Senatorul PDL Mircea Andrei a declarat, joi seară, pentru MEDIAFAX, că îi va acţiona în judecată pe IPS Calinic şi pe liderul PSD Victor Ponta, considerând că aceştia au făcut „afirmaţii calomnioase, neadevărate” la adresa sa, din interes politic.
„Îi voi acţiona în judecată pe Înalt Prea Sfinţia Sa Calinic şi pe Victor Ponta. Consider că afirmaţiile lor calomnioase şi nejustificate, sunt afirmaţii făcute din interes politic, neadevărate şi fără acoperire”, a precizat senatorul PDL, arătând că este posibil să facă plângerea penală săptămâna viitoare.
Mircea Andrei a arătat că Victor Ponta a afirmat, la o emisiune televizată, că el ar fi spus la un ziar local, cu 10 zile înainte, că se vor produce evenimente în Argeş, iar liderul PSD va trebui să dovedească acest lucru.
„Şi Înalt Prea Sfiinţia Sa Calinic a făcut aceleaşi afirmaţii. Sunt de acord să dovedească, dacă nn pot, este grav”, a adăugat senatorul PDL.
El a mai spus că IPS Calinic şi Victor Ponta sunt „imaturi pentru funcţiile pe care le deţin”.
„Este absolut imoral pentru Ponta să încerce să câştige capital politic din situaţia grea a unui om din partidul său”, a mai spus Mircea Andrei.
Mircea Andrei, acuzat de liderul PSD, Victor Ponta, şi de Arhiepiscopul Argeşului IPS Calinic că ar avea legătură cu reţinerea preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a declarat că învinuirile care i se aduc sunt nefondate şi lipsite de maturitate.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, declara, miercuri, referindu-se la situaţia preşedintelui CJ Argeş, că refuză să creadă în coincidenţe, menţionând că, din câte înţelege, Constantin Nicolescu (PSD) este supus unei anchete „extrem de ciudate” la 24 de ore după protestul muncitorilor de la Mioveni.
De asemenea, Ponta spunea că senatorul Mircea Andrei (PDL) „a anunţat cu săptămâni înainte repercursiunile pe care le vor suferi atât arhiepiscopul de aici, preşedintele Consiliului Judeţean şi orice altă persoană din judeţ care nu ascultă ordinele”.
„Faptul că faimosul deja, legendarul senator Mircea Andrei (PDL), faimos în sens negativ, în sensul nenumăratelor fapte ilegale comise şi nenumăratelor controverse în care a fost implicat, a anunţat cu săptămâni înainte repercursiunile pe care le vor suferi atât arhiepiscopul de aici, preşedintele Consiliului Judeţean şi orice altă persoană din judeţ care nu ascultă ordinele, nu cred că toate acestea reprezintă o coincidenţă. În rest nu vreau să comentez mult mai mult”, afirma Ponta.
Totodată, Arhiepiscopul Argeşului IPS Calinic declara că a fost sunat de senatorul Mircea Andrei şi avertizat că va începe un „război” imediat după ce l-a schimbat din funcţia de vicar pe preotul Nicolae Brânzea, reproşându-i deficienţe în activitate.
Arhiepiscopul a mai susţinut că preotul Brânzea este vărul senatorului PDL Mircea Andrei.
La sfârşitul anului trecut, IPS Calinic l-a schimbat pe preotul Nicolae Brânzea din funcţia de vicar al Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului, reproşându-i nereguli în activitate, inclusiv în cea de profesor la Facultatea de Teologie. La jumătatea lunii ianuarie, Nicolae Brânzea a demisionat din funcţia de şef de catedră la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Piteşti.