430 de delegaţi din toată ţara ai UNPR au ales sâmbătă, prin vot, conducerea noii formaţiuni, preşedintele acesteia fiind Marian Sârbu, preşedintele executiv Gabriel Oprea, în timp ce Cristian Diaconescu este preşedinte de onoare scrie NewsIn.
Conducerea UNPR este exercitată de 21 de persoane şi a fost aleasă prin vot cu buletine. De notat că primii oameni din partid sunt foşti membri PSD: Marian Sârbu- preşedinte, Gabriel Oprea- preşedinte executiv, Cristian Diaconescu-preşedinte de onoare, Neculai Onţanu-secretar general al UNPR.
Totodată au fost aleşi cei 15 vicepreşedinţi, dar şi şefii organizaţiilor de femei şi de tineret. Astfel deputatul Eugenia Barna va conduce femeile din UNPR, în timp ce Cezar Stancu va coordona tinerii din partid.
Delegaţii au ales totodată şi cei 380 de membri ai Consiliului Naţional, cei 15 membri ai comisiei de arbitraj şi cei nouă membri ai comisiei de cenzori. Totodată, a fost adoptat Statutul formaţiunii şi sigla acesteia care reprezintă o acvilă.
La lucrările congresului extraordinar de alegere a conducerii Uniunii Naţionale pentru Progresul României presa nu a avut acces. Jurnaliştii şi cetăţenii interesaţi de acest nou partid vor putea participa la ceremonia de lansare oficială în intervalul 14.00 – 17.00, în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti. Discursurile politice sunt programate în jurul orei 15.30.
„Uniunea Naţională pentru Progresul României este o construcţie politică de centru-stânga, care are ca obiectiv promovarea unei guvernări progresiste şi asigurarea stabilităţii politice pe termen lung. UNPR va introduce politicile de stânga moderne, care nu sunt reprezentate de nicio formaţiune politică. UNPR este partizanul consensului politic pe marile teme de interes naţional şi nu va respinge nicio alianţă cu forţele pozitive, loiale ţării, care susţin progresul şi modernizarea României. UNPR promovează patriotismul pozitiv al celor care cred în capacitatea de regenerare a României şi în necesitatea unui stat activ, puternic, echilibrat, care sprijină iniţiativa personală de împlinire”, arată un comunicat al formaţiunii.
UNPR s-a format în jurul grupului de parlamentari independenţi constituit în noiembrie 2009. Grupul parlamentar mixt din Camera Deputaţilor număra atunci 14 deputaţi independenţi, iar Grupul parlamentar mixt din Senat era format din 5 senatori independenţi. În prezent, independenţii au 28 de parlamentari.
Pe 8 decembrie, liderul grupului independenţilor din Parlament, Gabriel Oprea, anunţa că intenţionează să constituie nouă, de centru, situată „deasupra tuturor intereselor politice”, o uniune naţională pentru „progresul României”. „Trebuie să ascultăm vocea poporului, care a ales. Constatăm că se face tot mai acut simţită necesitatea de a aduce pe scena politică românească o formaţiune politică nouă, de centru, o formaţiune politică a stabilităţii naţionale care să se situeze deasupra tuturor intereselor politice, o uniune naţională pentru progresul României”, se arata într-un comunicat de pe 8 decembrie.