0 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSportParlamentarii au uitat să ceară certificate pentru acces la secrete

Parlamentarii au uitat să ceară certificate pentru acces la secrete

Serviciile secrete au refuzat, iniţial,  să vină în Parlament, pentru audieri la Comisia specială pentru Roşia Montană.  SRI şi SIE au transmis parlamentarilor că ei pot fi audiaţi doar de comisiile speciale de control asupra serviciilor. 

Ulterior, şeful Comisiei speciale, Darius Vâlcov (PSD) a anunţat demararea demersurilor pentru obţinerea certificatelor ORNISS, obligatorii pentru accesul la secrete. Însă, parlamentarii ştiau de la început că vor lucra cu informaţii secrete şi, în mod normal, ar fi trebuit să solicite certificate ORNISS, înainte de votul plenului privind componenţa comisiei speciale.

Meleşcanu: SIE a transmis zeci de informări

Directorul SIE, Teodor Meleşcanu, a venit, ieri, în Parlament dar nu în faţa comisiei speciale ci în faţa Comisiei pentru controlul SIE. El a declarat că,  în ultimii zece ani, instituţia pe care o conduce a făcut 50 de informări în legătură cu Roşia Montană, care au fost trimise Preşedinţiei, primului ministru şi ministerelor economice.

Întrebat dacă SIE a identificat interese exterioare României interesate de proiect, Teodor Melescanu a spus că este vorba de  „ţările vecine şi prietene”, acestea fiind „afectate de implicatiile ecologice ale proiectului”. El a declarat ca activitatile identificate de SIE ca au legatura cu Rosia Montana, au fost atat „activitati de lobby”, cât şi „de blocare a proiectului”.  El a adăugat că dacă se va prezenta la Comisia specială iar membrii acesteia nu au certificate ORNISS, aceştia vor avea acces doar la informaţiile care nu necesită certificatele.

 

Ulterior, premierul Victor Ponta a declarat că nu a primit vreo informaţie referitoare la fapte penale comise în proiectul Roşia Montană. “Eu cred că dumneavoastră veţi merge în primul rând la cel care este preşedinte de 10 ani şi îl veţi întreba dacă a primit. Sunt convins că veţi întreba. În ceea ce mă priveşte, sunt mulţumit de ceea ce primesc de la serviciile de informaţii. Din câte ştiu, eu nu am primit vreo informaţie privind vreo faptă penală comisă în acest proiect. Dacă preşedintele a primit, sunt sigur că vă va spune, ” a pasat Ponta răspunderea.

 

 

Monitorizarea RMGC va fi făcută de angajaţii operatorului

 

Parlamentarii din comisia specială au audiat-o, ieri, pe Rovana Plumb, ministrul Mediului.  Ea a declarat că ministerul său a impus RMCG o garanţie de mediu de 146 de milioane de dolari, dublă faţă de cea iniţială. Ea a precizat că statul a impus şi garanţii suplimentare pentru situaţiile de accident, de 25 milioane de dolari.

Rovana Plumb a explicat că obligaţiile privind îndepărtarea „poluării istorice” de la Roşia Montană revin RMGC, suma estimată fiind în cuantum de 300 de milioane de Euro. Rovana Plumb a adăugat  că ministerul a redus, în noul proiect, concetraţia de cianuri la o treime faţă de limita europeană prevăzută în Directiva europeană şi care este de 10 părţi pe milion.

Parlamentarii liberali din comisie au vrut să ştie cine va monitoriza activitatea firmei Roşia Montană. Rovana Plumb a explicat că în staţiile de monitorizare a activităţii companiei vor lucra angajaţii firmei canadiene, supervizaţi de statul român.

 

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...

Benjamin Netanyahu spune că Hamas nu va mai conduce Fâșia Gaza

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, marți, în timpul unei vizite în Gaza, că Hamas nu va conduce enclava palestiniană după încheierea războiului și...
Ultima oră
Pe aceeași temă