Prim-vicepreşedintele PDL Roberta Anastase a declarat, joi că preşedintele Traian Băsescu a făcut „o propunere bună” atunci când a spus că ar trebui realizate Statele Unite ale Europei şi a apreciat că aceasta „se suprapune peste viziunea părinţilor Europei”, informeaza Mediafax.
„Este un punct de vedere pe care îl are preşedintele, care în acest context presupune o analiză serioasă şi o viziune care trebuie analizată, cu atât mai mult cu cât se suprapune peste viziunea părinţilor Europei. Eu o văd ca pe o propunere bună”, a spus Anastase.
Potrivit Robertei Anastase, încă din momentul în care a fost construită Uniunea Europeană, „acest concept era unul diferit faţă de cel al Consiliului Europei, Consiliul Europei fiind mai degrabă văzut ca un concept interguvernamental, în timp ce părinţii fondatori ai UE au văzut această construcţie ca şi Statele Unite”.
„Toate evoluţiile ulterioare ale UE au fost în acest sens cu paşi mai mici sau mai mari. Astăzi, în mod evident, contextul este cel care poate să favorizeze accelerarea acestui proces şi ne arată că e nevoie de o politică integrată şi omogenă la nivel european”, a precizat Anastase.
Ea a precizat că s-a documentat pe această temă încă de când era parlamentar european, precizând că şi proiectul său de masterat a avut un astfel de subiect.
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, joi, la Sulina, necesitatea realizării Statelor Unite ale Europei, el precizând că acesta este punctul său de vedere şi avertizând că „numai prin cedarea masivă de suveranitate Europa mai poate rămâne o putere economică şi militară”.
„Numai prin cedarea masivă de suveranitate Europa mai poate rămâne o putere economică şi militară. (…) Altfel, Europa va rămâne o carte de istorie a lumii, în care vei putea citi despre cele mai sofisticate culturi”, a avertizat Traian Băsescu.
Şeful statului a apreciat că viitorul Uniunii Europene ca structură politică de forţă este „incert” dacă nu se iau „deciziile care trebuie luate pentru funcţionarea UE”.
El a susţinut necesitatea realizării „Statelor Unite ale Europei”.
Traian Băsescu a precizat că este vorba despre punctul său de vedere, că nu sunt „decizii subterane” luate la nivelul UE, ci este „viziunea” sa cu privire la evoluţia Europei în continuare.