7.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSportRomânia şi Ucraina vor deschide trei noi puncte vamale

România şi Ucraina vor deschide trei noi puncte vamale

Bucureştiul şi Kievul au convenit de principiu semnarea unui acord între guvernele român şi ucrainean privind deschiderea a trei puncte de trecere a frontierei comune, documentul urmând să fie semnat în perioada următoare, în contextul unei vizite la nivel corespunzător, potrivit NewsIn.

Ministerul de Externe arată, la solicitarea NewsIn, că textul acordului a fost definitivat în cadrul unei runde de tratative bilaterale privind probleme juridice, desfăşurate la Kiev la data de 20 mai.

În consultările la nivel de experţi a fost convenită de principiu cu partea ucraineană semnarea unui acord între guvernele României şi Ucrainei privind deschiderea în regim de trafic internaţional a unor puncte de trecere a frontierei comune (Ulma – Ruska, Vicovu de Sus – Kranoilsk, Racovăţ – Diakviţi).

MAE menţionează că partea română a îndeplinit procedurile necesare pentru aprobarea semnării acestui Acord, fiind aşteptată notificarea privind finalizarea procedurilor interne în Ucraina. De asemenea, s e intenţionează semnarea documentului în perioada următoare, în contextul unei vizite la nivel corespunzător, adaugă MAE, care precizează că Acordul face parte dintr-un pachet de instrumente juridice ce ar urma să fie încheiate cu partea ucraineană.

Documentul ar urma să conţină prevederi referitoare la deschiderea punctelor de trecere a frontierei în regim de trafic internaţional şi la modul de funcţionare al acestora.

Încheierea acestui Acord nu este legată de negocierile bilaterale referitoare la Acordul privind micul trafic la frontieră cu Ucraina, atrage atenţia Ministerul de Externe.

Ministrul Teodor Baconschi a anunţat în urmă cu două săptămâni că va merge în vizită la Kiev în luna octombrie, exprimându-şi speranţa că până atunci vor fi finalizate majoritatea documentelor aflate în negociere între Ucraina şi România.

Ministrul Teodor Baconschi a afirmat, într-o conferinţă de presă, că Bucureştiul a atins obiectivul de relansa dialogul biletaral cu Kievul, după ce ministrul ucrainean de externe, Kostiantin Grişcenko, s-a aflat la 18 mai într-o vizită oficială la Bucureşti.

„Lucrăm acum la un pachet de şase-şapte acorduri care să modernizeze cadrul juridic dintre noi şi ucraineni, să accelereze parcursul european al Ucrainei pe durata preşedinţiei poloneze. Menţinem acest tonus în sensul că pregătesc o vizită de răspuns, mă voi duce la Kiev în luna octombrie şi probabil că până atunci majoritatea documentelor aflate în negociere vor fi finalizate”, a menţionat ministrul Teodor Baconschi.

Cele mai citite

Ungaria anunță creșterea salariului minim cu 40% până în 2027

Guvernul Ungariei a aprobat o creștere semnificativă a salariului minim cu 40% în următorii trei ani, într-o încercare de a impulsiona economia afectată de...

Ungaria anunță creșterea salariului minim cu 40% până în 2027

Guvernul Ungariei a aprobat o creștere semnificativă a salariului minim cu 40% în următorii trei ani, într-o încercare de a impulsiona economia afectată de...

Presnel Kimpembe revine pe teren după peste 600 de zile de absență! Un pas important pentru PSG în fața lui Bayern Munchen

Fundașul Presnel Kimpembe, afectat de o absență prelungită din cauza unei grave accidentări, face parte din lotul PSG pentru meciul crucial cu Bayern Munchen,...
Ultima oră
Pe aceeași temă