O eventuală suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu depinde chiar de modul în care acesta va alege să se comporte în calitate de şef al statului, a declarat liderul PDL, premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.
„Depinde foarte mult de Traian Băsescu, de modul în care va înţelege să redevină preşedinte”, a spus Ponta, la Realitatea TV.
El a precizat totodată că relaţiile sale instituţionale cu şeful statului sunt normale şi că discută periodic cu acesta despre probleme importante, precum reuniunea la Bucureşti a mai multor prim-miniştri sau problemele din Siria.
Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, marţi, că subiectul suspendării lui Traian Băsescu nu este de actualitate, el apreciind însă că, în februarie 2013, când parlamentarii se vor reuni, şeful statului va fi suspendat „dacă nu i-o da Dumnezeu gândul cel bun până atunci”.