1 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSportTurcescu: Prin explicaţiile vizitei la Vîntu, Geoană trece de la prostănac la...

Turcescu: Prin explicaţiile vizitei la Vîntu, Geoană trece de la prostănac la prost de-a binelea

Moderatorul dezbaterii finale a candidaţilor la preşedinţie din 2009, Robert Turcescu, a declarat marţi că nu se susţin explicaţiile lui Mircea Geoană cu privire la vizita făcută lui Sorin Ovidiu Vîntu, spunând că astfel social-democratul trece de la statutul de „prostănac” la „prost de-a binelea”, informează NewsIn.

„În calitate de moderator al dezbaterii pentru preşedinţie, rolul meu ca jurnalist nu era unul foarte, era de moderator al dezbaterii. Prin urmare, cu câteva zile înainte de dezbaterea care a avut loc pe 4 decembrie a anului trecut, m-am întâlnit în mod public şi potrivit unor norme pe care le stabilisem cu două săptămâni înainte, sub tutela celor de la IPP, cu Victor Ponta, purtătorul de cuvânt al campaniei candidatului Mircea Geoană, cu domnişoara Andreea Creţulescu, la acea vreme retrasă din postura de jurnalist al grupului Realitatea-Caţavencu şi, înţeleg, era un soi de consilieră pe probleme de imagine a domnului Mircea Geoană, cu domnul Sebastian Lăzăroiu, care era reprezentantul staff-ului de campanie al domnului Traian Băsescu şi cu reprezentanţii IPP. Am agreat împreună temele care urmau să fie dezbătute în respectiva confruntare a celor doi candidaţi, timpul alocat fiecărei teme şi s-a tras la sorţi ordinea în care vor începe să vorbească Băsescu sau Geoană”, a povestit Turcescu, în cadrul emisiunii pe care o realizează la B1 Tv.

„Prin urmare, în momentul în care domnul Geoană susţine că s-a dus acasă la Sorin Ovidiu Vîntu să afle întrebările de la dezbaterea pentru preşedinţie, mă tem că vrea să parcurgă într-o distanţă foarte rapidă drumul de la statutul de prostănac la statutul de prost de-a binelea şi nu intenţionez să-l jignesc. Dar e o prostie ce spune Mircea Geoană, dacă voia să afle temele care vor fi dezbătute în confruntarea cu Traian Băsescu era suficient să-l întrebe pe domnul Victor Ponta, care ştia ce teme urmau să fie dezbătute, la fel cum sunt convins că şi Traian Băsescu l-a întrebat pe consilierul său, Sebastian Lăzăroiu, ce urma să discute în confruntarea pentru preşedinţie”, a mai afirmat jurnalistul.

Turcescu a negat, din nou, participarea la întâlnirea Mircea Geoană – Sorin Ovidiu Vîntu. „N-am respirat niciodată aerul aceleiaşi încăperi cu domnii Sorin Ovidiu Vîntu şi Mircea Geoană împreună. Pe de altă parte, trebuie să spunem un lucru: da, cei 20 şi un pic de senatori ştiu pe bună dreptate că un jurnalist a asistat, sau dacă nu a asistat, măcar a fost martor la momentul în care domnul Mircea Geoană intra în reşedinţa omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. A existat un jurnalist al trustului Realitatea-Caţavencu care a văzut momentul în care domnul Geoană intra în reşedinţa domnului Vîntu”, a povestit jurnalistul.

Mai mulţi lideri PSD, atât centrali cât şi din teritoriu, i-au transmis marţi o scrisoare deschisă lui Mircea Geoană în care îl critică pentru interviul prezentat luni pe blogul personal, punându-i o serie de întrebări prin care, dacă va răspunde „onest”, îi va convinge că doreşte să rămână în PSD.

În cadrul scrisorii, semnatarii susţin că mai există o singură persoană care a fost prezentă la vizita Geoană-Vîntu, respectiv jurnalistul Robert Turcescu, moderatorul dezbaterii televizate din campanie. Pesediştii îi solicită astfel şi lui Turcescu să spună adevărul despre acea vizită.

Mircea Geoană a explicat, la un an de la pierderea alegerilor prezidenţiale, motivul vizitei nocturne la omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu în seara dinaintea confruntării finale cu Traian Băsescu, susţinând şi că Victor Ponta, la acel moment consilier şi purtător de cuvânt al campaniei prezidenţiale, l-a sfătuit să mintă. „Am aflat de apariţia fotografiilor prezenţei mele la dnul Vîntu cu câteva minute înainte de a intra în platou la Palatul Parlamentului. Dnul Ponta, care era în acel moment purtătorul de cuvânt al campaniei mele mi-a spus: <> Am preferat să spun adevărul, poate că e o formă de naivitate, poate că este o greşeală, dar nu am simţit şi nu simt că am avut ceva de explicat sau ceva necurat în această întâlnire”, a spus Geoană.

În replică, preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că fostul şef al partidului şi candidat la prezidenţiale, Mircea Geoană, le-ar fi spus celor din staff-ul de campanie în momentul în care au apărut pozele cu acesta în faţa casei lui Sorin Ovidiu Vântu că nu a fost în vizită la omul de afaceri. În plus, el i-a transmis un mesaj public lui Geoană. „Faptul că la un an după ne aducem aminte de anumite evenimente e foarte bine ca să nu uităm cum a câştigat Traian Băsescu. În rest, despre declaraţiile domnului Geoană nu vreau să comentez. Mi-am adus aminte doar de o replică dintr-un film. O să-i propun o înţelegere domnului Geoană: dacă dânsul nu mai minte despre mine, eu n-o să mai spun adevărul despre el”, a comentat preşedintele PSD.

Cele mai citite

Plăți duble pentru 200.000 de pensionari în decembrie

Casa Națională de Pensii Publice estimează că sunt sute de mii de dosare restante, la nivel național Aproximativ 200.000 de pensionari din România vor primi...

Black Friday 2024 nu s-a terminat pe Notino.ro: Pe 29 noiembrie sunt cele mai tari oferte!

Campania de Black Friday continuă pe Notino.ro, iar clienții au ocazia să se bucure de reduceri prelungite pe toată durata lunii noiembrie. Pe 29...

Rusia spune că SUA „întărâtă” Ucraina să atace cu rachete cu rază lungă de acțiune

Decizia Statelor Unite de a permite Ucrainei să folosească arme cu rază lungă de acțiune împotriva țintelor din teritoriul Rusiei a generat reacții dure...
Ultima oră
Pe aceeași temă