3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportUSL îl apără pe Diaconu

USL îl apără pe Diaconu

Prin majoritatea pe care o deţine în Senat, USL a amânat iar discuţia privind încetarea mandatului liberalului Mircea Diaconu. Întâmplător sau nu, noua tergiversare s-a produs tocmai când premierul Ponta avea programată o întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene şi exista posibilitatea de a fi întrebat de cele 11 puncte asumate în vară.

 
În cazul senatorului PNL Mircea Diaconu, există o decizie definitivă şi irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie încă din 19 iunie, decizie prin care s-a stabilit că, aşa cum au constatat inspectorii ANI, liberalul s-a aflat în stare de incompatibilitate deoarece, în acelaşi timp cu mandatul de parlamentar, a exercitat şi funcţia de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara”. Totuşi, USL refuză să ţină cont de această decizie şi de la săptămână la săptămână sunt găsite noi pretexte pentru a amâna. De fapt, nici nu ar trebui să fie vorba de luarea vreunei decizii, ci, la fel ca în cazul deputatului PC Sergiu Andon, ar trebui să fie o simplă formalitate de luare la cunoştinţă.

Nu este suficientă o singură decizie definitivă?

Noua amânare, decisă ieri de Biroul Permanent al Senatului, la solicitarea liderului de grup PNL, a fost justificată de vicepreşedintele Laurenţiu Chirvăsuţă (UNPR) prin dorinţa de a obţine lămuriri suplimentare din partea ICCJ. „S-a amânat în ideea de a mai primi încă o hotărâre definitivă, deci dumnealui mai aşteaptă încă o hotărâre definitivă din partea instanţei”, a declarat Chirvăsuţă. Iar pentru ca absurdul situaţiei să fie complet, vicepreşedintele Senatului a admis că „pentru suspendarea dumnealui am luat la cunoştinţă cu data de 16 iunie şi pentru a se vota în plen s-a decis pentru săptămâna viitoare”. Cu alte cuvinte, o decizie cu privire la Mircea Diaconu poate fi luată, în cel mai bun caz, lunea viitoare, adică la mai bine de trei luni de la decizia definitivă a instanţei.

De ce tergiversează atât de mult senatorii USL procedura de încetare a mandatului liberalului? Pentru că o revocare a acestuia din funcţia de senator, după modelul lui Sergiu Andon, ar stârni discuţii aprinse în PNL. Reamintim că, şi după decizia ICCJ, şi după demisia din funcţia de ministru al Culturii, Diaconu şi-a susţinut nevinovăţia şi a arătat că greşeala ar aparţine Senatului, care i-a spus, la începutul mandatului, că nu s-ar afla în stare de incompatibilitate. „Eu niciodată în viaţa mea nu am mers în tramvai fără bilet. Consider, în clipa asta, că eu, în Senat, nu am mers fără bilet nici o secundă. Am fost corect cât am putut. De la cap la coadă. Dacă în final, când mai sunt două luni de mandat, voi fi găsit fără bilet în tramvai, o să fie jena mea toată viaţa”, le-a transmis Diaconu colegilor senatori chiar săptămâna trecută, când Comisia juridică s-a întrunit pentru a-i discuta situaţia.

În cele din urmă, senatorii-jurişti au decis să nu formuleze nici o recomandare către plenul Camerei Superioare, susţinând că „aceste lucruri legate de incompatibilităţi şi interdicţii, mai ales la marile valori ale acestei ţări, ar trebui analizate cu mai multă omenie” (preşedintele Comisiei, social-democratul Toni Greblă).

Posibile efecte în plan extern

Deşi este un caz ce ţine, la prima vedere, mai mult de bucătăria internă a Parlamentului, cazul Mircea Diaconu poate afecta substanţial modul în care oficialii europeni privesc România şi autorităţile de la Bucureşti. Nu de alta, dar printre cele 11 puncte puse în discuţie în vară, după suspendarea bruscă a lui Traian Băsescu, s-a aflat şi unul referitor la cazurile parlamentarilor Sergiu Andon şi Mircea Diaconu. Mai precis, era vorba de demisia din Parlament a celor care au decizii definitive de incompatibilitate, conflict de interese sau corupţie la nivel înalt.

Or, cum premierul Victor Ponta avea ieri programată o întâlnire cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, în vederea evaluării situaţiei politice şi constituţionale din România, ar fi fost incomodă o decizie a Senatului de a ignora hotărârea instanţei. S-a optat, în schimb, pentru o amânare. Totuşi, va putea fi amânat un deznodământ încă două luni de zile şi mai bine?   Text Box:  

Cele mai citite

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

Schengen 2025: România desființează peste 30 de puncte de frontieră, de la 1 ianuarie 2025

România se confruntă cu o migrație ilegală, având în vedere poziția sa geografică, la confluența dintre Orient și Occident Începând cu prima zi a anului...
Ultima oră
Pe aceeași temă