„Luni, voi avea în grupul parlamentar PSD un membru în plus, pe senatorul Bădescu care a plecat miercuri de la PDL. Este unul dintre profesioniştii pe care i-a avut PDL. Dar Bădescu a fost numai începutul, pentru că luni sau marţi vom mai avea şi alţi parlamentari care vor face la fel ca Bădescu. Veţi vedea că vor mai fi încă doi parlamentari PDL care vor pleca din partid şi vor veni la noi în prima parte a săptămânii viitoare şi acest proces va continua”, a spus senatorul Ion Toma, preşedinte al PSD Olt, citat de Agerpres.
Toma a opinat că, în aceste condiţii, o moţiune de cenzură va trece pentru că „sunt mulţi parlamentari chiar din interiorul PDL care nu sunt de acord cu măsurile de austeritate anunţate de Guvern „.
„Moţiunea va trece, dar important nu este că va pica Guvernul ci că nu vor fi aplicate aceste măsuri îndreptate împotriva populaţiei. Noi suntem pregătiţi să luăm guvernarea, dar numai prin vot, după alegeri anticipate”, a adăugat senatorul social-democrat.
El a mai spus că PSD trebuie să aibă puncte comune cu PNL pentru a reuşi în demersurile din Parlament, deoarece „strategia puterii este bine pusă la punct şi atunci social-democraţii trebuie să găsească un punct comun cu PNL ca să poată reuşi”.