Europarlamentarul PNL Ramona Mănescu consideră că Leonard Orban, în viitoarea sa calitate de deţinător al portofoliului absorbţiei europene, nu va avea decât calitatea de interfaţă între România şi UE, un purtător de cuvânt, „o marionetă” a Elenei Udrea, potrivit Mediafax.
„Premierul Boc ne-a anunţat astăzi ca doamna ministru Udrea va avea o nouă marionetă: un minister care nu rezolvă problema absorbţiei fondurilor europene, ci este doar o interfaţă între România şi Uniunea Europeană. Este foarte clar că domnul Orban va fi doar un simplu purtător de cuvânt al doamnei Udrea, la Bruxelles, însă tot ea va fi cea care va gestiona fondurile europene”, consideră Ramona Mănescu, într-un comunicat de presă remis NewsIn.
Europarlamentarul PNL aminteşte că USL a introdus în programul de guvernare propus un astfel de minister. „Am propus un minister cu atribuţii specifice care să aducă plus valoare, iniţiative şi măsuri concrete în vederea simplificării şi eficientizării sistemului de accesare a fondurilor europene astfel încât să mai salvăm ce se mai poate salva din banii care ne revin până la sfârşitul actualei perioade de programare. Acesta trebuie să fie scopul unui guvern responsabil atunci când înfiinţează un astfel de minister şi, în niciun caz, cum să mai amăgească opinia publică din România, dar şi pe cei de la Bruxelles”, susţine liberala.
Ramona Mănescu îşi exprimă neîncrederea că „un minister marioneta aşa cum a fost propus de Emil Boc va rezolva problema României”. „Semnalele pe care le primim din partea Comisiei Europene, prin intermediul comisarilor europeni, sunt foarte clare şi totodată îngrijorătoare: situaţia din România este dezastruoasă şi, da, dacă lucrurile rămân aşa cum sunt acum, vom pierde banii care ne mai rămân de cheltuit. Din păcate, atât timp cât acest guvern lipsit de orice urmă de responsabilitate faţă de proprii cetăţeni, rămâne în funcţie, cu sau fără ministerul marionetă condus de Orban, riscul de a pierde aceşti bani este iminent”, conchide Mănescu.
De altfel, şi PNL, printr-un comunicat de presă, apreciază experienţa europeană a lui Leonard Orban, dar îşi exprimă îndoiala cu privire la capacitatea acestuia „de a-şi impune autoritatea în faţa baronilor locali ai PD şi în raport cu ceilalţi membri ai guvernului care gestionează fonduri europene”.
Coaliţia a decis marţi înfiinţarea ministerului pentru fonduri europene şi a acceptat ca persoana nominalizată pentru a ocupa acest post să fie actualul consilier prezidenţial Leonard Orban. Vicepreşedintele PDL, deputatul Sever Voinescu a anunţat că ministerul care va coordona absorbţia fondurilor europene şi va fi primul partener de discuţie cu Comisia Europeană va fi format având la bază Departamentul Afacerilor Europene şi Agenţia pentru Coordonarea Instrumentelor Strucuturale.