Oradea va fi capitala de județ cu cel mai modern sistem de încălzire. Orădenii vor putea utiliza zăcămintele de apă geotermală pentru a încălzi sute de locuințe, dar și clădiri publice, de genul școlilor ori viitorul sediu al Muzeului Țării Crișurilor. Deja sistemul este testat la câteva puncte termice din cartierul Nufărul, iar extinderea sa va fi posibilă cu ajutorul unui proiect în valoare de 4 milioane de euro, realizat de Primărie și finanțat de Guvernul Regal al Norvegiei. Deja în județul Bihor există un oraș care a aplicat cu succes această metodă.
Este vorba de orașul Beiuș. De asemenea, localnicii din comuna Lovrin, județul Timiș, folosesc de multă vreme acest sistem de utilizare a energiei geotermale. Geologii de la Universitatea de Vest din Timișoara estimează că ”există bogate zăcăminte de apă geotermală, situate pe teritoriul județelor Timiș, Arad, Bihor și Satu Mare”. Aceste zăcăminte sunt și cele care alimentează stațiunile Băile Felix și 1 Mai, dar și cele de dincolo de graniță, din Ungaria, de la Seghedin, Debrețin, Hajduszoboszlo sau Nyiregyhaza.
Cum va funcționa sistemul din Oradea
Autoritățile locale din capitala Crișanei vor utiliza sonda forată în curtea Universității de Stat din Oradea. Apa geotermală va fi extrasă la o temperatură de aproximativ 85 de grade Celsius. Ea va fi pompată într-o instalație care se numește schimbător de căldură. Acolo, ea va încălzi apa curățată și filtrată, care va fi folosită pe post de agent termic. Apa geotermală va pierde în această instalație aproximativ 15 grade Celsius. Apoi, apa geotermală, răcită la 70 de grade Celsius, va fi reinjectată în zăcământul subteran cu ajutorul unui foraj lung de circa 2.900 de metri liniari, pentru că autoritățile doresc să promoveze o atitudine responsabilă de mediu și să asigure regenerarea zăcământului de apă geotermală.
Puțul de reinjecție va fi forat în incinta fostei pepiniere a RA-APPS. Apa încălzită în ”schimbătorul de căldură” va fi pompată în punctul termic din incinta Liceului cu Program Sportiv ”Bihorul”, iar de acolo va fi utilizată pentru încălzirea clădirilor publice și a locuințelor din jur. Este vorba de străzile din zona Grădinii Zoologice și a Universității din Oradea. Potrivit reprezentanților administrației publice din Oradea, ”schimbătorul de căldură” va fi completat cu o centrală termică ce va putea încălzi apa obișnuită, în perioadele de consum maxim, atunci când apa geotermală nu este suficientă pentru a asigura consumul întregii comunități.
Model de succes
Autoritățile locale din județul Bihor se pot inspira din proiectele de succes ale administrațiilor publice din Ungaria de Est. Acestea au reușit să atragă fonduri europene pentru a pune în valoare zăcămintele de apă geotermală. Aceasta este folosită atât pentru a alimenta aquaparkuri precum cele din Hajduszoboszlo ori Nyiregyhaza, dar și pentru a încălzi locuințele, pensiunile sau hotelurile din orașe. Tot apa geotermală este utilizată pentru încălzirea serelor construite de localnici. Utilizarea resurselor de apă geotermală reduce și consumul de combustibil fosil, ceea ce presupune și scăderea gradului de poluare generată de sistemele de termoficare.