Preşedintele PNL, Crin Antonescu a susţinut miercuri o conferinţă de presă, alături de Klaus Johannis, în care primarul Sibiului a anunţat că a devenit membru PNL şi că va candida pentru o funcţie de conducere în partid.
România Liberă vă prezintă în format live text principalele declaraţii:
„Anunţul este unul extrem de simplu. Începând de astăzi sunt membru al PNL”, a afirmat Klaus Johannis.
„Am luat hotărârea de adeveni membru PNL în urma invitaţiei exprimate de domnul preşedinte Crin Antonescu”, a mai spus Johannis.
Pe de altă parte, Johannis a subliniat că nu va părăsi Forumul Germanilor din România.
„Având în vedere că formulul nu este un partid politic, iar statutul FDGR permite să fiu în acelaşi timp şi membru al partidului nu mă voi găsi în situaţie de incompatibilitate”, a afirmat primarul Sibiului.
Totuşi, „dacă voi fi ales într-o funcţie de conducere în PNL, va fi afectată cel mult funcţia de preşedinte al FDGR”, a precizat Klaus Johannis.
Întrebat dacă se vede în viitor în postura de prim-ministru, Klaus Johannis a declarat că „n-aş exclude din capul locului o astfel de responsabilitate”.
De asemenea, primarul Sibiului a explicat că a ales să intre acum în PNL pentru că s-au terminat alegerile şi prin urmare, în acest moment, „nu există mize electorale”.
Crin Antonescu la rândul său a afirmat că „sunt bucuros că (Johannis, n. red.) se alatură PNL”.
„Din 2009 am vorbi despre efortul PNL de a aduce în rândurile sale persoanlităţi remarcabile din diferite domenii, a fost o tradiţie care a început în 2009 (…). Iată acum cu Klaus Johannis mai facem un pas în această direcţie”, a explicat Antonescu
„Sunt foarte bucuros de faptul că din acest moment voi fi coleg de partid cu domnul Klaus Johannis pentru că ceea ce s-a numit proiectul Johannis la care am lucrat din 2009 a fost unul dintre cele mai dragi proiecte la care am lucrat”, a mai precizat liderul PNL
„Prin venirea unui personaj public de asemenea calibru, USL se întăreşte”, a mai spus Antonescu.
De asemenea, Crin Antonescu a afirmat că îl vede pe Klaus Johannis bun şi pentru funcţia de premier: „Să ştiti că eu îl consider bun pe domnul Johannis şi pentru funcţia de preşedinte al României”.
„Klaus Johannis este omul public la care am văzut cel mai mult discernământ în cei 20 de ani de când fac politică”.
_ _ _
UPDATE: Liberalul Puiu Haşotti a confirmat pentru Mediafax că Johannis se va va înscrie în PNL.
_ _ _ _
Primarul Sibiului, Klaus Johannis, se înscrie în PNL, transmite Realitatea TV. El a fost invitat de către Crin Antonescu să se alăture liberalilor.
Johannis se află la cel de-al patrulea mandat la Primăria Sibiului.
Se consideră că el va aduce un capital de imagine important pentru PNL, în zona Transilvaniei.
Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti şi-a exprimat, marţi, într-o intervenţie telefonică la Realitatea TV, încântarea pentru venirea lui Johannis la PNL.
„Klaus Johannis este printre cei mai buni şi mai peformanţi primar din România”, a mai spus Haşotti.
Johannis este membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) încă de la înfiinţare, din 1990, iar din 2001 este preşedintele formaţiunii, potrivit Mediafax.
Klaus Iohannis s-a lansat în politică în 2000, când FDGR a decis să aibă un candidat propriu la Primărie, cu scopul de a obţine mandate de consilieri locali.
Iohannis a fost în relaţii bune cu preşedintele Traian Băsescu şi cu PDL din 2004, iar în 2007, când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană, acestea au devenit şi mai strânse, în urma vizitelor repetate pe care şeful statului le-a făcut la Sibiu.
Înaintea alegerilor locale din 2008, însă, relaţia s-a rupt, după ce Daniel Thelmann, primarul Mediaşului, a plecat din FDGR pentru a candida pe listele PDL, câştigând, de altfel, un nou mandat.
În octombrie 2009, după căderea Guvernului Boc, Klaus Iohannis a fost propus de PSD, PC, UDMR, PNL şi minorităţi pentru postul de premier, mandatul său urmând să fie formarea un guvern care să gestioneze problemele economice urgente şi să asigure organizarea de alegeri prezidenţiale. În schimb, preşedintele Traian Băsescu l-a preferat pe consilierul BNR Lucian Croitoru.