11.3 C
București
joi, 30 ianuarie 2025
AcasăSportPreşedinţia, Parlamentul, Guvernul şi partidele, pe ultimele locuri în încrederea populaţiei

Preşedinţia, Parlamentul, Guvernul şi partidele, pe ultimele locuri în încrederea populaţiei

Ultimele locuri în topul încrederii populaţiei în instituţii sunt ocupate de Preşedinţie, Parlament, Guvern şi partide, pe primele locuri situându-se pompierii, Biserica şi Armata, potrivit unui sondaj realizat de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding (CCSB), citat de Mediafax.

Astfel, românii au foarte mare încredere în pompieri (89 la sută, unde 100 la sută înseamnă foarte multă şi destul de multă încredere), biserică (80 la sută), armată (73 la sută), jandarmerie (63 la sută), mass-media (61 la sută), institute de sondare a opiniei publice (57 la sută), primăria localităţii (55 la sută), şi Poliţie (55 la sută).

La mijlocul topului privind încrederea se află Serviciul Român de Informaţii (40 la sută), Avocatul Poporului (34 la sută), organizaţiile non-guvernamentale (33 la sută), sindicatele (32 la sută), justiţie (29 la sută) şi bănci (25 la sută).

Ultimele instituţii pe lista încrederii se află Preşedinţia, cu 17 la sută faţă de 48 la sută într-u studiu din februarie 2009, Parlamentul, cu 14 la sută faţă de 20 la sută în februarie 2009, Guvernul, cu 13 la sută faţă de 26 la sută în februarie 2009 şi partidele politice, cu 12 la sută faţă de 14 la sută în 2009.

Preşedintele Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, a declarat, cu prilejul prezentării sondajului, că niciodată încredea în instituţia Preşedinţiei nu a fost atât de scăzută.

El a arătat că această instituţie a avut mereu cote de încredere de circa 50 la sută, fiind înregistrată o singură excepţie, cea din timpul mandatului preşedintelui Emil Constantinescu.

Studiul a fost realizat în perioada 23-28 septembrie 2010 de Compania de Cercetare Sociologică şi Branding, pe un eşantion reprezentativ alcătuit din 1.017 persoane, sondajul de opinie având o marjă de eroare de plus minus 3,1 la sută.

Cele mai citite

„The Recruit” revine pe Netflix cu sezonul 2 – VIDEO

Unul dintre cele mai așteptate seriale Netflix din 2025, „The Recruit”, revine cu sezonul 2, continuând povestea avocatului CIA Owen Hendricks, interpretat de Noah...

Marine Le Pen condamnă amenințările cu moartea împotriva magistraților care o judecă

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a luat poziție joi împotriva amenințărilor cu moartea primite de judecătorii și procurorii implicați în procesul său...

România – Bulgaria în Cupa Davis | Cezar Crețu deschide confruntarea de la Craiova

România și Bulgaria se întâlnesc în primul tur al play-off-ului Grupei Mondiale I din Cupa Davis, iar primul meci de simplu îl va aduce...
Ultima oră
Pe aceeași temă