Exista doua argumente privitoare la legea lustratiei, care conteaza in general, dar si in dezbaterea privitoare la legea lustratiei din Romania. Primul este un argument de oportunitate politica, asupra sensului unei asemenea epurari politice. Pentru ce facem decomunizari si denazificari, si cand e momentul potrivit sa le facem? Fie popoarele sunt naziste sau comuniste, si atunci asemenea legi nu pot fi trecute decat dupa infrangerea lor militara; fie nu mai sunt, nazistii sau comunistii pierd la vot si atunci curtile de justitie ii pot condamna pe aceia care au facut ceva ilegal, aruncand blamul public asupra celor care au facut ceva imoral si lustratiile nu mai sunt necesare pentru ca electoratele au condamnat deja, prin vot, respectivele regimuri. Din acest punct de vedere, situatia din Romania nu e foarte buna. Nu doar ca Romania a avut cel mai mare grad de cooperare cu comunismul din toata regiunea (18% membri de partid si un informator al Securitatii din opt adulti, plus informatori voluntari din randurile PCR, categorie separata, cu zecile de mii), dar partidele anticomuniste nu au reusit niciodata sa castige mai mult de o treime din electorat (40%, daca adunam si ungurii). Mare parte din categoriile profesionale din Romania, academicieni, oameni de varf, sefii politici ai tuturor taberelor provin, ei sau parintii lor, din patura profitoare a regimului comunist. Aceasta e situatia.
Al doilea argument este cel legal, iar pe baza lui ne vom lupta, daca Parlamentul reuseste sa treaca legea lustratiei in orice forma, la Curtea Constitutionala sau la CEDO. Acesta e un vechi argument, legat de suveranitate. Unde este sediul deciziei finale si suverane, in poporul care alege sau in lege? Are poporul dreptul sa aleaga oameni ca Hitler sau ca Lukasenko, criminali dovediti, si nu facem oare un serviciu popoarelor fara discernamint daca acest drept le este redus de interzicerea legala pentru acesti oameni de a candida?
Raspunsul este destul de evident in traditia gandirii occidentale. Sediul suveranitatii e in lege si nimeni nu e mai presus de ea. Dreptul cuiva de a fi ales sau de a ocupa o functie publica poate fi limitat in functie de crima pe care a comis-o. I s-ar fi facut un serviciu Germaniei daca Hitler nu ar fi fost lasat sa candideze, dovada ca astazi legislatia germana e foarte restrictiva fata de partidele extremiste, care sunt discriminate electoral. Problema care ramane este una practica, de o importanta considerabila. Cum stabilim daca cineva a facut ceva criminal si deci merita sa-i interzicem sa mai fie parlamentar, functionar public, profesor sau membru al Academiei? Putem atribui oare vina pe categorii si incrimina pe toti secretarii cu agricultura sau industria de la judete, pe directorii de CEC-uri, pe toti redactorii-sefi de publicatii comuniste, chiar de la Teatrul Azi sau Albina, pe comandantii de nave etc.? Raspunsul, in aceeasi traditie occidentala, este ca nu. Vina nu se poate atribui pe categorii, cu unele exceptii. Membrii unui pluton de executie sau membrii unui organ insarcinat cu represiunea, ca e Securitate, sau PCR (birourile de cadre aveau evidente cu informatorii voluntari, niste securisti superiori), nu puteau face altceva decat represiunea trecuta in fisa lor de post, deci merita condamnati in bloc. Pentru toti ceilalti insa se impune stabilirea vinei individuale. Legea nu poate niciodata sa prevada toate situatiile si riscam sa condamnam nevinovati si sa lasam sa scape criminali. Cei care au daramat case si cartiere, de exemplu, sau cei care au scris laudand asemenea acte, precum Corneliu Vadim Tudor, s-ar putea sa nu figureze in categoriile incriminate de lege. Dar ei au o raspundere individuala, pentru ca de pe urma actelor lor au suferit oameni.
E mult mai greu sa lucrezi pe persoane, decat pe categorii, mai ales cand atata energie s-a concentrat pe obstructionarea accesului in arhivele comunismului. Cu toate acestea numai asa e just. SAR sustine o lege a lustratiei care interzice accesul in viata publica, mai ales in pozitii de profesor, magistrat sau om politic, a tuturor celor a caror raspundere individuala se poate dovedi.
Nota:
Prezentul text reprezinta punctul de vedere al Societatii Academice din Romania asupra legii lustratiei. El va fi sustinut astazi in cadrul unei audieri publice organizata de Academia de Advocacy, sub titlul „Lustratia in Romania Ð principiu sau instrument?” Evenimentul se desfasoara intre orele 11:00-13:00, in sala Nicolae Iorga din Palatul Parlamentului (Calea 13 Septembrie nr. 1, intrarea A1 – Senat).