3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSportNichita (PSD): Dacă USL nu ajunge la guvenare, ne merităm soarta!

Nichita (PSD): Dacă USL nu ajunge la guvenare, ne merităm soarta!

Vicepreşedintele PSD, Gheorghe Nichita, declară la RFI Romania că dacă USL nu obţine majoritatea la alegerile parlamentare din acest an, „îşi merită soarta”. Primarul de Iaşi se arată însă optimist că Uniunea Social Liberală va obţine voturile necesare pentru a ajunge la guvernare.

Gheorghe Nichita este optimist în privinţa alegerilor parlamentare de la sfârşitul acestui an. „Eu sper să obţinem voturile. Asta e speranţa mea şi cred că e speranţa românilor, pentru că eu şi acum sunt pe şantier, stau cu oamenii de vorbă şi le văd starea de spirit: aşteptarea este enorm de mare. Lumea spune aşa: scăpaţi-ne de ei! Deci există această acumulare. N-are cum să nu iasă. Dacă nu iese, ne merităm soarta!”, spune vicepreşedintele PSD.

Ce se va întâmpla cu USL, dacă nu va ajunge la guvernare? Primarul de Iaşi, Gheorghe Nichita, precizează că o decizie se va lua la momentul respectiv, dar el nu uită să amintească faptul că alianţa cu liberalii a fost făcută special pentru aceste alegeri: „Noi acum lucrăm la un proiect politic, pe care l-am oferit românilor, această alianţă, care s-a creat acum un an şi câteva luni de zile, această alianţă care dă alternativă României. Proiectul acesta politic e făcut pentru români şi pentru aceste alegeri. Urmează să vedem ce se întâmplă cu acest proiect politic la momentul respectiv şi după aceea vom decide, pentru că decizia de a exista USL-ul şi de a avea o alianţă este pentru a câştiga alegerile din 2012. Cred că fiecare proiect politic legat de alianţe are logica lui, în funcţie de contextul politic respectiv”.

Cele mai citite

Premierul Japoniei, Shigeru Ishiba, a adormit în timpul numărării voturilor pentru realegerea sa

Shigeru Ishiba, președintele Partidului Liberal Democrat (PLD), aflat la putere în Japonia, a fost văzut adormind luni în parlament, unde a fost reales prim-ministru. O...

Lavrov va conduce delegația rusă la summitul G20, în locul lui Putin

Curtea Penală Internațională a emis în martie 2023, un mandat de arestare pe numele lui Putin Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov va conduce delegația rusă...

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă