3 C
București
marți, 12 noiembrie 2024
AcasăSportIon Iliescu consideră că nu va fi nevoie de o eventuală implicare...

Ion Iliescu consideră că nu va fi nevoie de o eventuală implicare a României în Libia

Fostul şef de stat Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, a declarat, vineri, că din punctul său de vedere nu va fi nevoie de participarea României la o eventuală intervenţie internaţională în Libia, potrivit Agerpres.

„Nu cred că va fi nevoie. Nu vreau să mă pronunţ. Pentru aşa ceva trebuie Consiliul Suprem de Apărare a Ţării să ia o decizie. Dar nu ştiu dacă va fi nevoie”, a afirmat fostul preşedinte, la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti”.

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a declarat, vineri, la Târgu Mureş, după decizia Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind posibilitatea statelor membre de a interveni în Libia pentru protejarea civililor, că există legitimitate să se acţioneze inclusiv cu mijloace militare.

„Au avut loc exerciţii de planificare politico-militară în cadrul NATO şi reprezentantul permanent al României acolo a participat. Suntem pe recepţie şi vom proporţiona în funcţie de o decizie politică internă dacă e cazul să participăm şi sub ce formă”, a afirmat şeful diplomaţiei.

Cele mai citite

Rusia dă vina pe Ucraina pentru dronele căzute în Republica Moldova

Rusia respinge acuzațiile Moldovei cu privire la incidentul cu dronele căzute pe teritoriul său, după ce autoritățile de la Chișinău au convocat ambasadorul rus...

Rusia dă vina pe Ucraina pentru dronele căzute în Republica Moldova

Rusia respinge acuzațiile Moldovei cu privire la incidentul cu dronele căzute pe teritoriul său, după ce autoritățile de la Chișinău au convocat ambasadorul rus...

Cătălin Predoiu are încredere că angajații MAI vor face ca alegerile să se desfășoare ireproșabil

Toate cadrele Ministerului Afacerilor Interne, indiferent de armă, de structură, de funcţie, de grad, sunt obligate prin lege şi Constituţie să fie neutre şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă