-0.2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăSportSebastian Lăzăroiu a fost eliberat din funcţia de consilier prezidenţial, prin decret...

Sebastian Lăzăroiu a fost eliberat din funcţia de consilier prezidenţial, prin decret semnat de Băsescu. Vezi reacţia lui Lăzăroiu

Update: Consilierul Sebastian Lăzăroiu susţine că „doreşte să se dedice analizei politice şi că nu vrea ca analizele sale politice să fie asociate instituţiei prezidenţiale”, a explicat într-o declaraţie pentru Mediafax.

„Aşa cum apare şi în comunicat, a fost o încetare a raporturilor de muncă cu acordul părţilor”, susţine consilierul prezidenţial.

„Sunt conştient că există anumite constrângeri instituţionale fireşti în formularea publică a unor analize politice din poziţia de consilier prezidenţial. Nu vreau ca analizele politice pe care le fac să fie asociate instituţiei prezidenţiale”, mai spune Lăzăroiu.

El precizează totodată că a fost o onoare să lucreze cu preşedintele. „Am avut o colaborare foarte bună”, conchide Lăzăroiu.

 

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, astăzi, decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial a lui Sebastian Lăzăroiu, potrivit Preşedinţiei, citată de Mediafax.

Raporturile de muncă ale consilierului cu Administraţia Prezidenţială vor înceta de la 1 mai, prin acordul părţilor, se mai arată în comunicatul prezidenţial.

„Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat joi, 28 aprilie a.c., decretul de eliberare din funcţia de consilier prezidenţial a domnului Sebastian-Laurenţiu Lăzăroiu”, se arată în decretul prezidenţial, apărut pe site-ul instituţiei.

Într-un interviu acordat, duminică, agenţiei naţionale de presă Agerpres, Lăzăroiu a declarat că UDMR este „o fromaţiune tolerată în forma care este”.

În răspuns, senatorul UDMR Marko Bela a declarat, citat de Mediafax, că nu îi place declaraţia consilierului prezidenţial, precizând că speră ” să nu fie vorba de un mesaj voalat sau ameninţare indirectă, fiindcă UDMR este prezentă în viaţa politică românească şi în Parlamentul României nu prin bunăvoinţa şi prin mila altora, prin mila altor formaţiuni politice, ci prin voturile maghiarilor din România”.

În plus, întrebat dacă declaraţiile consilierului ar putea fi, de fapt, un mesaj voalat al preşedintelui Traian Băsescu, politicianul UDMR a spus că, personal, nu îi place să speculeze „substratul unor declaraţii”

Într-o emisiune a postului public de televiziune, din februarie, preşedintele ţării declara că analizele politice ale consilierului Lăzăroiu sunt punctele acestuia de vedere, nereprezentând mesaje ale şefului statului. „Ele nu reprezintă mesaje pe care eu le transmit PDL”, a declarat atunci Traian Băsescu.

Lăzăroiu ocupa poziţia de consilier prezidenţial, la Departamentul de Planificare şi Analiză Politică al Administraţia Prezidenţială, din 2007.

 


Cele mai citite

Plăți duble pentru 200.000 de pensionari în decembrie

Casa Națională de Pensii Publice estimează că sunt sute de mii de dosare restante, la nivel național Aproximativ 200.000 de pensionari din România vor primi...

Firmele mici, obligate să implementeze SAF-T de la 1 ianuarie. Fără softuri, nu se poate

Pentru companiile mici, aceste softuri reprezintă un demers care presupune costuri suplimentare Începând cu 1 ianuarie 2025, firmele mici din România vor fi obligate să...

Rezidențiat: Un sistem medical care strigă după ajutor

În timp ce peste 10.000 de candidați au susținut examenul de rezidențiat, România se confruntă cu un paradox cutremurător: avem un număr mare de...
Ultima oră
Pe aceeași temă