5.3 C
București
joi, 14 noiembrie 2024
AcasăSpecialBraconierii turci au prins gustul calcanului românesc

Braconierii turci au prins gustul calcanului românesc

Aproape că nu trece săptămâna fără ca polițiștii de frontieră români să nu depisteze o navă străină care braconează în apele teritoriale. Când spunem străină ne referim în special la pescadoarele turcești, implicate în toate cazurile depistate în acest an. De fapt, turcii au o tradiție în ceea ce privește braconajul pe teritoriul României. Anii trecuți, pentru oprirea și capturarea navelor străine s-au dus adevărate războaie, fiind folosită din plin muniția de război.

Capturați la miezul nopții

Cel mai recent caz a avut loc în data de 21 mai, în jurul orei 00.10. În baza informaţiilor obţinute de lucrătorii SCOMAR, nava MAI 0201 din cadrul Grupului de Nave Constanţa, aflată în misiune de supraveghere şi patrulare pe Marea Neagră, a identificat, la aproximativ 60 de mile marine travers de municipiul Constanţa, o ambarcaţiune suspectă de activităţi de pescuit ilegal în Zona Economică Exclusivă a României. Ambarcaţiunea s-a dovedit a fi un pescador turcesc, cu şapte cetăţeni turci la bord, având inscripţie pe bordaj RIV RIV. Spre deosebire de alte ocazii, lucrurile au decurs fără complicații. ”Comandantul bărcii s-a supus somaţiilor legale iniţiate de nava Gărzii de Coastă, permiţând poliţiştilor de frontieră să urce la bord pentru efectuarea controlului specific. Astfel, la bordul pescadorului au fost descoperite mai multe plase de pescuit, precum şi aproximativ 100 bucăţi de calcan”, au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră. După ce au escortat pescadorul în Portul Constanţa, poliţiştii de frontieră constănţeni au demarat efectuarea cercetărilor specifice în colaborare cu reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură şi ai Căpităniei Constanţa. Poliţiştii de frontieră au reţinut în vederea confiscării pescadorul, evaluat la aproximativ 14.500 de euro, şi 20 de plase de pescuit în lungime totală de 1.200 metri, în valoare de 4.000 lei. Întreaga cantitate de peşte (233 kilograme calcan), în valoare totală de 7.075 lei, a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale. Autoritățile române au constatat că echipajul ambarcaţiunii, format din şapte cetăţeni turci cu vârste cuprinse între 20 şi 59 de ani,  nu deţinea documente legale care să le permită conducerea unei nave sau ambarcaţiuni.

Au ajuns după gratii

În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „fals privind identitatea”, „pescuit comercial fără licenţă sau autorizaţie de pescuit”, „pescuit în perioada de prohibiţie” (dacă până anul trecut perioada de prohibiţie era între 1 aprilie și 31 mai, de anul acesta este prelungită cu o lună, deci între 1 aprilie și 30 iunie), „transportul peştelui fără documente legale” şi „folosirea de către persoane neautorizate a uneltelor de pescuit comercial”, precum şi pentru ,,conducerea unei nave sau ambarcaţiuni de către o persoană ce nu deţine brevet sau certificat de capacitate corespunzător”, „încredinţarea cu ştiinţă a conducerii navei unei persoane fără brevet” şi „punerea în navigaţie a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranţă”. Doi dintre marinarii turci, A.D., în vârstă de 59 de ani, şi I.T., de 38 de ani, comandantul şi secundul pescadorului, au fost reţinuţi în data de 22.05.2016, pentru 24 de ore prin ordonanţa procurorului învestit în cauză, iar ieri au fost prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile, ceilalţi cinci fiind cercetaţi în stare de libertate. Cercetările vor fi continuate sub coordonarea procurorului învestit în cauză din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Reamintim că pe 15 mai, după o urmărire de aproximativ 15 ore, poliţiştii de frontieră români, în cooperare cu autorităţile turce, au reuşit oprirea unui pescador aflat la braconaj şi efectuarea controlului, la bord fiind descoperite aproximativ 700–800 kilograme de peşte din specia calcan în stare proaspătă şi 150 de plase de pescuit tip setcă în lungime de aproximativ 9.000 de metri.   

La un pas de prohibiție totală

Calcanul este o specie protejată. În decembrie 2015, Consiliul de Agricultură şi Pescuit din cadrul Comisiei Europene a hotărât pentru anul curent menținerea cotei de pescuit din 2015, adică 43,2 tone. ”Comisia a venit iniţial cu propuneri foarte dure şi de aici se poate vedea importanţa compromisului final adoptat, pentru că propunerea Comisiei Europene (CE) a fost să avem cota zero la calcan, iar la rechinul câinele de mare să se introducă o cotă de pescuit. În final, după negocieri serioase, am reuşit să ajungem la acest rezultat. Toate acestea, desigur, sunt condiţionate de o serie de măsuri tehnice care angajează România şi Bulgaria în acelaşi timp”, a afirmat atunci ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu.

Pescador din Turcia surprins la braconat în Marea Neagră de nava Poliţiei de Frontieră MAI 0201    foto: Poliția de Frontieră

Cele mai citite

Claudio Ranieri se întoarce la AS Roma pentru al treilea mandat!

Claudio Ranieri, în vârstă de 73 de ani, este pe punctul de a reveni în fotbal, la AS Roma, în ciuda retragerii sale anunțate...

Noi decizii adoptate de Autoritatea de Supraveghere Financiară

Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) au fost anunțate, joi, în urma unei ședințe ce a avut loc cu o zi...

ISU Dâmbovița: Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ

Concentraţiile de gaz sunt monitorizate în localitatea Doiceşti, după o refulare de apă la forarea unui puţ, informează, miercuri seara, Inspectoratul pentru Situaţii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă