1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSportTheodor Paleologu, despre Victor Ponta: NU E ACCEPTABIL ca noul an universitar...

Theodor Paleologu, despre Victor Ponta: NU E ACCEPTABIL ca noul an universitar să înceapă cu PLAGIATUL înscris pe frontispiciul universităţii româneşti

Fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, consideră că nu este acceptabil ca noul an universitar să înceapă cu plagiatul înscris pe frontispiciul universităţii româneşti, referindu-se la teza de doctorat a premierului Victor Ponta.

Citeşte şi:

UPDATE. PLAGIAT PONTA. Cioroianu: Universitatea din Bucureşti NU poate da verdicte în cazul demnitarilor. Rectorul UB: Diploma poate fi retrasă doar cu acordul Ministerului Eucaţiei

„Să sperăm că Senatul Universităţii Bucureşti va avea curajul să spele ruşinea şi să aleagă corect între perspectivă europeană şi cea bananieră. Nu e acceptabil că noul an universitar să înceapă cu plagiatul înscris pe frontispiciul universităţii româneşti”, a scris Theodor Paleologu pe pagina sa personală de Facebook.

Paleologu a făcut această postare în contextul în care Senatul Universităţii Bucureşti s-a întâlnit, miercuri, ca să stabilească ce face cu raportul Comisiei de Etică, în care scrie că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat.

Adrian Cioroianu, decanul Facultăţii de Istorie, a declarat, miercuri, că discuţiile din Senatul Universităţii Bucureşti (UB) se derulează mai mult în jurul imposibilităţii unui verdict din partea instituţiei privind plagiatul lui Victor Ponta, pe motiv că acesta este demnitar, potrivit Mediafax.

„Am fost senator, am fost ministru, dar nu am ştiut niciodată că un demnitar ar putea avea un alt tratament, un tratament separat, în acest caz. Nu am crezut că pentru demnitari Consiliul Naţional de Etică are o altă unitate de măsură, şi nu Legea educaţiei. Se bat cap în cap discuţiile comisiilor cu Legea educaţiei”, a spus Adrian Cioroianu, care a participat la discuţiile din Senatul UB.

Cioroianu a precizat că discuţiile au loc în momentul în care Victor Ponta este demnitar, şi nu în 2003, când a susţinut teza de doctorat.

„Eu personal am sugerat ca Senatul să trimită o notă Consiliului Naţional al Ministerului Educaţiei, care să ceară aplicarea măsurilor legale. Adică rectorul, cu aprobarea Senatului UB, pot să hotărască retragerea titlului de doctor. Adică să se facă o notă de către Senat prin care să se ceară aplicarea legii. Am avut impresia că se bat cap în cap comisiile cu legea. În discuţiile de astăzi (miercuri, din Senatul UB – n. red.) au fost jurişti care s-au pronunţat că putem să trimitem această decizie a Senatului Universităţii Bucureşti Ministerului Educaţiei. Alţii au spus însă că retragerea titlului de doctor nu poate fi luată decât de către Consiliului Naţional de Etică”, a mai spus Cioroianu.

Rectorul Univeristăţii Bucureşti, Mircea Dumitru, a declarat în urma întâlnirii organizate pentru a lua o decizie cu privire la raportul Comisiei de Etică în problema plagiatului în lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta că „juriştii consideră că Ponat a încălcat anumite reguli de scriere a unei lucrări ştiinţifice, deci e plagiat”.

„Carta Universităţii nu prevede nicio sancţiune a lui Ponta din punct de vedere politic, ci doar academic, adică îi vor retrage titlul după decizia oficială de plagiat”, a adăugat rectorul Mircea Dumitru

Înainte de şedinţa de miercuri, Dumitru declara că poate retrage diploma de doctorat a premierului Victor Ponta doar dacă Ministerul Educaţiei îşi dă acordul, întrucât aceasta este conferită în urma unui ordin al ministerului.

Rectorul preciza că în şedinţele Consiliului de Administraţie şi Senatului UB va aduce la cunoştinţă colegilor rezultatele analizei făcute de Comsia de Etică în cazul tezei de doctorat a lui Victor Ponta susţinută în 2003.

„În urma consultării în aceste foruri, vom lua o decizie, în confomitate cu legislaţia”, preciza atunci Mircea Dumitru.

Decizia Comisiei de Etică a UB a fost anunţată la o zi după ce Consiliul Naţional de Etică a informat că titlul de doctor în Ştiinţe Juridice, domeniul Drept, al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine.

Totodată, potrivit raportului întocmit de experţi şi aprobat prin hotărârea Consiliului Naţional de Etică (CNE), nu se poate aprecia că doctorandul Victor Ponta şi-ar fi însuşit partenitatea unor idei, concepte, modele care nu îi aparţineau şi le-ar fi prezentat drept contribuţii personale sau originale.

Potrivit concluziilor raportului final, CNE a luat act de îndeplinirea tuturor procedurilor legale în vigoare la data susţinerii tezei de doctorat a lui Victor Ponta, reţinând faptul că referinţele bibliografice au fost menţionate preponderent la sfârşitul lucrării.

Premierul a solicitat Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) să îi fie analizată în Consiliul Naţional de Etică teza de doctorat susţinută în 2003, după ce revista Nature scria că premierul este acuzat de plagiat, susţinând că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă şi indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internaţională ar conţine texte copiate.

Un al treilea for, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), a decis, în şedinţa din 29 iunie, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă atunci Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

Preşedintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, declara că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte uşor de detectat.

Cele mai citite

Creștere moderată a creditării private în noiembrie: Împrumuturile în lei și valută, avansuri diferite

Conform datelor BNR publicate vineri, creditarea privată din România a atins în noiembrie 2024 un sold total de 418 miliarde lei, reprezentând o creștere...

Noi reguli privind TVA pentru IMM-uri începând cu 2025

De la 1 ianuarie 2025, IMM-urile din Uniunea Europeană vor beneficia de un plafon maxim de scutire de TVA stabilit la 85.000 EUR. Măsura vizează...

2024, anul căldurii extreme și al dezastrelor naturale: Cum a afectat încălzirea globală lumea

În 2024, încălzirea globală a generat condiții meteorologice extreme în întreaga lume, de la valuri de căldură insuportabile până la inundații devastatoare și cicloni...
Ultima oră
Pe aceeași temă