4.2 C
București
joi, 12 decembrie 2024
AcasăSportSergiu Andon, REVOCAT din PARLAMENT: Problema trebuie clarificată

Sergiu Andon, REVOCAT din PARLAMENT: Problema trebuie clarificată

Sergiu Andon a declarat, marţi, după ce a fost revocat din Parlament, că, din punct de vedere juridic, situaţia trebuie clarificată.

Citeşte şi

Sergiu Andon, REVOCAT din Parlament

„Eu am depus dovezile (..) Procesul e încă pe rol, problema ca atare merită să fie clarificată”, a declarat Sergiu Andon într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV.

Pe de altă parte, fostul parlamentar a adăugat că, după decizia de revocare din funcţie, libertatea lui creşte.

„Profesia mea nu se schimbă, viaţa mea nu se schimbă, veniturile mele nu se schimbă, poate libertatea mea creşte”, a declarat Andon.

Plenul Camerei a aprobat, marţi, cu 220 voturi „pentru”, 5 „împotrivă” şi 11 abţineri, încetarea mandatului de deputat al lui Sergiu Andon.

Comisia juridică a propus încetarea mandatului lui Andon pe motiv de incompatibilitate, ca urmare a unei decizii a ICCJ.

În 3 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis irevocabil că deputatul conservator Sergiu Andon este incompatibil cu calitatea de parlamentar, întrucât a fost avocat într-un proces de corupţie, judecătorii au admis astfel, raportul de constatare al inspectorilor de integritate.

Decizia ICCJ a survenit sesizării din iunie 2009 a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în urma căreia inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) au constatat că Sergiu Andon a devenit incompatibil cu statutul de parlamentar întrucât a acordat, ca avocat, asistenţă juridică unui învinuit într-un dosar penal de corupţie.

Conform legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani.

Cele mai citite

Manchester City, de nerecunoscut! Rio Ferdinand critică forma slabă a echipei lui Guardiola

Manchester City traversează o perioadă dificilă, cu rezultate sub așteptări în Champions League și în Premier League. Miercuri seară, echipa lui Pep Guardiola a...

Locul ce aduce strălucirea și farmecul Alpilor în inima României

Poiana Brașov, una dintre cele mai frumoase destinații montane din România, a căpătat o eleganță aparte odată cu sosirea iernii. Swissôtel Poiana Brașov, primul...

Este oficial! România cu drepturi depline în Schengen de la 1 ianuarie 2025

O perioadă, vor rămâne la granițe controale aleatorii Miniştrii de interne din ţările UE au aprobat joi dimineaţa, la Bruxelles, aderarea României şi Bulgariei la...
Ultima oră
Pe aceeași temă