Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că intenţia Guvernului de a plafona salariile cadrelor didactice este neconstituţională, întrucât ar anula hotărâri judecătoreşti definitive.
Ponta a afirmat că intenţia Guvernului de a promova o lege care să plafoneze creşterile salariale pentru profesori este „profund neconstituţională”, întrucât ar modifica mai multe hotărâri judecătoreşti definitive.
„În al doilea rând, această lege privind majorarea salariilor profesorilor cu 50% a fost votată în unanimitate de parlamentarii PDL înainte de alegerile din 2008 şi a fost şi promulgată de preşedintele Traian Băsescu. Sper că nu a uitat nimeni asta”, a adăugat preşedintele PSD.
Ponta a precizat că o eventuală asumare a răspunderii Guvernului în Parlament pentru actul normativ de plafonare a salariilor profesorilor ar însemna modificarea altor două legi, promovate de Executiv tot prin procedura asumării răspunderii.
„Emil Boc bate orice record de incompetenţă. Vrea acum să îşi asume răspunderea pentru o lege prin care să modifice alte două legi pentru care şi-a asumat răspunderea, în urmă cu doar câteva luni – legea educaţiei şi legea salarizării. După numai trei luni şi-a dat seama că trebuie să modifice ce şi-a asumat. Asta nu arată decât că noi, PSD şi PNL, avem dreptate când spunem că este asbolut necesar să-l îndepărtăm pe Emil Boc din fruntea Guvernului”, a mai declarat preşedintele PSD.
Guvernul va promova în Parlament, posibil prin angajarea răspunderii, un proiect de act normativ care să plafoneze majorarea salariilor pentru profesori, considerând că economia nu poate suporta la acest moment o creştere salarială de 50%.
Premierul Emil Boc a anunţat, la finalul şedinţei de joi a Guvernului, că proiectul de act normativ a fost discutat în primă lectură şi va fi transmis Consiliului Economic şi Social.
„Astăzi, România nu îşi poate permite să plătească majorarea salariilor profesorilor cu 50%. În momentul de faţă, în România, datorită unor practici judiciare neuniforme, există profesori care au majorate salariile cu 50% şi alţi profesori care au salariile nemajorate cu 50%. Ar fi ideal şi de dorit ca România să aibă resurse financiare prin care să poată acoperi creşterile financiare de 50%, aşa cum au fost adoptate în 2008”, a spus Boc.
Surse oficiale au declarat că Executivul ia în calcul angajarea răspunderii pentru proiectul de lege privind uniformizarea salarizării în învăţământ pe considerentul că asupra acestor drepturi salariale nu se poate interveni prin ordonanţă de urgenţă, după ce CC a declarat neconstituţional un act similar al Guvernului Tăriceanu.
La sfârşitul anului 2008, Guvernul Tăriceanu a emis o ordonanţă de urgenţă care amâna termenul de intrare în vigoare a Legii de majorare a salariilor în învăţământ cu 50% şi stabilea un nivel de majorare de 17%. Actul normativ a fost însă declarat drept neconstituţional la Curtea Constituţională, cu argumentul că amânarea creşterii salariilor profesorilor afectează drepturi fundamentale, respectiv dreptul la muncă, la protecţia socială a muncii şi la un nivel de trai decent.