2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSportPonta: Şedinţa PSD de luni o facem în faţă la DNA

Ponta: Şedinţa PSD de luni o facem în faţă la DNA

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi seară, după ce şeful CJ Argeş, Constantin Nicolescu, a suferit un atac de cord în urma aflării veştii că este arestat pentru 29 de zile, că, în semn de protest, social-democraţii îşi vor ţine luni şedinţe de partid în faţa DNA, relatează „Gândul”, citat de Mediafax.

„Reacţia noastră nu va fi de intimidare. Nu avem ce să-i facem lui Traian Băsescu şi procurorilor lui. Probabil că luni sedinţele noastre le vom face în faţa DNA. Să fim bărbaţi, să nu începem să ne plângem la televizor, să înţelegem că Traian Băsescu are această unică armă, să ne sperie”, a spus Ponta.

El a mai spus că îl va vizita pe Constantin Nicolescu la spital.

Ulterior, la Realitatea TV, el a menţionat că dacă preşedintele Băsescu va decide că toţi opozanţii săi trebuie arestaţi, social-democraţii se vor duce singuri la DNA, să nu se mai deplaseze procurorii în teritoriu după ei.

La rândul său, vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie s-a pronunţat vehement împotriva măsurii de arestare a colegului său de partid: „După 20 de ani ăsta e stat de drept? Astea sunt metode staliniste, să ne sperie pe toţi să nu mai ieşim din casă. Trebuie să tăcem toţi din gură? E posibil să vină peste noi acasă cu mascaţii cu cagulele… Ce se întâmplă dacă se va dovedi că Constantin Nicolescu e nevinovat. Se vorbeşte că vor mai fi arestaţi încă doi, încă patru”.

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, care a făcut un atac de cord, joi seară, la scurt timp după ce Tribunalul Argeş a decis arestarea sa preventivă, a fost adus la Spitalul Floreasca din Capitală, acesta fiind preluat de la ambulanţă de un echipaj medical.

Preşedintelui CJ Argeş, Constantin Nicolescu, arestat, joi seară, i s-a făcut rău în momentul în care urma să fie scos din instanţă şi dus în arest, fiind luat cu o targă şi dus la o ambulanţă aflată în curtea Tribunalului Argeş, iar la scurt timp a leşinat şi soţia acestuia.

Lui Nicolescu i s-a făcut în holul Tribunalului, în momentul în care aştepta ca duba Poliţiei să vină să îl preia pentru a-l duce în arest. La faţa locului a ajuns o ambulanţă, al cărei echipaj i-a acordat primul ajutor.

„După primele simptome ar putea fi vorba despre un atac de cord şi urmează să îi acordăm îngrijiri medicale şui să vedem în contuinuare cum evoluează”, a spus dr. Cristina Stocheci de la Serviciul de Ambulanţă Argeş.

La scurt timp, şi soţia preşedintelui CJ Argeş a leşinat în holul instanţei, fiindu-i acordată şi acesteia asistenţă medicală.

Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a declarat că, din informaţiile furnizate de medici, preşedintele CJ Argeş, căruia i s-a făcut rău în instanţă, a suferit un atac de cord, deşi nu avea probleme cardiace, el precizând că şi soţiei, dar şi uneia dintre fiicele acestuia li s-a făcut rău.

Pendiuc a spus că Nicolescu nu avea nicio afecţiune cardiacă, însă soţia acestuia avea probleme medicale, iar după ce i s-a făcut rău şefului CJ a leşinat şi aceasta.

Primarul din Piteşti a spus că şi uneia dintre fiicele lui Nicolescu i s-a făcut rău la scurt timp.

El a mai afirmat că înainte de a fi anunţată decizia instanţei, de emitere a mandatului de atrestare, Nicolescu era într-o stare psihică „relativ bună” şi era optimist în privinţa hotărârii Tribunalului.

Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, reţinut de procurorii DNA Piteşti pentru luare de mită şi trafic de influenţă, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, au decis, joi seară, magistraţii Tribunalului Argeş.

 

Cele mai citite

„Furtuna se va termina”. Cristiano Ronaldo, sprijin pentru Ruben Amorim și planul său pentru Manchester United

Cristiano Ronaldo (39 de ani) a vorbit deschis despre situația dificilă de la Manchester United în cadrul galei Globe Soccer Awards. În timp ce a...

Guvernul a hotărât ce va face cu voucherele de vacanță. Salariații vor suporta jumătate din valoarea lor

Guvernul va subvenționa jumătate din voucherele de vacanță, au anunțat sindicatele, după discuțiile cu premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria. Așadar, cine își dorește...

Loteria Română lansează licitaţie pentru servicii de procesare a plăţilor electronice pe platforma loto online

Anunţul a fost publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, iar garanţia de participare a fost stabilită la 9.400 lei Compania Naţională Loteria Română intenţionează...
Ultima oră
Pe aceeași temă