-2 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSportPonta: Când să mă sancţioneze, dacă au anulat toate şedinţele din Camera...

Ponta: Când să mă sancţioneze, dacă au anulat toate şedinţele din Camera Deputaţilor, ca să nu o sancţionăm pe doamna Anastase?

Preşedintele PSD Victor Ponta s-a întrebat retoric marţi, la Brăila, referindu-se la propunerea de sancţionare a sa înaintată de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor către Biroul Permanent, pentru că pe 21 iunie 2011, în timp ce se afla la Palatul Cotroceni la consultări cu preşedintele ţării, o altă persoană ar fi votat în plen cu cartela sa, când va fi sancţionat, dacă şedinţele Camerei Deputaţilor au fost anulate, potrivit Agerpres.

 

‘Când ne întâlnim să mă sancţioneze pe mine, din moment ce au anulat toate şedinţele de la Camera Deputaţilor, ca să nu o sancţionăm pe doamna Anastase? Ştiţi care este sancţiunea mea? Nu mă vor primi la Camera Deputaţilor 15 zile. Bănuiesc că râdeţi odată cu mine de această sancţiune dură, pe care mi-o vor aplica doamna Anastase şi cu zootehnistul Buda. Ieri (luni – n.r.) am solicitat dezbaterea în Camera Deputaţilor a cererii noastre de revocare faţă de preşedinta Camerei Deputaţilor, cea care nu că a votat, dar nu a votat, ci chiar a numărat şi a fraudat votul de la Legea Pensiilor. În momentul în care am vrut să depunem cererea de revocare, doamna Anastase a anulat toate şedinţele Camerei Deputaţilor până la Paşte. Sper să nu le fi amânat până la Paştele cailor. Tot Parlamentul României nu mai lucrează, pentru ca să nu mai depunem cererea de revocare a doamnei Anastase. Înţeleg că astăzi le-a venit ideea să mă sancţioneze pe mine pentru ceva ce n-am făcut’, a declarat Ponta.

Victor Ponta a explicat că pe 21 iunie 2011, data la care este acuzat că o altă persoană ar fi votat în plenul Camerei Deputaţilor cu cartela sa, a fost prezent până la un anumit moment la sesiunea de vot, după care a plecat la Cotroceni împreună cu Crin Antonescu. ‘Cred că sunt bufoni, eu nu mai înţeleg, mă sancţionează pentru că am votat sau pentru că n-am votat. Normal că nu am votat. Pentru ce pot fi sancţionat? Că nu am votat? Nu poţi să sancţionezi un om care n-a fost prezent. Adevărul este unul singur, eu am fost până la un anumit moment la sesiunea de vot, după care am plecat la Cotroceni, lucru care se poate verifica, dacă cei trei domni de la PDL voiau să facă lucrul acesta. În rest, accept orice sancţiune. Să îmi dea ce sancţiune vor ei. Nu a votat nimeni în locul meu, pentru că am fost acolo până la o anumită oră. Astăzi şi-au adus aminte că acum un an de zile nu am votat. S-ar putea să caute şi ceva de pe vremea când eram minor. Pe mine mă sancţionează 15 zile să nu vin să votez înlocuirea doamnei Anastase. Dacă mă sancţionează, după aceea vor spune că sunt şi chiulangiu, nu?’, a mai spus Ponta.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis marţi să înainteze Biroului Permanent propunerea de a-l sancţiona pe deputatul social-democrat Victor Ponta pentru că pe 21 iunie 2011, în timp ce se afla la Palatul Cotroceni la consultări cu preşedintele ţării, o altă persoană a votat în plen cu cartela sa.

Comisia juridică a analizat marţi scrisoarea Institutului pentru Politici Publice (IPP) în care cerea sancţionarea lui Victor Ponta pentru că pe data de 21 iunie 2011, în timp ce se afla la Palatul Cotroceni pentru consultări, pe site-ul Camerei Deputaţilor apărea că preşedintele PSD vota cu cartela electronică în plen. IPP a mai cerut să i se comunice numele deputatului care a votat în acea zi cu cartela lui Victor Ponta.

Preşedintele Comisiei juridice, democrat-liberalul Daniel Buda, a propus să se înainteze Biroului Permanent propunerea de a aplica o sancţiune pentru Victor Ponta, pentru că BP este cel care aplică aceste sancţiuni. Buda a mai spus că va adresa Secretariatului general al Camerei solicitarea de a identifica persoana care a votat în locul lui Ponta pe 21 iunie 2011. Comisia a propus ca sancţiune interzicerea participării la lucrările Camerei Deputaţilor maximum 15 zile.

La şedinţa Comisiei juridice au fost prezenţi, când s-a discutat acest subiect, doar trei deputaţi, membri ai comisiei. Victor Ponta nu a fost prezent, deşi, potrivit lui Daniel Buda, comisia i-a trimis invitaţie de opt ori până acum.

Cele mai citite

François Bayrou, premierul Franței: Elon Musk reprezintă o „nouă dezordine mondială”

Premierul francez, François Bayrou, a declarat că Franța trebuie să rămână fermă în fața unor figuri precum miliardarul Elon Musk, care reprezintă o „nouă...

Armenia și SUA au semnat acordul privind parteneriatul strategic

Armenia și Statele Unite au semnat un acord privind parteneriatul strategic, cu prilejul unei întrevederi, la Washington, între secretarul de stat al SUA Antony...

Guvernanții ar putea scădea salariile cu 3%. Cum s-ar petrece acest lucru

Pentru a strânge mai mulți bani, guvernanții plănuiesc să schimbe modul în care sunt impozitate salariile. O variantă discutată ar fi comasarea impozitului pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă