3.6 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSportSebastian Lazaroiu s-ar putea retrage de pe piata sondajelor

Sebastian Lazaroiu s-ar putea retrage de pe piata sondajelor

Sebastian Lazaroiu s-a afirmat pe scena publica in calitate de director al unuia dintre cele mai credibile institute de sondare a opiniei publice, CURS. Anterior, a lucrat la CSOP. Lazaroiu este unul dintre cei mai apreciati sociologi actuali, chiar daca perioadele de vizibilitate publica sunt sporadice, pe durata campaniilor electorale. In prezent, sustine cursuri de specialitate la SNSPA, in cadrul Facultatii de Stiinte Politice. Din postura de director al CURS, Sebastian Lazaroiu a reusit sa impuna numele institutului drept unul dintre cele mai respectate pe piata institutelor de cercetare din Romania. Analizele CURS vizeaza, in special, mediul politic. Pana in prezent, spre deosebire de alti colegi de breasla, Lazaroiu a reusit sa evite implicarea personala in politica, preferand sa ramana un observator impartial.
– In ultima vreme mai multe persoane publice au atacat sondajele de opinie, afectandu-le credibilitatea. Cum comentati?
– As spune ca sunt atacuri fara precedent, daca ma gandesc cel putin la ultimii zece ani de cand lucrez in acest domeniu. Chiar si in timpul guvernarii PSD, intre 2001 si 2004, cand, se zice, libertatea de exprimare a avut de suferit, deci implicit si sondajele de opinie. Insa atacuri de asemenea anvergura sunt o premiera.
– Care sunt motivele pentru care acuzatiile s-au intensificat exact in acest moment politic?
– Exista o atmosfera generala de tensiune in viata politica, pentru ca se simte boarea anului electoral 2007, cand multa lume urmareste sondajele de opinie. Sunt partide care se afla in scadere de popularitate, sunt alte partide care nu stiu daca vor trece pragul parlamentar si sigur ca ele actioneaza direct sau prin interpusi pentru a decredibiliza sondajele de opinie. Dar exista uneori interese si agende personale ale celor care ataca.
– La cine anume va referiti?
– De exemplu, domnul Cozmin Gusa. Pentru ca in ultima perioada, adica de vreo doua luni incoace, a fost cel mai vizibil contestatar. A lansat multe acuzatii, fara nici o acoperire, unele bazate pe minciuni. De pilda, atunci cand spune ca Mona Musca a crescut in sondaje dupa ce s-a facut public dosarul de la CNSAS. E un mare neadevar. Mona Musca a scazut. Probabil ca nu atat de mult pe cat si-ar fi dorit unii, dar asta nu ne priveste pe noi.
– Cozmin Gusa acuza inclusiv faptul ca institutele de sondaje nu au reactionat atunci cand dl Geoana a declarat ca PSD ar fi manipulat sondajele in perioada 2001-2004.
– Nu are dreptate. Din cate stiu, a existat un comunicat al Forumului metodologic al Asociatiei Romane de Sociologie care ii cerea dl Geoana sa nominalizeze institutele aflate in aceasta situatie. Comunicatul acela nu a fost preluat de nimeni in mass-media. Eu insumi am avut o reactie fata de aceasta declaratie a dl Geoana in ce priveste CURS.
– De ce oare se baga Gusa ca musca-n lapte?
– Cred ca face servicii unui anumit partid politic pentru a-si asigura un loc pe lista la viitoarele alegeri. Pentru ca se teme ca nu va reusi pe cont propriu. E vorba de un partid care trece acum printr-o perioada dificila si care, la randul sau, se teme de un esec electoral. Ma refer la PNL. Exista un grup acolo care incearca sa discrediteze sondajele de opinie in general si se foloseste de capacitatea de bun comunicator a lui Cozmin Gusa.
– Si totusi, ce vor face institutele pentru a se apara de aceste atacuri?
– Greu de zis. Am incercat cam tot ce se putea in ultimii ani sa aratam in ce consta munca noastra si, poate mai putin, sa-i dam deoparte pe cei din breasla care compromit institutia sondajului. In privinta asta nu prea a functionat solidaritatea. Personal, m-am gandit serios in ultima perioada sa ma retrag de pe piata sondajelor. E obositor sa te lupti cu politicienii, pentru ca ei nu au altceva de facut decat sa se lupte.

Cele mai citite

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...

Detalii despre acordul de încetare a focului din Gaza: Faze, eliberări și ajutoare

Oficiali familiarizați cu acordul au dezvăluit aspecte importante ale încetării focului dintre Israel și Hamas. Acordul, potrivit Reuters, include trei faze distincte și vizează...

Piața asigurărilor Casco: Creștere de 11% în primele 9 luni ale anului trecut

În primele nouă luni ale anului 2024, piața asigurărilor Casco a înregistrat prime brute subscrise de peste 2,9 miliarde de lei, marcând o creștere...
Ultima oră
Pe aceeași temă