După episodul „parşivel“ şi după schimbul de replici tăioase de la mijlocul lunii septembrie, social-democraţii au încercat acreditarea ideii că problemele au fost discutate şi rezolvate, că USL merge mai departe cu Antonescu pe post de prezidenţiabil. Evoluţiile din ultimele zile confirmă însă ceea ce se vorbea neoficial încă de atunci, şi anume că liberalii vor face şi mai abitir opoziţie din interiorul USL. Ce câştigă din această strategie? Imagine în primul rând, arătând electoratului că se dezic de proiecte cu probleme, gen Roşia Montană sau exploatarea gazelor de şist. Apoi, pe termen ceva mai lung, dacă îi fac pe pesedişti să rupă USL, liberalii câştigă iar din postura de „victime“.
În acest context trebuie privită avalanşa de proiecte pe care liberalii le depun fără a se consulta cu social-democraţii şi fără a avea susţinerea Guvernului.
Avertismentul lui Dragnea
Cel mai mare scandal l-a provocat, în ultimele zile, proiectul semnat de 63 de senatori şi deputaţi PNL prin care se propune revenirea la sistemul alegerii primarilor în două tururi de scrutin, dar şi alegerea şefilor de consilii judeţene indirect, nu prin votul alegătorilor, ci prin votul consilierilor judeţeni. Proiectul l-a făcut pe vicepremierul Liviu Dragnea să spună că USL nu poate merge mai departe aşa. „Aceste lucruri trebuie tranşate foarte rapid. Suntem în stare să mergem mai departe cu acest USL şi să urmărim obiectivele stabilite politic în programul USL pe care l-am prezentat în 2011 (…), bine, dacă nu putem, trebuie să hotărâm, să nu păcălim populaţia“, a declarat nervos Dragnea. Imediat, în spatele acestuia s-au aliniat primari şi şefi de consilii judeţene ai PSD, care au apreciat propunerea drept „proastă“ (şeful CJ Vrancea, Marian Oprişan) sau „o tâmpenie“ (primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu) şi au tras concluzia fie că „parlamentarii PNL nu sunt interesaţi de problemele cetăţenilor“ (şeful CJ Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan), fie că „ţara arde şi baba se piaptănă“ (liderul PSD Prahova, Mircea Cosma). Şi de data aceasta, premierul Victor Ponta a încercat să joace cartea neutralităţii, spunând că el este preocupat de „probleme guvernamentale, de partea de metrou, de autostrăzi“, nu de scandaluri.
Replica PNL a venit chiar prin intermediul lui Crin Antonescu: „Subscriu la ideea că sunt destule lucruri de clarificat în interiorul Uniunii pentru ca să putem merge mai departe“. Liderul liberal a mai spus că ştie „vreo trei acte politice majore, mai importante şi cu efecte imediate decât legea pentru alegerile de peste trei ani“ care au fost promovate fără consultare în USL. Antonescu a refuzat să le enumere, precizând că i le va aminti lui Dragnea. Ulterior, la Sighetu Marmaţiei, Antonescu a arătat însă că pe lista subiectelor care ar trebui discutate cu prioritate în USL sunt Roşia Montană, Codul silvic, construirea bugetului pe 2014 şi investiţiile care se pot face. Apoi, ieri, liderul PNL a subliniat că liberalii nu intenţionează să părăsească guvernarea din proprie iniţiativă, dar că acest lucru se poate întâmpla dacă USL nu-şi respectă angajamentele.
Cazul Dan Voiculescu şi altele
Şi pe subiectul condamnării lui Dan Voiculescu, în primă instanţă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „ICA“, liderii USL au dovedit poziţii contrare. Dacă premierul Victor Ponta a invocat prezumţia de nevinovăţie înscrisă în Constituţie, spunând că „o persoană e considerată nevinovată până când nu a fost condamnată definitiv şi irevocabil“, liderul PNL a avut o cu totul altă abordare faţă de fondatorul Partidului Conservator: „Condamnarea vinovaţilor ar trebui să ne bucure. Condamnarea oamenilor politici este un lucru normal“.
Reacţia lui Antonescu vine ca o confirmare a politicii liberalilor de dezicere de partenerii conservatori.
În afara Roşiei Montane şi a mai recentului proiect de modificare a legislaţiei electorale, există şi alte subiecte pe care liberalii nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu propriul guvern şi cu social-democraţii. Unul dintre ele: exploatarea gazelor de şist. Doi senatori liberali, Cristian Bodea şi Valeriu Boeriu, au depus în Parlament un proiect de modificare a Legii nr. 238/2004 în sensul interzicerii exploatării gazelor de şist, pe motiv că tehnica fracţionării hidraulice a fost respinsă pe scară largă în UE. Proiectul a primit aviz negativ de la Guvernul Ponta, în contextul în care premierul s-a pronunţat repetat, în ultimele luni, în favoarea exploatării gazelor de şist.
În USL nu s-a ajuns deocamdată la consens nici în privinţa mult discutatei regionalizări, proiect la care lucrează intens vicepremierul Liviu Dragnea.