În câteva zile, ultimul sat de pescari de pe litoralul românesc va deveni istorie. După cabanele pescarilor de la Tuzla, demolate acum cinci ani, a venit și rândul celor de la 23 August, din dreptul Haltei Pescăruș.
Vama Veche și 2 Mai nu mai sunt demult sate de pescari, ci stațiuni în toată regula, cu hoteluri prezente chiar pe site-urile internaționale de rezervări turistice, cum ar fi Booking.com.
Și la Corbu și la Vadu, în nordul litoralului, pescarii au trecut în plan secund, pentru a le face loc turiștilor. La Tuzla, cabanele pescarilor de pe plajă au fost rase de pe fața pământului în urmă cu cinci ani de zile.
O singură așezare de pescari se încăpățâna să reziste pe litoralul românesc – cea de la 23 August, în dreptul Haltei Pescăruș. Cum mergi cu trenul de la Constanța la Mangalia, imediat ce ai trecut de Costinești Tabără, după câteva minute zărești pe partea stângă, chiar între calea ferată și mare, câteva zeci de chițimii (e mult spus cabane) încropite din lemn, din OSB, din azbest sau din te miri ce altceva.
Localitatea, dacă putem să-i spunem așa, e legată de restul lumii prin calea ferată, însă numai câteva trenuri mai opresc zilnic în Halta Pescăruș. Cu mașina, poți veni din 23 August, din Costinești (pe drumul care duce spre Mânăstirea Sfânta Elena de la Mare, care este asfaltat doar până în dreptul stabilimentului duhovnicesc) sau din stațiunea Olimp, pe un drum comunal pavat cu piatră spartă.
Pe unele dintre cabanele pescarilor flutură drapelul României, pe altele cele ale UE și NATO. Jos e plaja, una superbă, cu nisip și scoici aduse de valuri, pe care stau aliniate bărcile pescarilor ce ies în larg la primele ore ale dimineții pentru a aduce pe țărm guvizi, stavrizi și tot ce altceva mai poate oferi marea.
A venit ordinul de evacuare de la Primăria 23 August
Așa era până de curând satul de pescari de aici. Acum însă el este pe punctul de a dispărea definitiv. „De vină“ este atât proiectul cu finanțare europeană de amenajare a falezelor din sudul litoralului, cât și, mai ales, unii localnici care, deși nu aveau autorizații pentru construcțiile respective, s-au grăbit să exploateze resursele internetului, postând oferte de cazare în acest loc sălbatic. Ulterior, și-au retras postările de pe site-uri de rezervări, dar răul fu-sese deja făcut.
Construcțiile sunt ridicate una lângă alta, iar curțile au dimensiuni meschine, pentru că nu e spațiu, din cauza faptului că sunt prinse ca într-o menghină între faleza abruptă și calea ferată. Din aceste curți, de altfel înverzite de copaci sau viță-de-vie, în ciuda spațiului restrâns, se coboară direct pe plajă, pe scări de lemn sau de metal construite de pescari.
Acesta era, pe scurt, tabloul așezării de pescari de la Halta Pescăruș. Până săptămâna tre-cu-tă, când după ani de zile de pro–cese cu Primăria aceasta a avut câștig de cauză și a emis or-dine de evacuare. De demola-re trebuie să se ocupe pescarii înșiși, dacă nu vor să vină cumva Primăria să facă acest lucru – situație în care nu mai pot recupera nimic din materialele de construcții și se vor trezi și cu o factură as-tronomică.
Cum n-au de ales, s-au apucat de treabă, ce-i drept fără nicio tragere de inimă (cine freamătă de fericire să-și demoleze ce a construit cu mâinile lui), și au început să facă bucăți barăcile, unele dintre ele ridicate acum un sfert de veac. Mai niciunul dintre ei nu știe ce va face de acum înainte. Nimeni nu le-a interzis să pescuiască în continuare, dar nu știu ce vor face cu peștele odată ce-l vor scoate din adâncurile mării, având în vedere că localitatea 23 August este situată la mai bine de cinci kilometri în interiorul continentului.
Naveta cu trenul, cu motorul de barcă la subțioară
Practic, se revine la situația din perioada comunistă, când nici nu puteai îndrăzni să ridici vreo con-strucție atât de aproape de plajă și, în consecință, pescarii făceau un fel de navetă, ori cu trenul, ori cu mașina. De altfel, pentru pescari a și fost construită, în anii '60, clădirea Haltei Pescăruș, de o uimitoare asemănare cu cea a Gării Neptun.
Problema este că nimeni nu va risca însă să-și lase peste noapte bărcile și motoarele pe malul mării, nesupravegheate. Și să faci în fiecare zi naveta cu trenul, cu motorul la subțioară, sau cu mașina, cu el în portbagaj, parcă nu prea pare o opțiune viabilă. Plus că nu numai motoarele se fură, ci și bărcile.
În plus, este aproape imposibil să construiești acolo niscaiva hoteluri, dată fiind distanța foarte mică (sunt 20 de metri) dintre calea ferată și faleză. Se pot ridica cel mult câteva bungalow-uri pe acest spațiu restrâns.
În curând, toată așezarea de pescari va dispărea de pe faleză, care va fi modernizată cu fon-duri europene. Așa s-a întâmplat acum cinci ani de zile și la Tuzla, când toate barăcile de pescari si-tuate imediat lângă plajă au fost rase de pe fața pământului.
Cum s-au trasformat în stațiuni satele de pescari
La începutul anilor '90, localitățile 2 Mai și Vama Veche, cele mai sudice de pe litoralul românesc, erau simple sate de pescari, unde mai începuseră, încet-încet, să mai apară ceva turiști care își puneau corturile pe plaja mărginită de un lan de porumb. Situația s-a schimbat radical în numai câțiva ani, iar în respectivele localități au răsărit parcă peste noapte vile care mai de care mai luxoase, ba chiar și hoteluri prezente pe site-uri internaționale de rezervări turistice. Ce să mai vorbim de cluburi.
Turiștii, care înainte ajungeau aici cu trenul până la Mangalia și apoi cu autobuzul, au început să fie tot mai pretențioși și acum conduc mașini scumpe de teren și vor camere cu aer condiționat. Unele hoteluri au chiar și piscină. În fiecare dintre cele două sate a mai rămas câte o cherhana, însă localnicii au constatat că e mult mai sim-plu și mai bănos să te ocupi de turism decât să te trezești înainte de răsărit pentru a ieși pe mare. Așa se face că în restaurantele din tot mai multe stațiuni de pe litoral găsești mai degrabă somon sau dorada, decât hamsie sau guvizi.
La Tuzla, promisiuni transformate în moloz
În primăvara anului 2011, de pe plaja din Tuzla au fost demolate toate barăcile, inclusiv cele de la punctul pescăresc al Asociaţiei pescarilor şi vânătorilor sportivi din România. Oficial, aceste demolări s-au impus în urma iniţierii, în 2008, a proiectului de reabilitare a falezelor din România. Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral făcea lucrări de reabilitare la falezele dintre Eforie Nord şi Costineşti, inclusiv Tuzla.
Nimeni nu contestă utilitatea proiectului, care ulterior s-a extins și mai la sud, după Costinești, însă după ce s-au demolat barăcile pescărești nu s-a mai pus nimic în loc. Ba nici măcar, cel puțin ultima oară când am fost acolo, zona nu a fost ecologizată, iar prin bălării rezistă încă bucățile de moloz de la marea demolare din 2011.
Imediat după ce barăcile au fost demolate, primarul din Tuzla, Constantin Micu, declara presei locale că aici va fi construit un sat pescăresc la standarde europene, în care vor fi amenajate inclusiv spații de cazare deasupra mării. Un proiect SF care, în buna tradiție românească, a rămas doar pe planșetă.
„Este proiectul Apelor Române. A trebuit să demolăm tot ce nu avea autorizaţie. Când vor termina proiectul se vor da alte puncte pescăreşti, se va reîmpăduri şi moderniza zona. Se vor monta balize de nisip, se va mări plaja, vom face şi căsuţe de cazare“, susţinea primarul la vremea respectivă.
Nimic nu s-a întâmplat și același risc există și pentru așezarea de pescari de la Halta Pescăruș. Demolăm și nu punem nimic în loc.
