România este singura ţară din UE care are deja o sentinţă de condamnare pentru interceptarea ilegală a telefoanelor. Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a declarat, sâmbătă, că dacă nu se iau măsuri această metodă va mai fi folosită pentru intimidare în perioada alegerilor locale, informează Mediafax.
„România este singura ţară din UE care are deja o sentinţă de condamnare a SRI care a făcut poliţie politică. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat în cazul Patriciu că interceptările telefonice ale persoanelor au fost ilegale şi a obligat la daune morale. Să luăm în calcul o realitate pe care ICCJ a consfinţit-o: că (SRI – n.r.) interceptează ilegal şi peste lege telefoanele. Este un drept la care nu mai ţinem, cel la viaţă privată. Acceptăm să ni se spele viaţa în public, lucru inadmisibil. Ne vor trata în aceeaşi manieră şi când vor veni alegerile, ne vor umili când este nevoie, ne vor trata ca pe nişte oameni care merită intimidaţi când este nevoie şi de regulă este nevoie la alegeri. Dacă îi tolerăm, vor continua”, a spus, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Timişoara, Norica Nicolai.
Potrivit sursei citate, ca urmare a „manevrelor de intimidare” interceptările telefonice sunt făcute publice, iar atunci îşi pierd calitatea de probe în dosarele de cercetare penală.
„Bârfa ca metodă de lucru în plan politic în România s-a generalizat. Avem constant stenograme pe care le comentăm, le analizăm. Dar nu se întreabă nimeni că este o ilegalitate crasă. Codul Penal nu permite ca în timpul urmăririi penale aceste aşa-zise probe să fie utilizate. Ele nu mai sunt probe. Orice avocat îţi spune asta. Este de fapt o operetă în care justiţia este utilizată cu voie sau fără voie, din intenţie sau din prostie pentru a ţine de mâini concurenţii politici”, a spus Nicolai.
Vicepreşedintele PNL Norica Nicolai a participat, sâmbătă, la Timişoara, la alegerile din cadrul Organizaţiei de Femei a PNL Timiş, care au fost câştigate de Georgiana Grigorie, fost preşedinte interimar al organizaţiei timp de un an.