Război total între instituţiile statului

Curtea Constituţională a constatat ieri existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Preşedinţie şi i-a dat câştig de cauză celei din urmă, hotărând că preşedintele României participă la reuniunile Consiliului European. În replică, Victor Ponta a acuzat Curtea Constituţională de „politizare‘‘ şi a lăsat să se înţeleagă că USL va declanşa procedurile de suspendare a preşedintelui, pe care l-a acuzat de „blocaj inacceptabil‘‘. Totuşi, nu mai departe de toamna anului trecut, premierul se arăta dornic să-l suspende pe Traian Băsescu după ce şeful statului declarase că „şi în cazul în care CCR declară neconstituţională îngheţarea pensiilor, tot nu sunt bani‘‘.

Chiar dacă Traian Băsescu ar „dori să evite circul polonez” şi ar decide să nu participe la summitul de azi de la Bruxelles, decizia de ieri a Curţii Cons­tituţionale are consecinţe care pun bazele viitorului război instituţional.

Prim-ministrul Ponta a susţinut într-o con­ferinţă de presă că decizia CCR nu îl surprinde pentru că „în CCR Traian Băsescu a numit nişte oameni care întotdeauna i-au îndeplinit dorinţele”, lăsând în acest fel să se înţeleagă că CCR este o instituţie ilegitimă.

În acelaşi sens, el a afirmat că va merge la Bruxelles pentru că legitimitatea sa ar fi dată „nu de cinci judecători”, ci de Parlament.

Premierul nu vrea corset prezidenţial

Decizia de ieri are consecinţe spectaculoase asupra rolului preşedintelui în stat. Ponta a susţinut că sentinţa CCR ar adăuga la Constituţie pentru că ar fi o recunoaştere a dreptului preşedintelui de a „conduce toate instituţiile acestei ţări”, ceea ce ar reprezenta instituirea prin decizia CCR a unui regim prezidenţial. Ponta exagerează, dar numai pe jumătate. Ceea ce consfiinţeşte sentinţa CCR este dreptul constituţional al preşedintelui de a angaja politic statul român în probleme care ţin de politica economică, bugetară şi fiscală, adică în chestiuni care ţin de Executiv. Cu alte cuvinte, preşedintele are dreptul constituţional de a fixa un cadru economic european Guvernului, pe care acesta din urmă este obligat să-l res­pecte. Este exact dezno­dă­mântul pe care Victor Ponta a încercat aproape cu disperare să-l evite, pe de o parte pentru că nu doreşte ca preşedintele să se amestece în actul de guvernare, iar pe de alta, pentru că încerca să salveze naraţiunea pe care au promovat-o partidele din USL în ultimii doi ani conform căreia Traian Băsescu şi-ar fi însuşit atributele prim-ministrului încălcând în acest fel Constituţia.

În acest fel trebuie înţeleasă declaraţia de ieri a lui Ponta, care, înainte de pronunţarea sentinţei, şi-a exprimat speranţa ca CCR „să confirme dreptul Executivului de a guverna”.

Puterea absolută sau spectrul suspendării

Ponta a lăsat să se înţeleagă ieri cât se poate de clar că nu are intenţia să respecte nici un corset prezidenţial asupra politicilor guvernamentale, că nu înlege să guverneze decât dacă are puterea executivă deplină şi, în consecinţă, a dat semnalul declanşării procesului de sus­pendare a preşedintelui. „În felul ăsta nu putem funcţiona. Un blocaj permanent este împotriva intereselor României şi singurii care pot decide sunt cetăţenii României”. „Blocajul permanent la care preşedintele Băsescu şi cei câţiva oameni care-i mai sunt încă credincioşi supun România nu poate fi acceptat şi nu poate fi considerat normal în nici un fel de ţară democratică”. „Consider că am obligaţia, alături de Parlamentul României, să încercăm să deblocăm această situaţie şi singurii care pot să decidă, până la urmă, sunt cetăţenii României”. Acestea sunt câteva din declaraţiile lui Ponta, care, împreună cu acuzaţia de „sabotaj” adusă atât lui Traian Băsescu, cât şi Curţii Constituţionale, nu lasă nici o îndoială asupra mişcăriilor următoare ale USL: Ponta vrea putere absolută şi nu o poate avea câtă vreme Traian Băsescu rămâne la Cotroceni. Ceea ce înseamnă suspendare. Dilema USL nu a fost niciodată dacă să-l suspende pe Traian Băsescu, ci când.

Dacă Ponta va da curs impulsului şi frustrărilor de moment, evidente ieri în conferinţa de presă, şi declanşează procedura acum, atunci riscă o nouă înfrângere. În acest moment Curtea Constituţională are în continuare compentenţa de a se pronunţa asupra constitu­ţionalităţii hotărârilor Parlamentului, chiar dacă acelaşi Parlament a votat o lege în care îi retrage acest drept. Cum deja PDL a reclamat la CCR această modificare, precum şi modifi­cările la Legea referendumului, şi cum sunt şanse extrem de mici ca CCR să accepte să renunţe de bunăvoie la puterile sale, este limpede că, dacă procedura de suspendare va fi lansată înaintea alegerilor generale, ea este sortită eşecului.

Care a fost miza conflictului. Agenda reală a summitului şi ambiguitatea lui Ponta

Pe lângă mizele legate de atribu­ţiile constituţionale ale preşe­dintelui şi prim-minstrului, războiul Băsescu-Ponta a avut şi o miză concretă, legată de agenda concretă a summitului care debutează astăzi. Deşi mass-media româneşti nu s-au aplecat aproape deloc asupra temelor acestui Consiliu European de vară, reuniunea de azi este crucială pentru viitorul Europei şi al statelor membre. Se con­frun­tă, pe de o parte, viziunea germană axată pe disciplină bugetară şi responsabilitate fiscală, stimularea creşterii economice pe termen mediu prin creşterea competitivităţii economiilor statelor membre, cu alte cuvinte, „strategia auste­rităţii” care presupune o uniune politică mai integrată şi cedare de suveranitate în favoarea Bruxelles-ului şi, pe de altă parte, viziunea franco-italiană potrivit căreia constrângerile bugetare ar trebui relaxate iar statelor ar trebui să li se permită să cheltuiască mai mult, eventual prin emisiunea de euroou­bligaţiuni pentru a stimula consumul şi, în cele din urmă creşterea, cu alte cuvinte „strategia creşterii”.

În ceea ce îi priveşte pe cei doi -Traian Băsescu şi Victor Ponta – nu cunoaştem decât poziţia unuia dintre ei: a lui Băsescu. Faptul că a semnat Tratatul Fiscal în martie şi faptul că s-a declarat public un susţinător al Statelor Unite ale Europei sunt indicaţii clare că Băsescu susţine strategia germană a austerităţii. În ceea ce-l priveşte pe Ponta, acesta nu s-a exprimat niciodată clar dar a lansat aluzii că ar favoriza „strategia creşterii”, în realitate un cec în alb din partea UE pentru creşterea cheltuielilor guvernamentale.

Ieri nu exista însă nici un dubiu asupra strategiei care va ieşi câştigătoare astăzi. Marţi seară la o reuniune a liberalilor germani, Angela Merkel a declarat răspicat în legătură cu emisiunea de euroobligaţiuni: „Nu în timpul vieţii mele!”, după care participanţii i-au urat viaţă lungă. Potrivit AFP, care citează diplomaţi francezi, Angela Merkel va fi marele câştigător al summit-ului iar preşedintele François Hollande va fi obligat să se recunoască învins. În aceste condiţii, nu contează dacă Băsescu sau Ponta va participa la summit, acest deznodământ nu poate fi schimbat.

Victime colaterale: Andrei Marga şi Parlamentul

Pentru domnul Marga, o dilemă: dacă a acţionat în limitele Constituţiei, atunci a greşit flagrant atunci când a trimis lista cu partipanţi în capul căreia figura Victor Ponta – motiv pentru care Ponta era trecut ieri pe site-ul Consiliului European.

Dacă nu a greşit trimiţând listele înainte de soluţionarea conflictului constituţional, atunci a încălcat Constituţia şi a comis o ilegalitate.

Oricum ar fi, domnul Marga trebuie să-şi dea demisia de onoare iar viitorul ministru de Externe trebuie să înţeleagă că nu poate acţiona altfel decât în coordonare cu preşedinţia.

A doua victimă este Parlamentul, care cu numai două zile în urmă adoptase o lege prin care îşi aroga autoritatea de a decide mandatul şi componenţa dele­gaţiei române la Consiliului European. În lumina deciziei de ieri a CCR, această lege este, logic, neconstituţională. Parlamentul României începe să devină o instituţie de legiferare ad-hoc aflată din ce în ce mai mult în divorţ cu Legea fundamentală. Parlamentul, care oricum are o imagine proastă, riscă să devină din ce în ce mai irelevant ca instituţie şi să-şi consolideze reputaţia de instrument al partidului sau partidelor aflate la putere.    

Ponta a minţit. Decizii ale Curţii Constituţionale defavorabile lui Traian Băsescu şi PDL

Victor Ponta a declarat ieri că Traian Băsescu şi-a pus cinci judecători politici la Curtea Constituţională care fac întotdeauna ce doreşte preşedintele.

   Prin decizia 51 din 25 ianuarie 2012, CCR respingea Legea comasării alegerilor ca neconstituţională. USL salută decizia.

   În mai 2010, CCR a declarat neconstituţională tăierea cu 25% a pensiilor. În consecinţă, guvernul Boc a fost silit să mărească TVA de la 19% la 25%, cu greu o decizie în favoarea lui Traian Băsescu.

   În aprilie 2010, CCR a declarat neconstituţională legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate, promovată de Monica Macovei.

   În decembrie 2008, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalizate formulată de Dan Voiculescu în procesul cu Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, declarând neconstituţionale verdictele CNSAS.

Potrivit Hotnews.ro, în toamna anului trecut, Victor Ponta dorea să îl suspende pe Traian Băsescu pentru că declarase că „chiar şi în cazul în care CCR declară neconstituţională îngheţarea pensiilor, tot nu sunt bani”.