-3 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSportVictor Ponta: Adrian Năstase era de zece ori mai puţin arogant decât...

Victor Ponta: Adrian Năstase era de zece ori mai puţin arogant decât premierul Ungureanu

Fostul premier Adrian Năstase era de zece ori mai puţin arogant decât actualul premier Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat miercuri seara, la RTV, preşedintele PSD, Victor Ponta, potrivit Agepres.

 

El a precizat că a făcut această comparaţie în condiţiile în care aroganţa a fost ceea ce i s-a reproşat în trecut fostului premier Adrian Năstase.”Eu nu am niciun fel de încredere în dl. Ungureanu şi nu spune absolut nimic. Şi, pentru că tot i-a pomenit pe domnii Năstase şi Tăriceanu, după patru ani buni în care a fost prim-ministru dl. Năstase era de zece ori mai puţin arogant decât este dl. Ungureanu în primele două luni şi asta nu ştiu dacă este un semn bun. Nici a suta parte aroganţă nu avea Năstase”, a afirmat Victor Ponta.

Preşedintele PSD crede că premierul l-a atacat marţi seara, într-o emisiune televizată, în principal pentru că l-a supărat afirmaţia sa bazată „pe ceea ce foarte mulţi oameni cred: că mandatul domniei sale de prim-ministru este de guvernator al unei colonii” şi a apreciat că Ungureanu i-a răspuns „ca un pedelist”.

„Domnia sa are câteva luni la dispoziţie şi, într-o frenezie extraordinară, vinde tot ce mai are statul român. Cred că dl. Boc a fost schimbat tocmai pentru că n-a vrut să dea autorizaţie pentru Roşia Montană şi n-a vrut să vândă cuprul. Cred că de asta a fost schimbat pentru că în rest nu s-a schimbat nimic, domnii Blejnar şi Duţă sunt tot pe funcţii. Iar dl. Ungureanu nu se gândeşte la România, dacă s-ar gândi, n-ar vinde cuprul României la o firmă obscură la licitaţie”, a spus Ponta.

El a susţinut că au venit firme vestite care doreau să exploateze cuprul românesc şi s-au retras pentru că nu aveau autorizaţie de mediu. „Şi a rămas o companie care nu există. Nicio ţară din Europa, cu excepţia României, nu-şi vinde resursele energetice şi naturale. (…) Azi am aflat că licenţele pentru exploatarea gazelor de şist nu au fost secretizate la cererea beneficiarului, ci a Guvernului”, a spus Ponta. Acesta a arătat că în ultimele două luni i-a trimis scrisori deschise premierului Ungureanu, apelând de câteva ori la acesta „pentru chestiuni concrete”. „Aseară, dl. Ungureanu mi-a răspuns ca un pedelist: a adus nivelul foarte jos”, a adăugat preşedintele PSD.

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a transmis, marţi, liderului PSD, Victor Ponta, să se folosească de experienţa foştilor premieri din preajma sa, arătând că e bine ca „măcar să mai citim un pic”. „Domnul preşedinte Ponta are norocul de a avea în preajma domniei sale, mă rog, la distanţe mai mici sau mai mari, doi foşti prim-miniştri – Adrian Năstase şi Călin Popescu Tăriceanu. Nu costă nimic să iei un sfat bun dintr-o parte şi dintr-alta, dacă tot ne pregătim undeva în viitor să administrăm nişte probleme, măcar să citim un pic”, a declarat Ungureanu, la Realitatea TV.

Cele mai citite

PNRR, investiții de 900 de milioane de euro

Proiectele vizează, în primul rând, gospodăriile vulnerabile energetic, dar și populația generală care va beneficia de sprijin pentru instalarea echipamentelor eficiente energetic Listele publicate de...

PNRR, investiții de 900 de milioane de euro

Proiectele vizează, în primul rând, gospodăriile vulnerabile energetic, dar și populația generală care va beneficia de sprijin pentru instalarea echipamentelor eficiente energetic Listele publicate de...

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...
Ultima oră
Pe aceeași temă