-1.5 C
București
vineri, 13 decembrie 2024
AcasăSpecialTeoria conspirației: o angajată a Primăriei a lăsat Galațiul fără iluminat festiv

Teoria conspirației: o angajată a Primăriei a lăsat Galațiul fără iluminat festiv

 

Iluminatul festiv cu prilejul sărbătorilor de ­iarnă, care de două decenii era pus în funcțiune la Galați cu câteva zile înainte de 30 noiembrie, când este sărbătorit Sfântul Andrei, ocrotitorul spiritual al orașului și sunt și „Sărbătorile Galațiului”, va lipsi din peisajul orașului, dominat de blocuri.

Așa cum am mai relatat, erau mari semne de întrebare în legătură cu procedura de achiziție publică a serviciilor de închiriere a ornamentelor luminoase, în condițiile în care procedura de atribuire a fost lansată pe data de 23 septembrie, dar deschiderea ofertelor era programată după două luni, pe 27 noiembrie. Odată semnat contractul miercuri, 2 decembrie, prima zi lucrătoare de după minivacanța de Ziua Națională, firmei câștigătoare îi erau lăsate zece zile în care să confecționeze și să instaleze cele 2.500-3.000 de ornamente luminoase descrise cu lux de amănunte în caietul de sarcini. Numai instalarea perdelelor luminoase ar fi luat o săptămână, cum s-a întâmplat în alți ani. „Luminițele” nu au apărut nici de „Sărbătorile Galațiului”, nici la jumătatea lui decembrie. Primarul Marius Stan a anunțat că în premieră în ultimii 20 de ani gălățenii nu se vor mai bucura de iluminatul festiv. 

Primarul a invocat o veritabilă teorie a cons­pirației, acuzând că în ­modul în care arată orașul de sărbătorile de iarnă, cu 6 luni înainte de alegerile locale, a fost sabotat de o funcționară a primăriei.

„Din păcate, trebuie să retractez declarațiile mele anterioare, pentru că la momentul de față cu certitudine vom rămâne fără lumini de sărbători, pentru că licitația a fost compromisă din mai multe direcții. Și din Primărie, îndrăznesc să spun: Sabotată fără doar și poate. Am declanșat o anchetă internă, am făcut și plângere penală împotriva celor vinovați de incompetență sau rea voință. Nu știu cum poți să scanezi, pentru SEAP, două pagini din trei și a treia să o uiți, este cel puțin surprinzător”.

Primarul Galațiului suspectează și o complicitate a firmei care a depus oferta, MK Illumination, care nu a avertizat la timp că documentația e incompletă: „Foarte surprinzător a fost și când ofertantul, cel care face și oferta, văzând, că dacă erau 100 de pagini înțelegeam, dar când ai trei pagini pe caiet și lipsește pagina doi din ofertă nu a pus o întrebare. Mie îmi miroase a altceva, dar are cine să descopere ce s-a întâmplat. Din nefericire pentru gălățeni nu avem cum să rezolvăm”, a declarat Marius Stan.

A „picat“ și varianta de ­rezervă

Nu mai este posibilă nici varianta de rezolvare in extremis a situației, pe care o anunța primăria în urmă cu o săptămână, aceea ca iluminatul să fie asigurat de societățile comerciale care funcționează sub autoritatea Consiliului Municipal Galați și care ar fi urmat să asigure iluminatul festiv pe străzile principale și în cele mai importante intersecții din oraș.

 „Am încercat o variantă de compromis, ca prin intermediul societăților subordonate să facem achiziție directă, în limitele admise de lege, sub 30.000 de euro fiecare, dar legal nu se poate, pentru că societățile nu au în obiectul de activitate codul CAEN corespunzător. Este deturnare de fonduri, deci nu e nici o variantă pentru a aprinde o luminiță, iar să facem ceva care să ne ducă în altă zonă, în zona ilegalită­ților, nu avem cum să facem și nu facem”, a mai spus primarul Galațiului, care a admis că în acest an iluminatul festiv este un capitol închis.    

Un aranjament eșuat?

În acest an, pentru închirierea instalațiilor de iluminat festiv a fost alocată suma de 2,1 milioane lei, adică 474.994 euro, cu TVA ­valoarea ajungând la 590.000 de euro. În caietul de sarcini erau ­prevăzute, cu ­minuţiozitate, ­formele şi dimensiunile ­ornamentelor luminoase care vor fi instalate în diferite zone din oraş. Întrebarea este cum ar fi reușit firma cu care ­încheia contractul  ­Primăria Galați să confecționeze în numai câteva zile aproximativ 3.000 de ornamente după ­modelul impus de primărie? Ar fi reușit ­într-un singur caz. Acela în care ­caietul de sarcini ar fi fost făcut în baza ornamentelor luminoase pe care le avea în depozit o anumită firmă.

 

În acest an gălățenii s-au ales cu „sabotajul“

Cele mai citite

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...

Record pe piața românească de artă: „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 365.000 de euro

Casa de Licitații Artmark a înregistrat un nou record pe piața românească de artă în cadrul celei mai recente licitații de iarnă. Opera „Țărăncuță...

Percheziții în Argeș în două cazuri de antisemitism și instigare publică

Polițiștii din Argeș au efectuat percheziții domiciliare în două cazuri distincte ce implică acuzații de antisemitism și instigare publică, conform unui comunicat oficial. În primul...
Ultima oră
Pe aceeași temă