Ioan Puchianu, preşedintele organizaţiei Forţa Civică Braşov, a declarat, marţi, că liderul formaţiunii, Mihai Răzvan Ungureanu, nu are mandat pentru a purta discuţii cu Elena Udrea privind o alianţă cu PMP pentru alegerile europarlamentare, informează Agerpres.
„Forţa Civică merge singură la alegerile europarlamentare. Domnul Mihai Răzvan Ungureanu nu are mandat pentru asemenea discuţii. Ar trebui întrunit Consiliul Naţional al partidului în acest sens”, a afirmat Puchianu, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor.
El a arătat că Forţa Civică nu îşi permite să facă alianţe pentru alegeri având în vedere că are un bazin electoral format din cei care nu au alternativă de vot pe scena politică actuală.
„Forţa Civică nu face alianţe pentru că nu ne permitem să facem alianţe. Noi avem un alt bazin electoral. 80% dintre membrii noştri de partid nu au mai făcut politică şi, din respect pentru ei şi faţă de cei 60% dintre românii care nu au o alternativă pentru a merge la vot, trebuie să le oferim această alternativă”, a declarat preşedintele organizaţiei Forţa Civică Braşov, Ioan Puchianu.
Referitor la o construcţie a dreptei, Puchianu susţine că la aceasta se pot alia partide politice care au nişte principii şi ar trebui să participe şi PNL, mai ales că dă semne de poziţionare de dreapta şi e singura formaţiune din USL care mai poate aduce o notă de responsabilitate în actul de guvernare.
„Construcţia dreptei nu are nicio legătură cu alegerile europarlamentare, poată să înceapă şi în 2015, nu este un calendar exact al acestei construcţii. Urmează alegerile prezidenţiale şi ar fi de dorit ca dreapta unită să aibă un singur candidat”, a mai spus liderul Forţei Civice Braşov.