Directorul general al Monitorului Oficial, Liviu Moraru, a recunoscut ieri ca, dintr-o "regretabila eroare", s-au tiparit in plus 33.600 de buletine de vot pentru alegerile din Bucuresti si a declarat ca toti cei responsabili de acest fapt vor fi sanctionati.
"acest plus nu reprezinta o livrare neefectuata, asa cum s-a crezut initial", a sustinut Moraru, spunand ca "au fost luate masurile necesare pentru prevenirea unor astfel de situatii". El a precizat ca "nu s-a confirmat vreo intentie de fraudare a procesului electoral". Moraru a adaugat ca sanctiunile constau in reducerea cu 10% a salariului de baza timp de trei luni si au fost aplicate directorului de productie, Anca Marin, pentru coordonarea, supravegherea si verificarea insuficienta a operatiunii privind tiparirea buletinelor de vot, si directorului de marketing-vanzari, Dragos Pelin, pentru neinformarea la timp a conducerii despre situatia creata in relatia cu institutia prefectului.
De asemenea, Moraru a dispus sanctionarea disciplinara cu reducerea cu 5% a salariului de baza a sefului sectiei imprimare, Elena Gherghescu, si sefului serviciului administrativ-achizitii, Istudor Bogdan, pentru necoordonarea activitatii de preluare a marfii din sectie in perioada suprapunerii livrarilor, dar si sanctionarea operatorului, Marcel Dinca, cu reducerea salariului de baza cu 10 procente pe o luna, pentru indeplinirea defectuoasa a sarcinilor de serviciu. Directorul MO, candidat liberal, nu s-a sanctionat insa pe el. Moraru a afimat ca "s-a constatat ca au fost livrati doi paleti purtand acelasi numar, 26, tipariti de doi operatori diferiti, in schimburi succesive, in ziua de 11 mai".