Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, va efectua mâine o vizită oficială în România, cu ocazia sesiunii anuale a Adunării Parlamentare a NATO, informează Administraţia Prezidenţială, potrivit NewsIn.
În cadrul vizitei, secretarul general al NATO se va întâlni cu preşedintele României, Traian Băsescu, cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, cu ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi şi cu ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea. Totodată, Rasmussen va susţine şi o alocuţiune în cadrul sesiunii plenare a Adunării Parlamentare a NATO, care se desfăşoară la Bucureşti între 7 şi 10 octombrie.
În cadrul discuţiilor cu Traian Băsescu, vor fi abordate teme precum agenda Summit-ului NATO din 2012, misiunile NATO din teatrele de operaţii, parteneriatele NATO sau continuarea procesului de extindere a Alianţei.