6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSportResponsabilii struto-camilei uninominale

Responsabilii struto-camilei uninominale

In numele respectarii vointei politice a poporului la nivel judetean si apoi national, multi candidati care au castigat la voturi cursa din colegii au pierdut mandatul de parlamentar. Candidati care au iesit pe locul trei sau au fost votati de 30 de oameni au desfacut sampania victoriei.

Specialistii spun ca actualul sistem de vot este o "struto-camila" aparuta ca efect al luptei politice dintre partide si dintre Traian Basescu si "Coalitia 322". Responsabili de actualul sistem: PSD, care l-a propus, si PNL, care l-a acceptat imediat. Beneficiar de conjunctura: PD-L, care a castigat alegerile de pe locul doi.

Sistemul de vot mixt, intitulat si uninominal de politicieni, aplicat la alegerile de duminica, "nu este nici cal, nici magar", spune Alexandru Radu, profesor de sisteme electorale. Este o lege proasta, spune profesorul, pentru ca nu produce nici efectul dorit – reforma clasei politice, nici o reprezentativitate mai buna a vointei populare in Parlament. "E chiar mai rau, pentru ca, iata: PSD, primul partid ca numar de voturi, nu este acelasi cu partidul care are cele mai multe mandate – PD-L", explica Radu. Uninominalul romanesc, nascator de diformitate logica a castigatorilor de pe locul doi si trei, este unic in lume. Doar Slovenia foloseste un sistem similar, dar acolo candidatii care obtin peste 50% din voturi in colegii nu intra direct in Parlament, ci se duc tot la redistribuire.

 

Acesta ar fi principalul neajuns tehnic al actualului sistem de vot din Romania: "Cu cat avem mai multi candidati care obtin peste 50% si intra direct in Parlament, cu atat vor fi mai multe situatii ciudate la redistribuirea mandatelor. Mandatele obtinute de ei trebuie scazute din cele cuvenite fiecarui partid, dupa principiul proportionalitatii", socoteste Alexandru Radu.
Politologii Cristian Parvulescu si Adrian Sorescu, specialistii care au pus la punct noul sistem de vot romanesc, deformat apoi de partidele politice si adus in forma actuala, spun ca responsabili de aceasta "struto-camila" sunt PSD si PNL. Deputatul PSD Anghel Stanciu a propus aceasta varianta in Comisia de Cod Electoral, iar Valeriu Zgonea si Cristian Diaconescu au sustinut-o din partea PSD. Liberalii au acceptat imediat varianta.

 

"Cred ca erau disperati sa duca legea la bun sfarsit, era un punct important al mandatului lor", spune Adrian Sorescu. PD-L nu s-a opus nici el, refuzand sa mai participe la negocierile care nu se mai terminau. "Fiecare partid a sperat ca legea va lucra in favoarea lui. PSD poate ca s-a bazat ca va lua mai multe voturi care sa se transforme in mandate de parlamentar", crede Alexandru Radu. "Daca ar fi fost un sistem uninominal majoritar (care sa functioneze dupa modelul in care sunt alesi primarii), asa cum voia presedintele Basescu, PNL ar fi fost terminat. Nu intra in Parlament", crede Adrian Sorescu. Actualul sistem de vot este "consecinta razboiului politic dintre cei 322 de parlamentari si Traian Basescu. A fost strict o batalie politica sub egida acestui vot uninominal", crede Alexandru Radu.

 

Miza, lansata de presedinte, a fost reformarea clasei politice, iar principala sa arma de atac impotriva celor 322 care l-au suspendat a fost ca el este ales direct de popor, ei provin de pe liste.
"Cei care spun ca actualul sistem are efecte perverse sunt rau voitori. Daca nu accepti principiul reprezentarii proportionale in Parlament, atunci aceste situatii pot parea curiozitati. Dar eu nu sunt de acord ca cei care nu au votat cu castigatorii sa nu fie reprezentati", isi apara Cristian Parvulescu proiectul. Nici Adrian Sorescu nu blameaza excesiv ce s-a ales din uninominal. "Lumea nu a inteles filosofia acestui sistem: cand stampilezi numele unui candidat, stampilezi de fapt lista de oameni ai unui partid pe acel judet, chiar daca este o lista fictiva".

 

Actualul sistem deformeaza optiunea alegatorilor la nivelul colegiilor, dar respecta optiunea politica a alegatorilor la nivel judetean si national, sustine Sorescu. "Avantajele lui sunt ca asigura o proportie si o reprezentare corecta a optiunilor politice. Asta nu se intampla intr-un sistem uninominal majoritar, cum e in Franta, unde partidul lui Sarkozy a obtinut 35% din voturi si 62% din mandatele din Parlament", adauga politologul. Profesorul Alexandru Radu pune altfel in lumina noul sistem de vot: "Unitatea electorala de masura in care se desfasoara alegerile nu este colegiul, ci este circumscriptia, judetul. Acolo se fac jocurile si se realizeaza proportionalitatea, de aceea este decisiva pozitia partidelor in colegii. Efectul este ca la nivelul colegiilor apar disproportii".

Dupa ce au ales sa creeze un sistem de vot unic in lume si care da nastere la anomalii, politicienii s-au suparat cand au vazut rezultatele alegerilor de pe 30 noiembrie. Prim-vicepresedintele PD-L, Theodor Stolojan, si-a exprimat indignarea fata de uninominalul care a permis unui candidat aflat pe locul trei intr-un colegiu din sectorul 1 al Capitalei sa isi adjudece un mandat de parlamentar, in timp ce candidatul de pe primul loc nu a luat nimic. "Daca aceasta este politica si redistribuire, atunci emigrez in Congo, vorba dictonului", a spus viceprimarul Capitalei, Razvan Murgeanu, de la PD-L. PSD nu e nici el multumit. "Adica eu candidez intr-un colegiu, oamenii ma crediteaza pe mine cu un numar mare de voturi si vine altul cu 1.000 de voturi si ajunge parlamentar in acelasi colegiu. Ce fel de uninominal e acesta ?", nu mai intelege nimic Ilie Sarbu.

Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, la randul sau, ca uninominalul intr-un singur tur de scrutin are deficiente (voturile pentru un anumit candidat se aduc din alta parte) si a pledat pentru modificarea actualei legi electorale "in care hazardul are un rol prea mare".

» Perdantii victoriosi
Cel mai neasteptat castigator al uninominalelor este Koto Iosif (UDMR), care va ajunge in Camera Deputatilor cu 34 de voturi. El ii va reprezenta pe romanii din SUA-Canada, desi favoritul acestora a fost Berkovits Herman (PD-L), care a obtinut 557 de voturi. In urma redistribuirii, consilierul personal al presedintelui Basescu, Eugen Tomac (PD-L), a pierdut in colegiul Europa de Est – Asia cu 1.427 de voturi, mandatul de deputat revenindu-i lui Tudor Pantaru (PSD), care a obtinut doar 553 de voturi. Exemplele de victime ale redistribuirii sunt covarsitoare numeric. Taranistul Aurelian Pavelescu (PNL) a pierdut fotoliul de deputat in fata celui de-al treilea clasat ca numar de voturi in colegiul 5 Oltenita, Dumitru Boabes (PSD).

 

La Sibiu, senatorul PSD Viorel Arcas a obtinut mandatul in colegiul 2 Sibiu, cu 16.070 de voturi, in fata lui Marcel Piteiu (PD-L), care a strans 20.851 de voturi. Printre perdantii bine clasati in colegiile lor se numara Anca Constantinescu (PD-L) din Bucuresti. Tot in Bucuresti, liberalul Cristian Topescu a devenit senator, desi a iesit pe locul trei in urma lui Ioan Talpes (PD-L) si a lui Mihai Campurean (PSD). Candidatul UDMR in colegiul uninominal nr. 2 Targu Mures pentru Camera Deputatilor, Imre Benedek, care a obtinut cel mai mare numar de voturi in colegiul sau (12.769 din cele 29.936 de voturi valabil exprimate), dar nu a primit un mandat prin redistribuire, a contestat la Biroul Electoral Central modul in care au fost atribuite mandatele.

Cele mai citite

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

Programul de guvernare propune stimulente pentru tinerii absolvenți și subvenții pentru angajatori

Tinerii absolvenți care se angajează pentru prima dată cu un contract de muncă pe perioadă nedeterminată vor primi o primă de stabilitate pe o...
Ultima oră
Pe aceeași temă