marcaj, are nişte probleme personale. E normal ca mintea lui să nu fie la joc, dar e de admirat că trece peste greutăţi şi nu lasă echipa la greu. Dacă îşi dă autogol, i-a sărit mingea din gazon sau a avut ghinion. Dacă ratează un penalty, ăsta este fotbalul, şi Baggio a ratat într-o finală de Cupă Mondială. Dacă ia roşu, era mult prea determinat. Dar dacă ia roşu în trei minute după ce sute de mii de oameni au văzut la televizor cum caută cartonaşele galbene, ce explicaţie mai are un asemenea fotbalist? “Ies pe uşa din dos la acest meci, dar le doresc oamenilor de fotbal şi din presă care au vorbit urât despre mine să aibă de o sută de ori banii mei, ba chiar mai mulţi, dar să îndure durerile pe care le-am simţit eu fotbalistic”, s-a justificat Alex Bourceanu, gladiatorul de odinioară devenit între timp o păpuşă voluminoasă de câlţi extrem de periculoasă pentru propria echipă în lupta pentru titlu.
