-2 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSport"Se putea face si un copil de cand se incearca schimbarea lui...

„Se putea face si un copil de cand se incearca schimbarea lui Nastase!”

– De ce au lipsit deputatii Puterii de la votul de joi?
– Sa va spun ceva: ideea absentei parlamentarilor Puterii este o diversiune. In primul rand, in Camera Deputatilor, cand s-a votat, noi eram mai multi decat ei. S-a numarat de trei ori si de fiecare data a fost o alta cifra. E o minciuna ca n-au fost voturi suficiente la Coalitie. Votul de acolo, de la Camera, nu este valabil, pentru ca nu s-au numarat abtinerile. In al doilea rand, nici un raport de la o comisie speciala nu a fost trimis pana acum la Comisia juridica, nici la Constitutie, nici la legea electorala, pentru ca intr-o comisie speciala sunt pusi cei mai buni oameni pe subiect, inclusiv de la Comisia juridica. Totul este o inscenare pentru tragere de timp, pentru tinerea de scaune! Cred ca este cea mai mare porcarie ca, in momentul in care Romania are ca prioritate integrarea in UE, sa se piarda timpul cu modificarea regulamentului. PSD este absolut iresponsabil si il doare in cot de integrarea in UE si de problemele si necazurile cetatenilor.
– Cum se poate stopa blocajul PSD?
– Cred ca se poate face acest lucru prin impunerea punctului de vedere al majoritatii. Nu are ce cauta la Comisia juridica raportul unei comisii speciale. In plen, cand se va discuta fiecare amendament, ar trebui ca timpul sa fie de un minut pentru fiecare parlamentar. Timpul dezbaterilor trebuie sa se reduca drastic. E necesara schimbarea presedintelui Camerei pentru a armoniza realitatea politica cu functia.
– Intentionati sa faceti ceva impotriva lui Nastase pentru ca nu a numarat corect? Ca a facut, fiindca asa a vrut el, abstractie de abtinerile de la votul din sedinta de joi?
– Este o dovada clara si peremptorie ca Adrian Nastase trebuie schimbat pentru ca nu respecta fundamentul democratiei – votul. Eu am propus ieri (joi – n.a.) sa semnam toti cei prezenti in sala o sesizare in legatura cu nerespectarea legii de catre Adrian Nastase, pentru ca votul nu este valabil, si sa anexam la sesizare si dovada, stenograma, si sa sesizam Biroul Permanent al Camerei. Chiar daca Biroul Permanent ar fi alcatuit numai din pesedisti, tot nu ar avea ce sa faca in fata dovezii. Cred ca am mai putea face sesizari si la alte institutii.
– Care ar fi acestea?
– Chiar si Curtea Constitutionala ar putea fi sesizata.
– Adica, incercati sa folositi abaterea lui Nastase in favoarea Coalitiei, aceasta fiind, la randul ei, acuzata ca i-au chiulit alesii?
– Nu trebuie intoarsa in favoarea noastra, pentru ca aici vorbim despre apararea democratiei. Nastase nu trebuie sa mai fie presedinte al Camerei. E revoltator ca cineva care este al treilea om in stat, care afirma ca sustine valorile democratiei, incalca grosolan un fundament al democratiei – votul!
– Toata lumea se intreaba, in fata avalansei de chichite pe care le gasesc si le aplica pesedistii, daca mai exista sanse pentru schimbarea presedintilor celor doua Camere.
– Exista sanse pentru schimbarea lor, dar trebuie ca reprezentantii Coalitiei sa aiba vointa politica de a face acest lucru. Asupra vointei politice am indoieli, dar exista posibilitati. Incercarile de schimbare se fac de noua luni de zile, timp in care se putea face un copil, dar vointa politica reala nu a existat. Daca nu am reusit pana acum, nu stiu daca o vom face de acum incolo.
– Cum comentati „fratia” PSD-PRM din Parlament?
– Nu ma asteptam la atata iresponsabilitate si ca fotoliile sa traga in balanta atat de mult. Au schimbat tactica si acum sunt mana in mana cu PRM pe fata. Este o asumare a PSD, e problema lor.
– Ce parere aveti despre Parlamentul unicameral? E o solutie?
– Cred ca traditia in Romania este bicameralismul. Dar nu cred ca este mai sustinuta democratia prin doua Camere decat prin una. Un Parlament unicameral este categoric mai eficient si, in acelasi timp, cu costuri mai mici pentru contribuabili. Numarul de parlamentari este destul de mare in Romania. Dar parlamentarii nu vor vota niciodata pentru restrangerea numarului de mandate. Doar populatia poata sa decida.
– Sustineti un referendum pe tema Parlamentului unicameral?
– Da, un referendum, dar care sa fie si asupra votului uninominal, si asupra votului nominal in Parlament.
– Dar, dupa referendum, proiectul de lege ajunge tot la parlamentari, si ei se pot iarasi opune…
– Parlamentul nu este deasupra vointei poporului, nici macar presedintele unei tari nu este deasupra vointei poporului.
– Va contraziceti cu partidul sustinand Parlamentul unicameral.
– Nu este vorba despre sustinerea Parlamentului unicameral, eu sustin eficienta Parlamentului. Si, de-a lungul timpului, am afirmat ca cel mai important lucru este transparenta in lucrul la comisii, in cheltuirea banului public, si transparenta privind votul parlamentarilor. Daca acest lucru se poate realiza prin Parlament bicameral, sunt multumita. Daca este mai eficient Parlamentul unicameral, si cred ca este, atunci sa avem Parlament unicameral!

Cele mai citite

Peste 1000 de polițiști sud-coreeni încearcă să-l aresteze la reședința lui oficială pe președintele suspendat Yoon Suk Yeol

În jur de 1000 de polițiști se află la această oră la reședința oficială a președintelui suspendat Yoon Suk Yeol pentru a-l aresta. Ofițerii...

François Bayrou, premierul Franței: Elon Musk reprezintă o „nouă dezordine mondială”

Premierul francez, François Bayrou, a declarat că Franța trebuie să rămână fermă în fața unor figuri precum miliardarul Elon Musk, care reprezintă o „nouă...

Liderul separatiștilor transnistreni, Vadim Krasnoselski, a ajuns la Moscova pentru a soluționa criza energetică

Liderul separatiştilor transnistreni, Vadim Krasnoselski, se află marţi la Moscova pentru a încerca să soluţioneze criza energetică ce afectează Transnistria după ce Ucraina a...
Ultima oră
Pe aceeași temă