Mişcarea Populară ameninţă PDL

Mişcarea Populară s-a născut cu o notorietate publică de 61% şi o zestre electorală de 9% din intenţiile de vot, potrivit unui sondaj realizat săptămâna trecută de IRES, cifre aproape incredibile pentru o formaţiune încă amorfă, ale cărei obiective politice şi platformă-program nu au fost publicate decât la câteva zile de la realizarea sondajului.

Sondajul IRES arată că 39% dinromâni au o părere “bună şi foarte bună” despre înfiinţa­rea Mişcării Populare (MP), în vreme ce 46% au o părere “proas­tă şi foarte proastă”. Având în vedere faptul că numai 9% cred că este vorba de o iniţiativă originală, iar 70% că este o consecinţă a disputelor din cadrul PDL, procentul favorabil mare scoate în evidenţă faptul că o bună parte din electoratul pierdut de PDL la alegeri priveşte cu simpatie apariţia unei alternative la PDL.

Acest lucru reiese limpede şi din scenariile propuse de IRES în privinţa intenţiilor de vot. Astfel, dacă duminica viitoare ar fi organizate alegeri, 19% ar vota cu PDL dacă Mişcarea Populară nu ar candida, dar numai 13% ar vota PDL dacă MP ar candida, iar 9% ar vota Mişcarea Populară. Ceea ce înseamnă că cel puţin o treime din votanţii de azi ai PDL ar fi dispuşi să meargă alături de Tra­ian Băsescu şi de formaţiunea lui, o amenin­ţare mortală la adresa PDL, care în câţiva ani ar putea fi înghiţit de Mişcarea Populară. Sondajul mai relevă însă şi altceva.

Fără Mişcarea Populară pe liste, USL se menţine la acelaşi scor de la alegerile din decembrie, 59%, în vreme ce, cu Mişcarea Populară, USL scade la 57% (PP-DD se menţine la 9% în ambele variante). USL are deja o problemă dacă după patru luni de guvernare se menţine la acelaşi scor sau începe să scadă, în condiţiile în care românii tind să le acorde credit învingătorilor. Pentru compa­raţie, după ce la alegerile din noiembrie 2004 Alianţa DA obţinuse 34% din voturi, în ianuarie 2005 era creditată cu 66,5%, iar în octombrie 2005 se menţinea încă la 50%.

Dacă, după numai patru luni, USL nu reuşeşte să capitalizeze majoritatea pe care o deţine, atunci USL începe să aibă probleme, iar apariţia Mişcării Populare pare să agraveze aceste probleme. La rândul lui, PP-DD a scăzut cu 5% de la alegeri, semn că focul de paie e pe cale să se stingă şi că procentele sale sunt “la bătaie” pentru cei care vor şti să le câştige.

Ce rol pentru Traian Băsescu?

Potrivit sondajului IRES, 28% din alegători ar fi dispuşi să voteze la alegerile viitoare cu Mişcarea Populară, 58% nu ar face-o, 12% nu şi 2% nu răspund. Dacă însă Traian Băsescu s-ar înscrie în Mişcarea Populară, atunci numărul celor care nu ar vota MP creşte la 73%, cel al indecişilor scade la 5% şi numai 21% ar vota MP. Această situaţie deschide o întrebare interesantă privitor la rolul pe care îl va juca preşedintele în Mişcarea Populară. Cei 28% indică faptul că MP are potenţial de creştere dincolo de electoratul lui Traian Băsescu, dar faptul că Băsescu a rămas şi în 2013 cu un electorat fidel în jurul a 20%, că este o figură polarizantă capabilă să transforme orice rundă de alegeri într-o bătălie epică şi că este un redutabil politician de campanie face din rolul preşedintelui o dilemă la care Mişcarea Populară va trebui să răspundă aşa cum a trebuit să o facă şi PDL la un moment dat.

Potrivit IRES, Băsescu ar lua şi acum, când nu mai poate candida, 14% din votul la prezidenţiale, după Crin Antonescu 33% şi Victor Ponta 18%, ceea ce îl face singurul candidat capabil să ajungă în turul al II-lea al prezidenţialelor.

Electoratul Mişcării Populare nu e cel care credeţi că este

Sondajul IRES distruge un mit legat de electoratul PDL, cât şi de cel al Mişcării Populare, acela că ţinta lor ar fi populaţia urbană de vârstă medie, activă, urbană educată şi relativ independentă financiar. Din sondajul IRES rezultă că… dimpotrivă: cele care ar vota în proporţie mai mare Mişcarea Populară sunt femei, din mediul rural, din Transilvania, dar şi – surpriză – Moldova, cu studii elementare (49% faţă de 17% cu studii superioare), mai cu seamă tineri între 18 şi 35 de ani (41%), dar şi vârstnici între 50 şi 65 de ani (32%), şomeri sau pensionari şi chiar nostalgici ai ­comunismului, mulţi proveniţi din electoratul PDL (47%), dar încă şi mai mulţi din cel al ­PP-DD (54%). Cu alte cuvinte, mulţimea nemulţumiţilor care au cel mai mic acces la resurse şi cu cele mai mari probleme sociale. Situaţia poate surprinde, dar faptul că Mişcarea Populară a ales acest electorat are sens. Preşedintele Mişcării ­Populare, decanul Facultăţii de Sociologie, a condus Comisia prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demo­grafice care, în septembrie 2009, a publicat un raport de aproape 400 de pagini privind “Riscuri şi inechităţi sociale în România”.

Or, cercetarea care a dus la redactarea acestui raport oferă o mină de aur sociologică privind grupurile demografice şi problemele cu care se confruntă diversele categorii sociale, care permite unui partid să-şi calibreze şi ajusteze mesajele şi propunerile de politici publice pe grupuri-ţintă bine identificate şi să-şi creeze un avantaj electoral major. Ceea ce explică multe, dar ne face să ne întrebăm: de când se lucrează de fapt la Cotroceni la proiectul Mişcării Populare?