Pentru a reuşi să-l impună pe Vasile Blaga în locul rămas vacant prin revocarea lui Mircea Geoană, democrat-liberalii au fost nevoiţi să cedeze şantajului UDMR şi să renunţe la şefia Secretariatului General al Guvernului. Este posibil ca maghiarii să primească şi mai mulţi bani pentru colegiile lor.
Înscăunarea propriu-zisă a lui Vasile Blaga în fruntea Senatului nu a mai creat emoţii democrat-liberalilor o dată ce au reuşit să cadă la înţelegere cu partenerii de coaliţie. Ex-ministrul de Interne a strâns, în plen, 69 de voturi, în timp ce candidatul USL, Titus Corlăţean, a adunat 63 de voturi, dintr-un total de 132 de voturi valabil exprimate.
Dincolo de scorul din plenul Senatului, toate declaraţiile oficiale au făcut referire la negocierile care s-ar fi purtat, în cursul dimi-neţii de ieri, între liderii partidelor din coaliţie.
Neoficial, mulţi admit că ceea ce a făcut UDMR nu este altceva decât şantaj, plecând de la realitatea că majoritatea este foarte fragilă în Senat şi că fără voturile maghiarilor coaliţia nu ar fi putut câştiga în faţa opoziţiei.
Limitele în care PDL şi-a putut juca ieri cărţile au fost creionate chiar de premierul Emil Boc: „PDL nu guvernează singur în România şi nu are resurse să aibă 50% plus unu. Suntem într-o coaliţie”. În ceea ce-i priveşte pe maghiari, este puţin probabil ca ei să-şi fi imaginat cu adevărat că-şi pot impune candidatul la şefia Senatului, dar au jucat astfel încât să obţină cât mai mult de la partenerii de guvernare. Surse politice au declarat, pentru Mediafax, că discuţiile în coaliţie au pornit ieri dimineaţă de la solicitarea UDMR de a primi încă un minister în schimbul susţinerii acordate candidatului PDL. Democrat-liberalii au oferit însă şefia Secretariatului General al Guvernului, funcţie devenită vacantă după revocarea Danielei Andreescu, în urma scandalului de săptămâna trecută. Funcţia ar putea fi preluată, din partea UDMR, de prefectul de Hunedoara, Dezsi Attila.
În plus, deşi Kelemen Hunor a negat că Uniunea ar fi cerut mai mulţi bani de la buget contra susţinerii candidatului PDL, nu este exclus ca şi acest lucru să se întâmple când va fi discutat în Parlament proiectul bugetului de stat pe 2012. Este vorba, mai exact, de aprobarea în comisii şi plen a amendamentelor formulate de parlamentarii Uniunii, astfel încât aceştia să-şi poată invoca reuşitele când îşi fac campanie în teritoriu.
Unanimitate în PDL pentru Vasile Blaga
Odată tranşată în coaliţie împărţirea funcţiilor vacante, conducerea democrat-liberală s-a strâns pentru a oficializa candidatura lui Vasile Blaga. Pentru că despre o decizie nu se poate vorbi în condiţiile în care, încă de duminică, prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde spunea că varianta partidului său este Vasile Blaga. De altfel, nici nu s-au mai pus în discuţie alte nume de candidaţi, chiar dacă săptămâna trecută erau vehiculate şi numele lui Radu Berceanu, Mihai Stăni-şoară sau Petru Filip. Funcţia oferită lui Vasile Blaga poate fi interpretată ca o compensaţie pentru acesta, după ce a pierdut, în luna mai, bătălia pentru şefia PDL, împotriva lui Emil Boc. Totodată, se poate vorbi de o reconciliere a taberelor din PDL în perspectiva anului electoral 2012, care se anunţă deosebit de dificil pentru democrat-liberali. O schimbare de poziţie se poate observa şi de partea lui Vasile Blaga. Iniţial, când a început să fie vehiculat numele său drept înlocuitor al lui Mircea Geoană, acesta a spus că nu este interesat de funcţie. Ieri însă, Blaga s-a declarat „onorat” de propunerea făcută de PDL.
Ce urmează la Senat
Social-democraţii şi-au anunţat deja intenţia de a ataca la Curtea Constituţională înscrierea în cursa pentru şefia Senatului a unui alt candidat. Aceiaşi judecători constituţionali trebuie să se pronunţe însă asupra contes-taţiei depuse de Mircea Geoană, iar în cazul în care-i dau dreptate acestuia, social-democraţii se vor trezi într-o situaţie imposibilă.
La rândul său, Mircea Geoană a lăsat a se înţelege că, indiferent de decizia CCR, nu şi-ar mai dori şefia Senatului. Până când se va pronunţa CCR, liderii grupurilor se vor reuni, astăzi, pentru a reconfigura Biroul Permanent al Senatului. Plecând de la con-figuraţia politică reieşită din alegeri, PDL va trebui să cedeze PSD o funcţie în conducerea Senatului.
Odată tranşat conflictul iscat în jurul lui Mircea Geoană, senatorii vor trebui să se aplece şi asupra proiectelor de legi din mapele lor, în condiţiile în care se înmulţesc exponenţial adoptările tacite. Doar ieri, plenul Senatului a constatat adoptarea fără dezbateri, prin depăşirea termenului legal, a 59 de proiecte legislative.