2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialA apărut prima revistă dedicată românilor din Timoc

A apărut prima revistă dedicată românilor din Timoc

Asociaţia Banat Cult din Almăj a distribuit marţi primul număr al revistei de cultură şi spiritualitate românească ''Românii din Timoc'' membrilor minorităţii românilor din Serbia de nord-est, informează Agerpres.

Directorul acesteia, prof. Gheorghe Rancu, a explicat că este pentru prima oară când o publicaţie, scrisă de şi pentru românii din Timoc, Morava şi sudul Dunării, reuşeşte să ajungă în casele unei părţi din cei 300.000 de români care trăiesc în aceste regiuni istorice. 

Noutatea este că articolele revistei sunt elaborate păstrându-se forma graiului românesc conservat de mii de ani în aceste zone. Ele reflectă viaţa cotidiană a comunităţilor locale de români, obiceiurile şi tradiţiile acestora, a precizat Rancu. 

Deşi redacţia se află în satul Şopotul Vechi, din Banatul Românesc, avem create punţi de legătură trainice şi permanente cu minoritatea românească din Serbia de nord-est, a spus Rancu. În opinia sa, revista va contribui la stoparea curentului vlah şi a ascensiunii limbii vlahe, care în ultimii doi ani ''au dus la afectarea unităţii românilor din această parte a Serbiei''. 

''Ne alăturăm astfel altor entităţi culturale din România care dezavuează fenomenul vlahismului şi vom pune umărul la consolidarea românismului, continuând să tipărim revista şi să o distribuim tuturor vorbitorilor de limba română, indiferent dacă îşi zic români, rumâni sau vlahi'', a explicat prof. Gheroghe Rancu.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Elon Musk propune testare cognitivă pentru oficialii aleși în SUA

Elon Musk a sugerat introducerea testelor cognitive pentru oficialii aleși din Statele Unite, ca măsură pentru a garanta capacitatea acestora de a își îndeplini...

România deschide ușa șoferilor non-UE: străini angajați pe Uber sau Bolt, din 2025

Germania a adoptat un model similar în primăvară, permițând susținerea examenului de calificare în 8 limbi, inclusiv română, ca răspuns la criza forței de...

Avertizări meteo: Cod portocaliu de vânt puternic și Cod galben de viscol în mai multe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis joi dimineață o avertizare de Cod portocaliu pentru intensificări puternice ale vântului. Avertizarea meteorologilor este valabilă până joi...
Ultima oră
Pe aceeași temă