» Comitetul Executiv al PSD a validat ieri, cu o singura abtinere, decizia de a depune o motiune de cenzura impotriva guvernului Tariceanu.
» Comitetul Executiv l-a desemnat, oficial, pe Mircea Geoana drept virtual prim-ministru al unei guvernari PSD.
Sedinta comitetului exetiv al PSD a dezbatut subiectul motiunii de cenzura pe parcursul a nu mai putin de cinci ore, fiind intoarsa pe toate fetele posibilitatea intrarii partidului la guvernare. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, chiar la inceputul sedintei, ca PSD este dispus sa participe la formarea unui nou guvern, dupa un eventual succes al motiunii de cenzura, dar ca va vota impotriva oricarui Cabinet de dreapta. Totodata, Geoana le-a solicitat membrilor CEx sa acorde un mandat liderilor partidului in vederea initierii de consultari si negocieri politice cu celelalte formatiuni parlamentare si cu presedintele Traian Basescu in vederea constituirii unei majoritati parlamentare care sa propuna un program de guvernare si un candidat la functia de prim-ministru.
Liderul PSD a declarat ca social-democratii sunt dispusi sa participe la formarea unui nou guvern si ca isi vor acorda sprijinul doar pentru un Executiv care sa puna in practica prioritatile sociale ale Romaniei. Geoana a precizat, totodata, ca PSD nu va vota pentru un guvern de dreapta si ca, daca vor fi epuizate toate solutiile democratice pentru formarea unui nou Executiv, atunci solutia o constituie declansarea alegerilor anticipate, care insa nu vor putea fi organizate pe baza votului uninominal.
Majoritatea social-democratilor prezenti au acceptat sa sustina depunerea unei motiuni de cenzura. Nu au fost exprimate declaratii transante impotriva motiunii, ci mai mult reprosuri venite din partea liderilor judeteni care sunt suparati pentru ca ei nu au participat la adunarea informala de la Bran si nu au fost consultati atunci in privinta deciziei de a se depune o motiune de cenzura. Liderul Grupului de la Cluj, Ioan Rus, a fost din nou principalul partizan al demiterii guvernului Tariceanu, sustinand ideea formarii unui guvern monocolor PSD sau, in cazul in care presedintele Basescu nu va fi de acord cu desemnarea unui premier social-democrat, sa se mearga la alegeri anticipate. Au existat si propuneri privind amanarea depunerii motiunii de cenzura pana dupa alegerile pentru PE din 25 noiembrie, insa, la finalul sedintei, termenul-limita precizat a fost jumatatea lunii septembrie. Membrii CEx au votat in unanimitate pentru initierea motiunii de cenzura, numai presedintele PSD Alba, Ioan Rus, abtinandu-se de la vot.
Ca sa fie si Mircea Geoana multumit, Comitetul Executiv l-a desemnat oficial drept viitorul prim-ministru, in ideea ca PSD va ajunge vreodata in situatia de a forma guvernul. Ioan Rus a fost cel care l-a propus pe Mircea Geoana, sustinut apoi de liderii din Oltenia. Insa, ulterior, pe holuri, sefii judeteni ai PSD se amuzau, explicand ca "l-au nominalizat pe Geoana ca prim-ministru pentru ca oricum n-o sa ajunga niciodata sa fie prim-ministru, ca Basescu nu-l va numi" (Mihai Bar, presedinte PSD Bihor).
Social-democratii nu si-au clarificat totusi strategia, nehotarand ce se va intampla dupa motiunea de cenzura. O parte a liderilor PSD sustin insa ca nu se va ajunge la cautarea unei astfel de strategii, deoarece motiunea de cenzura la care lucreaza chiar ei nu va trece de Parlament.
PD nu vrea langa PSD
Presedintele PD, Emil Boc, spune ca democratii prefera sa mearga la alegeri anticipate, decat sa faca o guvernare alaturi de PSD in cazul in care social-democratii vor depune motiunea de cenzura, iar aceasta va trece.
"Punctul de vedere al PD este cel stabilit de programul politic, care exclude orice colaborare politica intre PD si PSD. PD prefera sa mearga la anticipate decat sa faca o guvernare cu PSD. Le-am promis oamenilor, in 2004, ca nu vom intra la guvernare cu PSD si nu vom face acest lucru", a spus Boc, la finalul sedintei Biroului Permanent al partidului. Boc a evitat sa se pronunte transant in legatura cu pozitia PD in ceea ce priveste motiunea de cenzura.
El a spus ca PD se va comporta "ca partid de opozitie", dar a aratat ca democratii au retineri ca motiunea va fi depusa. "Vrem sa vedem ursul, adica motiunea, si apoi discutam. Motiunile se depun la Parlament si nu se anunta nici de la Botosani, nici de la Bucuresti, nici de la Constanta. Daca va fi depusa, PD va trata cu maxima responsabilitate o asemenea motiune", a afirmat liderul PD.