6.3 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSportOltean:Este o posibilitate ca în 2012 pe buletinele de vot să se...

Oltean:Este o posibilitate ca în 2012 pe buletinele de vot să se regăsească Mişcarea Populară şi USL

Secretarul general al PDL Ioan Oltean a admis miercuri că în alegerile din 2012 există posibilitatea ca adversarii care se vor confrunta să fie Mişcarea Populară şi Uniunea Social Liberală potrivit NewsIn.

„În PDL există mai demult discuţii legat de schimbarea denumirii partidului pentru a pune de acord cu noua ideologie pe care partidul o promovează, de partid de dreapta”, a spus Oltean, la TVR Info.

Întrebat dacă în 2012 este posibil ca pe buletinele de vot să fie înscrise Mişcarea Populară şi USL, secretarul general al PDL a răspuns că „este o posibilitate”. „Este o posibilitate ca PDL să constituie o asociere politică cu alte formaţiuni politice care să aibă denumirea de Mişcarea Populară, fie o altă formă…”, a spus Oltean.

El a evitat să spună dacă ar fi vorba de un nou partid sau de o mişcare, precizând că se lucrează pe mai multe variante. „Faptul de a încorpora anumite formaţiuni politice şi de a constitui un partid cu această denumire Mişcarea Populară, fie de a constitui o asociere electorală cu alte partide politice, dar deocamdată sunt toate în stadiul de discuţii, de posibilităţi, nu de realităţi”, a menţionat Ioan Oltean.

Secretarul general al PDL a subliniat că punctul său personal de vedere este că nu ar opta pentru schimbarea siglei, culorii şi denumirii partidului pentru alegerile din 2012, pe motiv că opoziţia ar reclama teama şi fuga de însemnele formaţiunii. „Nu cred că PD are motive să-i fie ruşine de denumire, de siglă, de imn, pentru că tot ce am făcut am făcut-o cu maximă responsabilitate”, a adăugat el.

Ministrul Muncii Sebastian Lăzăroiu a susţinut marţi că se poate coagula o platformă pe centru-dreapta, care se poate organiza chiar ca o coaliţie între mişcări civice şi partide.

„Se vede tot mai clar că încet-încet se poate coagula o platformă de centru-dreapta în România (…) Trebuie o construcţie mult mai largă, pentru că sunt grupuri răzleţe, nuclee de oameni care unii se manifestă pe internet, alţii se manifestă la o cafea, dar sunt grupuri care trebuie adunate în acelaşi loc. Trebuie o construcţie credibilă, oameni credibili”, a spus Lăzăroiu, la B1Tv.

El a menţionat că „stânga şi populismul” sunt în minoritate, în timp ce majoritatea românilor se declară de dreapta. În plus, mai consideră Lăzăroiu, PDL nu poate să adune singur toate aceste opţiuni politice, chiar dacă ” e singurul partid oficial de centru-dreapta”.

„Poate fi o coaliţie între mişcări civice şi partide, se poate şi asta. Dar nu trebuie să fie ceva gen CDR, unde erau şi asociaţii. Trebuie altfel omogenizată structura asta”, s-a referit ministrul la platforma de centru-dreapta.

Preşedintele PDL Emil Boc a afirmat luni, la TVR1, că nu poate spune în acest moment sub ce denumire ori cu ce siglă va intra partidul în alegerile de anul viitor, lăsând să se înţeleagă că este posibilă o schimbare, fără să indice în ce sens ar putea avea loc aceasta.

Boc a fost întrebat dacă la alegerile din 2012 va participa PDL sau Mişcarea Populară. „Astăzi avem PDL, ce va decide PDL-ul până în 2012 nu pot încă astăzi să spun cu siguranţă”, a fost răspunsul preşedintele PDL.

El a evitat să spună dacă ştie cine e „Albă ca Zăpada”, menţionând că ştie doar cine e PDL. Boc a susţinut că, dacă la un moment dat se va impune schimbarea denumirii sau a siglei PDL, acest lucru se va întâmpla, dar doar după o analiză serioasă. „Deocamdată nu am discutat acest lucru oficial în PDL”, a precizat preşedintele PDL.

Cele mai citite

Noi reguli pentru dobânzile aplicate de IFN-uri

Contractele de credit în derulare vor trebui să respecte noile plafoane ale dobânzilor Legea de plafonare a dobânzilor la creditele de consum IFN va intra...

China este interesată să cumpere din România lucernă și piei de bovine

În perioada următoare, vor fi deschise piețele din Tunisia și Kuweit pentru exportul de animale, anunță ANSVSA Una dintre destinațiile importante în care țara noastră...

Proteste masive și ciocniri violente în Valencia după gestionarea criticată a inundațiilor

Sâmbătă, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă în Valencia, manifestându-și revolta față de gestionarea considerată dezastruoasă a inundațiilor recente de către...
Ultima oră
Pe aceeași temă